Timp de câteva minute bune m-am depărtat de oboseală, orice umbră de stres, orice apăsare. Artistul din fața mea m-a făcut să îmi cobor tăcerile în gânduri. Pe parcursul concertului m-am îndrăgostit, mi-am adus aminte, am visat, am râs cu gura până la urechi, am vărsat o lacrimă, mi-am simțit pielea furnicând. Am plecat cu energia pozitivă care îți sugerează că poți muta munții din loc. Și cu un mare Mulțumesc în gând.
Despre concertul lui Nicu Alifantis, ”vinovat” de asemenea stări, veți putea citi în curând pe ForeverFolk.
Zilele acestea scriu mai rar și mai târziu, pentru că am o săptămână pe alocuri muzicală, pe alocuri prietenească, oricum, în mare parte în afara casei. Ne vedem prin oraș, zic!
Anunțuri
