Zilele de naștere țin de memorie afectivă. Nu de Facebook.

În fiecare dimineață, când îmi beau cafeaua și verific lumea vastă a Internetului, pe pagina de Facebook îmi apare cel puțin o aniversare. Sau aproape fiecare dimineață, că nu am făcut încă vreo statistică. Cam de câteva ori pe an, intru pe pagina aniversatului pentru o urare scurtă. Nu mereu, și nu de fiecare dată, pentru că mă gândesc că dacă mie mi se pare ciudat să mă ureze un om cu care am avut tangențial de-a face, poate or fi și alții ca mine. E drept, dreptul de a selecta cercul de oameni care sunt prieteni pe Facebook m-a făcut să îi aleg pe cei cu care am împărțit cel puțin două fraze de-a lungul timpului, și nu oameni total necunoscuți. Și am ajuns la concluzia că pot selecta oamenii din viața mea după modul în care le spun La mulți ani.

Evident, sunt cei cărora le spun asta via Facebook. Fie că nu am numărul lor la telefon, fie că sunt la zeci de km distanță, fie pentru că relația dintre noi e una aproape neutră, și atunci apelez la varianta aceasta. Sunt oameni care îmi par faini, chiar dacă am băut doar o cafea cu ei. Sau oameni care mi-au rămas atașați de memoria afectivă pentru un moment de acum nu mai știu exact cât timp.

Mai apoi, sunt cei cărora le scriu mesaje de pe telefon (sau dacă nu, un mail). Sunt oameni dragi pentru că așa îi văd eu. Oameni pe care îi admir, de care mi-e dor sau care îmi sunt parte din momentele frumoase, fără a fi neapărat parte din viața mea totală. Sunt ceea ce poți încadra ușor la categoria amici, prieteni de ieșiri sau întâlniri frumoase. Nu voi știi aproape niciodată zilele lor de naștere pe de rost (memoria mea de elefant nu se pricepe foarte bine la memorat date de genul ăsta), dar aproape sigur telefonul meu îmi va da un reminder. Sunt oamenii de care îmi pasă destul pentru a le atașa o dată în calendarul meu, și pentru care o personalizare a gândurilor nu-mi pare inutilă.

Uneori, acești oameni ajung în categoria celor pe care îi sun. Cu care împart zile de naștere. Pentru care nu mă deranjează să îmi bat capul pentru a alege un cadou care să îi reprezinte.

Ultimii sunt cei a căror zi de naștere o voi ști și dacă mă trezești din somn și mă întrebi care e. Sunt undeva la 10 la număr (cu familie cu tot). Pentru ei, un telefon nu e niciodată destul. E doar începutul unei întâlniri cu zâmbete. Sunt oamenii pe care voi încerca să îi văd, atunci, sau măcar undeva pe aproape. Sunt cei pe care știu că i-aș putea suna oricând, și care știu că pot apela la mine oricând. A le da un mesaj pe Facebook mi s-ar părea la fel de impersonal cu a le cumpăra pijamale de ziua lor. Sau șosete.

Am uneori impresia că pierdem ideea de om care contează. Că avem impresia că faptul că putem pune zeci de statusuri, dăm sute de like-uri, și scrie povești cu zâne pe wall-ul cuiva ține loc de o floare, un cuvânt cald spus personal, poate ține locul unei cafele băute cu drag și a unor povești întinse până la miez de noapte.

Acesta nu este un post anti-Facebook. Mulți dintre cei care citesc știu că au ajuns aici tocmai pentru că am pus link-ul acolo (și le mulțumesc pentru curiozitate și răbdare). E doar o părere personală despre faptul că unele lucruri trebuie folosite cu măsură. Și o certitudine a faptului că prietenia nu se menține prin socializare online.

Iar aseară mi-a fost demonstrat asta cu un concert a cărui recenzie o veți găsi curând pe Foreverfolk.

Acestea fiind spuse, vă doresc un weekend minunat! Dacă nu aveți planuri, puteți merge să vizitați muzeul Antipa, pentru că merită. Experiența mea de săptămâna trecută garantează. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s