Obsesia părului scurt

E vineri seară, am avut o săptămână grea, așa că purtăm o discuție lejeră. Eu cu mine, și cu voi, dacă doriți, bineînțeles. Cum sunt într-o perioadă în care am chef de unghii colorate (și ca să vezi, mi le trimite Nebuloasa prin cei de la Farmec 🙂 ), de rochii trăznite și de păr roșu (pe care nu mi-l voi face, e doar un gând), azi povestim despre păr.

Să o luăm cu începutul. Majoritatea fetelor/femeilor pe care le știu își doresc părul lung. Câteva dintre ele chiar îl au așa, și nu mi le-aș putea imagina altfel. Unora, părul lor lung le este o continuare a personalității, și sunt extrem de naturale chiar dacă eu știu că uneori stau minute bune să și-l aranajeze, dar și atunci când abia și l-au uscat. Exemplul meu de suflet în aceste cazuri e Siameza 🙂

Eu am avut părul scurt mult timp. Când eram mică, din cauza înotului. Când am mai crescut, pentru că mă plictiseam mereu să aștept perioada aceea de trecere între el scurt și el destul de lung să îl pot prinde. Și pentru că aveam cu ceva kilograme în plus și părul scurt părea o opțiune bună. Dar tot timpul visam la părul lung, la cozi împletite, la coafuri alambicate. Că nu-mi spusese nimeni atunci că pentru a le face ai nevoie și de ceva îndemânare, nu numai de voință 🙂

A venit facultatea, am început să slăbesc, mi-am lăsat părul să crească. Ba chiar acum vreo trei ani era destul de lung. Știți care e culmea? Tot timpul, dar absolut tot timpul cât am avut părul lung, l-am visat din nou scurt. Și m-am lăsat dusă de idee implementată de mamaie cum că părul lung e mai feminin și mai frumos. Chiar și atunci când arăta fix ca o mătură, din cauză că am firul subțire și vag ondulat. Când l-am tăiat prima dată din nou mai serios, mi-a fost teamă de scurt, și am ales o tunsoare medie, gen bob. Care era faină, se așeza, numai că trebuia retușată maxim la o lună-juma. Să vă explic, eu nu sunt om pe care să-l pui să se ducă la coafor o dată pe lună.

Și mai acum ceva vreme, am cunoscut-o pe Bogdana. Și mi-am adus aminte de părul scurt, și am știut sigur că feminitatea nu vine din lungimea părului, ci din starea ta interioară. Așa că m-am hotărât să mă tund. Ieri. Și azi am sunat. Un salon. Două saloane. Trei saloane. Toate doamnele și domnițele Bucureștiului se tund în seara asta, pare-se. Am reușit să strecor un mâine, cu chiu-cu vai, cu dat din gene. Nu știu încă cât și cum va fi de scurt. Știu că o să-mi placă. Pentru că vreo cinci ani îmi spun că mai bine cu părul lung, și mă visez cu el scurt. Și pentru că uneori e nevoie să te uiți bine în oglindă și să-ți aduci aminte că imaginea ta cea mai frumoasă nu e în ochii celorlalți, ci în felul în care te vezi.

Lecție de vineri: trăim, prea des, prea mult, prea cu foc, într-e șabloane despre cum e mai bine și mai frumos. La urma urmei, măsura frumuseții vine din felul în care reușim să ne punem noi în valoare. Da, unghiile lungi și roșii sunt frumoase. Dar ale mele sunt scurte și date cu lac verde. Ceea ce nu e o negare a frumuseții, doar o interpretare e ei 🙂

Vă doresc un weekend frumos.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Obsesia părului scurt&8221;

  1. foarte dragut articolul tau. si eu sunt in aceeasi situatie.incerc sa-l las lung doar de dragul celor din jur (incearca sa ma si cumpere pentru a ma vedea cu el lung 😀 :)) ) am zis ca o sa-l las lung sa se bucure toti si apoi ma tund extraordinar de scurt pentru a ma simti si eu bine.
    iar dpdv al unghiilor le fac cu cate o culoare pe fiecare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s