Oana și poveștile ei (anti)sportive

No bun, că sportul este bun și indicat și sănătos, știe toată lumea. Până și mamaie de la țară, că doar seara la TV sunt tot timpul promo-urile cu viața sănătoasă și cele 30 de minute de mișcare zilnice. Numai că de la ști, la a pune în practică, e cale lungă. Cam ca aceea de la porția de cartofi prăjiți cu friptură la salată cu frunze și trei cuburi de brânză, într-o cură de slăbire. Așa că astăzi, vorbim deschis despre sport. Cum îl văd eu, cel puțin.

Să ne înțelegem: nu am fost crescută ca un copil sedentar. Am făcut ceva ani de înot (la care am renunțat din cauza unor probleme de sănătate) și cam de prin clasa a III-a am plecat vară de vară în tabere la munte cu exploratorii. Tabere care aveau în preliminarii plimbări în fel și chip pe munții patriei. Asta nu a împiedicat organismul meu să o ia razna prin clasa a 12-a, și să continue să cumuleze grăsimi pe ici-pe colo-pe peste tot în anul I de facultate. Nu că m-aș fi chinuit eu foarte tare să fac ceva. Mă obișnuisem cu ideea că sunt grăsuță și nu mă vedeam alt fel. Una peste alta, la un moment dat mi-a venit mintea la cap, am făcut niște analize, am discutat cu un nutriționist,  am început să scad. Pe atunci, făceam din când în când, pilates acasă. Îmi dă duse cineva un DVD, mi se părea destul de ușor de realizat (chiar și într-o cameră de cămin), și mă mai apuca responsabilitatea. De vreo 5 ori pe lună, cel mult. Pe de altă parte, de câteva ori pe săptămână ieșeam cu Andreea la descoperit Bucureștiul la pas, în plimbări ce puteau dura până la câteva ore bune.

Câțiva ani mai tâziu și vreo 25 de kg în minus (pentru cine nu crede, am poze 🙂 ), eram bine-mersi. Sportul se rezuma la activități casnice și mersul pe jos spre și dinspre birou. Care, apropo, depășea cele 30 de minute recomandate zilnic. Apoi, a apărut monstrul portocaliu (bicicleta mea), pe care nu mai știu sigur dacă am vrut-o eu, sau am vrut-o mai mult pentru că jumătatea din perioada respectivă mergea mai mult cu bicicleta. Poate puțin din amândouă. Cert e că după primele săptămâni de adaptare la traficul bucureștean, devenisem inseparabile. Îmi plăcea faptul că ajungem dimineața plină de energie la muncă. Că pot sta seara până târziu după ultimul metrou, și nu depind de taxi. Că ajungeam mai repede acasă decât aș fi făcut-o cu mașina. M-am atașat de ea, și ea de mine. Așa că bicilitul a devenit un nou sport. Din păcate, sezonier.

Și parcă mai îmi doream ceva. Cu atât mai mult cu cât aveam o colegă care mergea zilnic la sală de vreo 6 luni deja atunci (între timp s-au făcut aproape 2 ani), și începuse să se vadă. Zis și plătit: mi-am făcut abonament la sală. M-a ținut fix vreo două luni. Nu pot da vreun motiv. Sala era draguță, oamenii ok. Am învățat ce și cum și la ce sunt bune aparatele. Le-am și folosit. Doar că nu s-a lipit de mine. Așa am concluzionat că, oricât de bine îți face o activitate sportivă, dacă nu o faci cu un minim de plăcere, nu te poți ține de ea.

A urmat perioada alergărilor prin Herăstrău. Partea asta sper să o reiau din primăvară, mai ales dacă găsesc pe cineva pe post de însoțitor. Vara trecută alergam cu Ramona. De ce? Pentru că îmi plac parcurile. Pentru că mi se părea o provocare interesantă. Pentru că mi-a fost propus. Și pentru că rămăsesem cu obsesia unor aripioare pe șolduri. Nu o să uit nici acum prima sesiune de alergat, când după nici un kilometru, eram cu inima în gât și limba de juma de cot. La fel cum nu uit prima jumătate de parc alergată fără oprire. A fost o perioadă faină, pentru că puteai vedea la propriu rezultatele. Azi te-ai oprit la copacul de aici, mâine cu 10 copaci mai încolo. Ne distram mereu înainte cu aparatele acelea gen fitness instalate pe lângă parcurile de copii. Și am văzut niște apusuri fabuloase. Dezavantajul: dacă nu vii cu mașina și gata echipat, nu prea ai cum să practici sportul ăsta. Iar ieșitul seara în oraș se exclude, pentru că nu poți merge după jogging la o limonadă pe Lipscani 🙂

Apoi m-am lăsat brusc de toate. A venit concediul, a venit toamna, au venit crizele de spate. Și tratamentul obligatoriu: nu pastile, înot. La o șuetă amicală, am aflat de o sală cu piscină aproape de mine (adică peste drum de mine 🙂 ). M-am dus, m-am interesat, am folosit invitația, și m-am ales cu un abonament pe un an de zile. Trebuie să recunosc că în prima săptămână, nu dorința de a evita o operație m-a ridicat din pat. Ci conștiința faptului că am plătit un pumn de bani pe abonamentul respectiv. Pe care nu vreau să îi arunc pe fereastră. Mai apoi a venit senzația de bine pe care mi-o dă înotul, singurul sport pe care îl practic cu drag. Starea foarte mișto că la ora 8 sunt mai trează decât aș fii dacă m-aș trezi direct la ora respectivă. Perspectiva foarte faină pe care o ai când înoți și afară ninge. Aștept cu nerăbdare finalul lunii și primul control. Și partea cea mai distractivă e că, dacă totuși mă plictisesc de bălăcit anul ăsta (ceea ce nu cred), în abonament mai am incluse vreo câteva moduri și feluri de activități sportive.

Concluzia: nu m-am apucat de sport pentru că îmi doream să trăiesc 150 de ani fără reparații. Nici măcar pentru că știam că ar fi sănătos. Cele mai multe activități sportive le-am început conjunctural. Puținele de care m-am ținut, au fost pentru că m-au făcut să simt bine. Pentru că m-au scos din ritmul meu și mi-au dat un altul. Rezultatele asupra siluetei nu sunt neapărat urmărite aici. Cu toate că sunt curioasă când și cum se vor vedea 🙂 Sportul e benefic atunci când îl faci de drag. Chiar dacă astea înseamnă să te trezești mai devreme, sau să ajungi acasă mai târziu. Și atunci când ești destul de motivat să treci peste febra musculară, lipsa de timp sau oboseala unei zile. Fie că motivația e alt persoană, sănătatea sau suma de bani plătită pentru serviciul respectiv. Sau, de ce nu, dorința de a arăta mai bine.

Acestea fiind zise, voi practicați sporturi? De care, și mai ales, de ce?

2 gânduri despre &8222;Oana și poveștile ei (anti)sportive&8221;

  1. fitness, inot, biciclit :D. astea in principal. in secundar, o multime de altele, de la nordic walking la jogging. fac sport pentru ca imi place, ma linisteste, ma relaxeaza, ma infrumuseteaza :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s