Momente muzicale. Urare.

Sunt aniversări pe care le percepi pur și simplu ca o trecere firească a timpului. Mai sunt unele care se înscriu la categoria aniversări pe care le pui la suflet, și le împachetezi frumos, cu trăiri și zâmbete. Și sunt aniversări în fața cărora te oprești zâmbind. Și apoi te întorci spre trecut, să vezi cât și cum ai crescut în timpul trecut. Aniversarea de mâine e puțin din fiecare.

Am făcut o mică cercetare pe aici, și am văzut că prima mea mențiune despre ei apare acum aproape 4 ani. Vorbea despre un descoperirea mea recentă și despre plăcerea unui loc în care regăseam părți din mine.

„Imi place acolo pentru ca ma simt un pic cam ca pe vremea liceului, cand descopeream primele cantece folk, si fugeam de la ore pe terenul de sport sa cantam Calul din Malboro si Rapa (ca atat stia Stoici sa cante pe atunci).  Pentru ca vin multi ploiesteni, si multi oameni faini pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului.” (De ce program prestabilit miercuri seara)

În aceeași vară am cunoscut-o acolo pe Siameză, şi datorită primelor cronici despre serile lor am făcut primii paşi în ForeverFolk. Poate tocmai de aceea asociez aniversarea lor cu momentul premergător al unei alte aniversări de suflet. O aniversare despre prietenie, echipă şi dorinţa noastră de a merge înainte.

Dacă privesc spre cei patru ani (!!!) trecuți îmi dau seama că, dincolo de multe schimbări inerente, au rămas şi multe lucruri constant frumoase. Acum vreo săptămână, schimbând câteva cuvinte cu o tânără domniţă viitoare medic, ce descoperise seara de puţine luni, am văzut în ochii ei şi în zâmbetul ei aceeaşi stare pe care o aveam şi eu. A unui loc unde te regăseşti. A unor oameni lângă care poţi râde sau plânge, fără a se pune întrebări, pentru că tot timpul ai muzica care se justifice emoţia. A ta sau a celui de pe scenă.

În cei patru ani ne-am împrietenit. Eu am plecat uneori, pentru perioade mai lungi. Culmea, mereu când am simțit nevoia să evadez, m-am întors înspre ei, şi mi-am regăsit stările de agitație frumoasă. În cei patru ani am crescut. Şi ei, şi eu (aşa sper, cel puţin). Nu mai merg în fiecare miercuri în Iron City, şi – atunci când merg – nu mai stau până dis-de-dimineața decât în cazuri excepționale (cum ar fi zile de concediu). Nici nu mai scriu aici despre serile lor. Pentru că am devenit puţin mai egoistă legat de a împărţi emoţiile în mod public.

Şi dincolo de modurile în care fiecare am crescut, dincolo de unele amintiri ce mă mai strâng uneori, sau de emoţii pe care vreau să le evit, nebunia frumoasă a serilor în care se cântă piese cunoscute în moduri unice rămâne în mine. La fel şi sentimentul de acasă. Culmea, acelaşi lucru îl credeam şi acum trei ani

A fost frumos. A fost cald. A fost cu drag. A fost cantec. A fost multa inima. A fost si un pic de tristete privind in urma anul ce mi l-am trecut de cand am venit prima data la FolkFrate. A fost bine, pentru ca am stiut ca atunci cand sunt obosita, si chiar daca sunt trista, voi gasi mereu aici o parte de frumos. Si cativa oameni care sa ma imbratiseze. Poate de-asta imi sunt asa dragi… (Cronicutza de 1 an)

Aşa că, dragii mei, mâine seară, mergeţi să le spuneţi La mulţi ani celor de la FolkFrate!. Cică e cu surprize pentru primii 100 de invitaţi. Din motive obiectiv-subiective eu nu cred că voi ajunge.

Urarea mea: să creşteţi frumos! Să veniţi cu lucruri noi şi să nu uitaţi emoţiile vechi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s