Road trip – drum spre rădăcini

Crinii din curtea de la țară

Sunt născută și crecută în zonă de câmpie întinsă. Mi-am petrecut primii ani la o aruncătură de băt de agitația Ploieștiului, printre scândurile din atelierul de croitorie al lui tataie și alergând după mamaie atunci când mergea la câmp. Tot cam atunci am înțeles că în satul acela nu foarte mare în care eram cam toată lumea provenea din vreo 3-4 neamuri mari , mai nici unul de-al locului. Oameni veniți din zona Moreniului sau a Câmpinei, aciuați la șes pentru ocupații diverse. Cred că, dacă aș face un sondaj printre cei de peste 80 de ani (atâți câți or mai fi rămas), aproape aș putea descurca cumva legăturile de rudenie. Cert e că nu mică mi-a fost mirarea când, la o nuntă a cuiva cunoscut – în București – să cunosc nu știu ce mătușă îndepărtată de undeva, mai de pe la deal.

Mi-am petrecut primii ani de viață înconjurată de povestiri despre dealuri, gâște, război și foame. Despre copii care descopereau obuze. Despre o străbunică care se chinuia să hrănească cei câțiva copii, cu un soț mort pe nu se știe unde. Povești despre Gheorghe Badea (neamul bunicului) sau despre neamul Bordea (neamul bunică-mii), despre tataie și cum a învățat croitorie de mic, fiind calfă  la meșter.  Povești despre oameni, din care lipsesc piese precum motivul pentru care ai mei bunici au ales câmpia sau cum au ajuns să fie împreună (legenda familiei spune că a fost cu ceva tărăboi, pentru că mamaie era cam promisă altcuiva).

Oameni împrăștiați mai apoi prin toate zările, unii acum fiind rezidenți permanenți ai Statelor Unite, alții ai Rusiei (da, am rude la Moscova 🙂 ). Unii pe care îi știu din poze decolorate de vreme, alții pe care i-am văzut poate cândva, destui care sunt doar amintiri ce vor dispărea în timp.

On the road

Dar cum lumea e unori mică, și alteori plină de surprize frumoase, acum ceva vreme s-a întâmplat ca mama să reia legătura cu ceva rude din Iedera (localitate situată în jud. Dâmbovița, dincolo de Moreni). Așa că duminică, pe la prânz, am plecat pe drumul spre rădăcinile mele. Și am descoperit văi largi și verzi. Și un drum plin peisaje frumoase, atât cât mi-a permis asfaltul să văd. Primul meu drum adevărat cu mașina a fost unul cu povești și plin de amintiri, ale maică-mii și ale lui unchi-miu. Nu am găsit casa străbunicului  Badea din Ursei, nici nu am urcat până la Vișinești să căutăm casa străbunicii Bordea. Sunt poate doar niște ruine pierdute printre case noi, construite de tineri care nu mai stau de mult acolo.

Dar m-am întors cu senzația de frumos și sete de mai mult. M-aș întorce cândva în sat, să caut un om bătrân-bătrân și să-i pun câteva întrebări despre locurile acelea. Pentru că, de data acesta, dr. Google nu-mi mai e de niciun folos, și singurul articol despre zonă e unul despre producția de țuică.

Va continua…

Linistea de la capatul drumului

Anunțuri

Un gând despre &8222;Road trip – drum spre rădăcini&8221;

  1. Am copilarit la Iedera…fiecare vara (de cind aveam 5-6 ani si pina la 14-15 ani) eram pe dealuri, prin paduri si la girla cu verisorii, verisoarele si copii din vecini. Pleacat dimineata si venit seara plin de praf si copt de soare. Multumesc pentru aduceri aminte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s