Parc. Biciclete cu povești. Educație pentru mari și mici.

Așa aș rezuma scurt, tare pe scurt, frumoasa întâlnire de sâmbătă, cu cei de la Green Revolution. Bine, nu cu toți (căci am aflat că au început acum puțini ani cu 5 oameni, și acum sunt vreo 90 și), cu o parte din ei. Destul pentru a îmi face o idee, despre a povesti, despre a trage câteva concluzii. Se pare că uneori două ore sunt mai mult decât suficiente pentru a aduce aceea senzație de bine, aceea dorință de a cunoaște mai mult, și speranța de a putea face mai bine. Pentru că nu știu despre alții cum sunt, dar mie îmi plac oamenii și întâmplările frumoase, și mai ales cei care aleg să vadă partea bună dintr-o societate în care cel mai ușor e să vezi partea murdară. Să o luăm pe capitole, ca la școală 🙂

Parc. Herăstrău. Într-o zonă pe care m-am chinuit un pic să o găsesc, dar pe care o voi vizita cu siguranță. Despre Roaba de Cultură nu se scrie, se simte cel mai bine la fața locului. A fost o primă impresie frumoasă, să discutăm exact în mijlocul unuia dintre proiectele în desfășurare. Eu clar mai merg acolo, pentru că locul e parcă gândit pentru oameni care își doresc să viseze cu ochii deschiși în parc în timp ce răsfoiesc o carte, numără fire de iarbă sau se joacă.

Biciclete cu povești. De departe cred eu cel mai cunoscut proiect al lor este cel de bike-sharing, I Velo. Exact, de acolo de unde am închiriat eu bicle acum vreo câteva săptămâni și vă povesteam despre turele prin Tineretului. Dar dincolo de experiențele faine care se pot scrie despre acest proiect (și am eu așa un sentiment că ar putea scrie o carte, cel puțin 🙂 ), bicicletele au fost scopul care ne-a adus acolo. Pentru că dincolo de plăcerea de a merge în parc din când în când și a te plimba cu bicla, este alegerea de a deveni un bicilist urban conștient, dar folosește bicicleta pentru a se deplasa oriunde are nevoie. Zâmbiți ironici cumva? Posibil, imposibil? Și de ce?

Ochiul meu spune, privind spre stradă zilnic, că suntem din ce în ce mai mulți. Că dacă am ajuns să mă salut în drum spre birou cu vreo 3-4 oameni zilnic, și ei bicilind, e semn bun. Cu toate acestea, problemele sunt inerente, iar disponibilitatea la dialog și dorința de a vedea cum se poate face un parteneriat între o asociație cu proiecte multiple și bloggeri cu activități diverse, dar având un scop comun, mi-a plăcut. Bine, trebuie să recunosc că nu-s prea eu dusă la biserică în ceea ce privește activitățile bloggosferice, dar să spunem că privesc toată întâlnirea prin ochiul omului pasionat de povești frumoase, și de circulație în siguranță.

Revenind la biciclete problemele asupra cărora am dezbătut puțin au fost câinii maidanezi (și cât de non-distractiv e să te trezești cu unul la picior, să tragi de ghidon și să fi cât pe ce să te sui pe o capotă de mașină), despre lipsa unei infrasctructuri coerente (bun, dacă mai am pasionați prin zonă, să ridice două degețele sus cine poate merge de acasă la job numai folosind pista de biciclete?), despre lipsa rastelurilor. Bine, și despre faptul că dacă există rasteluri, cât de sigur e să lași bicicletele agățate de ele. Eu rămân la ideea că aș pune câteva exact la intrarea în Centrul Vechi, pe Lipscani (acolo unde sunt și cele de la Raiffeisen) pentru simplul motiv că e obositor să faci slalom printre oameni și să cauți stâlpi.

Nu în ultimul rând, luând în calcul toate poveștile, ne-am dat seama că orice proiect ar demara o mână de biciliști, e nevoie de sprijinul celor de lângă. Pentru că degeaba om avea cândva (mai repede, sper eu) pistă pe carosabil, dacă ea va fi folosită nonșalant drept parcare. Sau degeaba om avea troturare destul de late încât să încapă de ele și biciliști și pietoni, dacă bunicile noastre vor găsi de cuviință că e mai ușor să împingi căruciorul pe pista verde (e doar un exemplu, nu am nimic particular cu bunicile care plimbă nepoți, da? ). Așa am ajuns aici…

Educație pentru mari și mici. Dacă e ceva ce apreciez la oricine e credința că prin puterea exemplului se pot schimba multe. Și că fiecare pas spre a fi mai curați, mai ordonați, mai buni, la urma urmei, contează. Da, și mentalitățile de oameni mari pot fi schimbate. Iar un prim pas e să educăm copiii. Știu părinți care au început să selecteze deșeurile pentru că au avut copii cu voință. Și mai știu copii care sunt în stare să umble cu hârtii în ghiozdan câteva ore bune, pentru că nu găsesc un coș de gunoi. Pentru că educația e importantă, pentru că cel mai frumos înveți în joacă și din plăcere (pun pariu că nu aș fi reținut la fel de multe din lucrurile povestite sâmbătă dacă eram chemați într-un birou și ni se făcea o prezentare Power-Point), proiectul Green Bee o să-și ia zborul în curând.

Și când spun o să-și ia zborul e aproape la propriu, pentru că vorbim de un fel de călătorie la bordul unei nave, de explozii și efectul poluării, dar și de posibilitatea de a câștiga ceva fain. Așa că, dacă aveți copii, sau vecini/prieteni/rude cu copii, pe 22 iunie încep înscrierile. Din ce s-a povestit sâmbătă pot spune că va fi ceva fain, și tare mi-ar plăcea să aflu cum a fost. Așa că aștept să-mi și povestiți (nu de alta, dar am rămas tare curioasă și tare aș vrea să aflu cum vi se pare).

No bun…am rezumat pe scurt în titlu. Am scris preț de vreo 3 articole normale, dar pot să dau vina oricând pe formația filosofică ( 🙂 ). Dar chiar mi-a plăcut și sper să mai am povești de spus.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Parc. Biciclete cu povești. Educație pentru mari și mici.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s