De ce rațiunea dusă la extrem NU e un mod de viață

Fără ideal – Henryk Sienkiewicz – Jurnalul Naționl, colecția Nobel (colecție care, de altfel, anunță titluri faine pe care abia aștept să le văd poposind la mine în bibliotecă 🙂 )

Recomand cartea asta tuturor celor care gândesc prea mult 🙂 Nu râdeți, că nu-i deloc de glumă. Am cunoscut (ba mai mult, la un anumit nivel pot spune că fac parte din categoria acesta) oameni care au tendința să despice totul în 15 fire și 10 cărări. Și apoi, își alocă timp prețios pentru a analiza fiecare dintre acestea. Timp care le aduce dureri de cap, insomnii, probleme de conștiință. Unde la o primă vedere lucrurile stau simplu – îți dorești un lucru, știi că te-ar face fericit, alegi să construiești acel lucru – tipul acesta de filosofi au tendința de a vedea în orice alegere un pas greșit, care îi poate distruge pe ei sau pe ceilalți. Ajung, uneori, din impulsuri nervoase, să face cele mai proaste alegeri, pe care apoi le disecă cu plăcere aproape masochistă, și trec ulterior prin zeci de planuri (fără viitor și fără realizare), în dorința de a mai salva ceva.

Cartea căreia i-am închis paginile ieri nu este o carte veselă. Ba chiar dimpotrivă, aș putea spune. Este monologul interior (scris sub forma unui jurnal) ar unui om a cărui perpetuă ocupație este gândirea. Cam așa cum l-am descris în paragraful anterior. Un om cu păreri fruste despre el însuși, și omenire în  general. Leon – personajul principal – nu este nici pe departe un idealist în ceea ce-l privește. Ba chiar din contră, aș putea spune. Tocmai din cauza unei educații și a unei vieți dezvoltate în mai multe capitale europene (cele mai pregnante influențe rămânând, la urma urmei, Roma și Varșovia), are tendința de a diseca evenimentele, oamenii și întâmplările din jurul său, cu cinismul unui om care timp de mai bine de 30 de ani nu a făcut nimic altceva în afara acestui lucru. Acțiunile sale sunt supuse și ele aceluiași tratament.

Cea mai mare problemă apare în momentul în care o emoție ce nu poate fi analizată exclusiv rațional se insinuează în viața lui Leon. Este vorba de o dragoste frumoasă, care pare că îl transformă. În spatele punerii oricărei hotărâri sub semnul întrebării, Leon decide să se căsătorească cu Aniela, cea care îl fermecase. Dar, pe fondul unor probleme de familie, Leon trebuie să plece și o dată ce distanța își spune cuvântul, obișnuința de a diseca și de a gândi fiecare mișcare își reia locul. De aici, totul decurge dramatic, și din păcate, extrem de firesc pentru personajul principal. Aniela se căsătorește cu altcineva, Leon se întoarce și încearcă să o recucerească, luptele lăuntrice ale acestuia sunt descrise cu atâta lux de amănunte încât ai momente când l-ai lua la palme, și altele când îți vine să urli că nu poți schimba nimic în povestea lor.

Nu, nu e o carte cu happy-end. E o carte în care finalul – chiar dacă dureros – este cel pe care l-ai putea prezice de cu câteva pagini înainte. Pentru că, dorința de a dobândi orice prin rațiune dusă la extrem, și planuri gândite minuțios, aduc cu sine nebunia unei lucidității negre. Dincolo de acestea, vă recomand cartea. Măcar atât cât pentru a vă aduce aminte că, mai important decât a gândi fiecare mișcare și fiecare decizie, e să trăiți fiecare moment frumos de viață. La urma urmei, cred că Tomata are dreptate atunci când spune că nu avem timp. Iar cel pe care îl avem e bine să îl folosim pentru a acționa, nu pentru a analiza.

Iar în ceea ce privește emoțiile, cred că nici pe acelea nu are rost să încercăm să le descifrăm în fel și chip. Pentru că orice emoție privită rațional poate pierde din farmec. Iar farmecul iubirilor, fie ele și trecătoare, este tocmai acela că ne dau puterea să zâmbim fără motiv 🙂

Să aveți o săptămână frumoasă, fără așteptări prea mari și cu multe împliniri 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s