Un ceai=o poveste

După cum spune și header-ul blogului meu, sunt o persoană căreia îi plac poveștile. Îmi place să aflu lucruri despre oamenii de lângă mine, îmi place să citesc despre evenimente, momente și stări, îmi place să mă joc, la rândul meu, printre cuvinte, pentru a spune câte ceva. Dacă atunci când am început să scriu aici, blogul era unul preponderent de stări emoționale (destul de alambicate, recunosc), între timp am decis că e mai frumos să scriu despre lucrurile care mă fac să zâmbesc.

Între povești și ceai legătura nu există, în aparență. În realitate, cred că ceaiul e un liant bun pentru nașterea poveștilor. Sau pentru aprofundarea lor. Îmi place iarna să mă cuibăresc în pilota mea groasă, cu o cană de ceai aburind, și să mă pierd în rândurile cărților. Îmi plac momentele când, după puțin ger, îmi dezgheț degetele și simțurile în aromă de ceai negru cu bucăți de caramel. Îmi place vara  să ajung acasă și să scot din frigider ceaiul verde, cu bucăți de lămâie în el, și să uit de toropeală. Atunci când e împărțit, ceaiul devine prilej de împărtășit povești.

Cam așa a fost și la întâlnirea cu ceai de joia trecută. După o zi înnorată, pe seară cerul s-a înseninat frumos și ne-a dat posibilitatea să stăm în curte, la aer, cu sticle de ceai rece, cu căni de ceai cald (fiecare după preferințe). Într-un loc pe care îl recomand călduros pentru organizare de evenimente cu oameni faini. Din Casa este acesta, și așa cum îi spune și numele, este o casă deschisă, unde mai mereu se întâmplă ceva.

Am aflat câteva lucruri noi despre ceai, de la domnul prof. dr. Mencinicopschi. Cum ar fi că teanina conținută de acestea, alături de cafeină, și ea prezentă în frunzele de ceai (atenție, vorbim aici de ceaiul verde sau negru – restul sunt infuzii de fructe sau diverse alte plante), acționează asupra organismului la nivelul creierului, îmbunătățind atenția, dar fără a crea o stare de agitație, pentru că ceaiul este și relaxant, în același timp. Mai mult, ajută la producerea de serotonină (știți, hormonul acela care ne face mai zâmbitori) și dopamină (un antidepresiv puternic, pe lângă alte funcționalități).

Am povestit despre noi, cei prezenți. Am râs puțin. Puțin mai mult chiar 🙂 Am povestit de mâncare (era imposibil să nu, cu domnul Adi Hădean prezent), sport, joburi, cărți. Un grup de oameni, care, dincolo de faptul că erau cititori ai celor doi bloggeri care ne-au strâns acolo, aveau o pasiune pentru ceai. Ceea ce a fost deajuns pentru a crea o seară plină și diversificată. M-am bucurat să o cunosc personal pe Andressa, pe care o citesc de ceva vreme bună. Și pe doamna Lucia Verona, care îmi pare a fi un om fenomenal. Mi-a plăcut plăcerea de discuta și disponibilitatea de a răspunde la întrebări (chiar dacă unele legate de job) a doamnelor de la Lipton. S-au făcut și ceva poze, pentru memoria noastră afectivă.

Concluzie: testat și aprobat. Ceaiul deschide calea spre povești. Și mă bucur că-i așa. 🙂

Să aveți o săptămână faină!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s