Jocuri cu/despre/din oameni

Trilogia The Hunger Games The Hunger Games, Catching Fire și Mockingjay (Suzanne Collins)

Să începem cu povestea mea. Eu nu citesc cărți pe calculator. Pentru că e obositor, pentru că prefer să răsfoiesc cartea, pentru că îmi plac cărțile în sensul lor clasic. De curând am descoperit progrămelul Kindle for PC (bineînțeles, cu ajutorul Siamezei 🙂 ), și pentru că sunt cărți pe care îmi doream să le citesc, dar nu erau planificate în buget, s-a dovedit o soluție bună. Până acum vreo doi ani, nu citeam nici SF. Nu știu exact de ce, pentru că am fost înconjurată de cărți de gen când eram mai mică, și aș fi putut începe cu ele. Însă nu o să uit cum am înghițit volumele din Dune, în camera de cămin, atunci când colega mea le termina de citit. A fost o legătură nebună care s-a creat cu acele cărți, și de atunci caut cartea care să mă mai țină trează fără să îmi dau seama.

Am început să citesc primul volum din The Hunger Games la recomandarea aceleiași Siameze. Și am stat în aceea noapte până la trei dimineața, fără a simți somnul, așteptând să văd ce se întâmplă. Mi-a luat cam o săptămână să termin trilogia, și am rămas cu senzația că nu s-a terminat. Că jocurile umane continuă dincolo de paginile cărților.

Suzanne Collins crează o lume sumbră, dar nu foarte departe de umanitatea de azi. Cartea ei nu are în spate personaje imaginare, lumi construite de la 0 și nici oameni cu super-puteri. E despre o comunitate împărțită pe profesii (mai exact în 12 districte), care lucrează spre bunăstarea Capitolului. Jocurile din titlu sunt o tradiție anuală, care presupune alegerea a doi reprezentanți din fiecare district (un el și o ea) ce vor fi aruncați într-o arenă împreună cu ceilalți aleși, luptând pentru supraviețuire. La final, rămâne un singur jucător.

Cartea este concentrată pe viața personajului principal, Katniss – cea care va ajunge să reprezinte districtul 12 (în momentul în care alege voluntar acest lucru, pentru a o salva pe sora ei), în paralel cu cea a lui Peeta (reprezentatul masculin a aceluiași district). De la momentele dinaintea alegerilor propriu-zise, până la momentul în care se dă stratul jocurilor, asiști intrigat la o lume în care cei doi sunt luați din mediul cunoscut și aruncați într-un mediu în care prezența scenică devine esențială.

În Jocurile puse la cale de Capitol (ca amintire a unei răscoale ce a avut loc cu 74 de ani în urmă), nu numai supraviețuirea în arenă contează, ci felul în care îți poți asigura supraviețuirea încă din perioada de pregătire. Cei doi sunt puși în situația de a deveni actori fără voie, de a își ascunde reacțiile, furiile sau emoțiile, pentru a putea câștiga oameni de partea lor. Puși în acestă situație, modul în care se transformă este unul demn de urmărit. Atât Katniss, cât și Peeta, sunt personaje cărora le dorești bine. Dorești să câștige, chiar dacă asta înseamnă moartea altora. Iar povestea este cu atât mai captivantă cu cât cei doi dovedesc umanitatea, cu bunele și relele ei, în fiecare moment crucial al cărții.

În lupta pentru supraviețuire nu e loc de eroi, ci de oameni care știu că mintă, să manipuleze, să facă alegeri pentru ei. Bătăliile reale, fie cu concurenții, fie cu diverse capcane puse la cale de cei care manevrează Arena, sunt prezentate alert. În spatele lor, sunt bătăliile interioare, controversele, durerea de a pierde pe cineva apropiat, capacitatea de a merge mereu înainte. De la acesta pornesc mai departe volumele doi și trei, care trec dinspre povestea jocurilor spre povestea unui Joc mult mai mare. Cel care pune la cale răsturnarea unei puteri abuzive, după ce, la finalul primului volum, printr-o decizie de moment care sfidează orice regulă a jocului ( o tentativă de suicid), Katniss și Peeta câștigă amândoi.

Volumul doi este dedicat unei ediții speciale a jocurilor, care îi face pe doi să revină în Arenă, iar cel de-al treilea volum este dedicat încercării de răscoală a districtelor, sub imaginea lui Katniss. Ceea ce mi-a plăcut mult în construcția ei este faptul că, dincolo de a fi mereu în centrul atenției – doar e personaj principal – eroina cărții este o adolescentă cu întrebări, și nu o super-femeie. Este un copil care a crescut brusc și care a luptat pentru supraviețuirea ei și a familiei încă dinainte de jocuri, iar ceea ce face ea este să lupte în continuare. Nu se regăsește în imaginea de eroină-martiră, ci acționează mai degrabă impulsiv. Nu știe să zâmbească în fața camerelor, așa că atunci când are de transmis un mesaj, este filmată în timp ce acționează.

Nu pot povesti cărțile pentru că sunt atâtea planuri, atâtea momente-cheie, atâtea momente frumoase și atâtea puncte în care stai cu ochii aproape vizualizând tot ce se întâmplă, încât și-ar pierde farmecul. Au fost momente când am râs, când am plâns, când m-am simțit eu atacată, sau când mi-aș fi dorit să schimb ceva. Au fost ore când spuneam: mai citesc până văd ce se întâmplă acum, și treceau încă două ore. Pentru că ai senzația că mereu se întâmplă ceva. Chiar și atunci când ți se descrie ceva. Bineînțeles, primul volum e cel mai bun din serie, dar și celelalte două își au rostul lor. Și oricum, după primul volum, vrei să îl citești pe următorul, pentru a vedea până unde merg jocurile cu oameni, despre oameni și din oameni.

Recomand cu mare drag să o citiți. Cu avertismentul să o citiți în weekend, pentru a nu merge a doua zi somnoroși la job. 🙂 Eu aștept cu nerăbdare și filmul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s