Dilemele de marți seară

Se spune despre el că s-a născut pe plaiuri grecești, laolată cu zeii și poveștile despre oameni, valori, și trăiri extreme. Se plimba atunci țanțoș, prin spații în aer liber, construite special pentru a îi face vocea auzită. Se lupta cu oamenii și avea rol de educator într-o cultură în care filosofia se îmbina cu politica, și mitul cu pașii zilnici prin cetate.

A fost, zică-se prin istorii diverse, ornament scump pentru clasele nobile, și prieten de nădejde pentru cei care vroiau să evadeze din cotidian. A fost hulit de unii, răsturnat de alții, descris în fel și chip. A smuls deopotrivă lacrimi, hohote de râs și ropote de aplauze, și fiecare secol care i s-a așezat pe frunte a adus cu sine cel puțin o legendă. Să-l fii omorât telefoanele și viața petrecută în fața calculatorului? Oamenii care întrebați dacă au timp de el, răspund din ce în ce mai des că nu se poate? Prea desele sale schimbări de imagine și de interpretare?

Vorbesc despre teatru, bineînțeles. Arta aceea despre care eu cred sincer că nu a murit, ci doar se reinventează.  Că doar are experiență de peste 2000 de ani 🙂

Se reinventează coborând la metrou, pentru a cunoște Orașul de sub oraș. Și pentru a face oamenii să se opreasă din alergare și să zâmbească. Măcar puțin. De cele mai multe ori, pentru cât durează spectacolul. Eu am trăit experiența asta și a meritat din plin.

Eu zic că teatrul trăiește, pentru că avem Festivalul de la Sibiu (da, cel la care îmi propun să ajung mereu și nu îmi iese).

Pentru că este încadrat la categoria #obiceiurisănătoase și nu pot contrazice asta.

Pentru că există campanii precum aceasta, teatre active in online și conștientizarea faptului că dincolo de faptul că un spectacol se petrece în sală, publicul se poate forma în lumea virtuală.

Eu sunt un spectator. Am făcut teatru o perioadă, am prietene care studiază teatrul, și am avut un grup de oameni aproape sufletului meu care se dedicau cât putea teatrului de copii din Ploiești. Și, chiar dacă pășesc într-o sală de teatru mai rar decât mi-ar fii drag, cred că teatrul este viu. Și că este unul din dramurile alea de frumos pe care ni le permitem oricând.

Campania asta dă posibilitatea oricărui om ce vede și se bucură să spună despre asta. Și dincolo de a promova teatrul, promovează momentele de liniște, de emoție și frumos care sunt parte din esența teatrului. Pentru că aduce cu sine invitații la teatru, posibile abonamente și dincolo de toate, răspunsuri sincere. Nu de la critici, nu de la istorici, nu de la esteți. Ci de la public.

Cum săptămâna acesta pare a fi dedicată întrebărilor, zic să ne lămurim, o dată pentru totdeauna: mai trăiește sau nu? El, Teatrul, bineînțeles 🙂

(sursă foto)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Dilemele de marți seară&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s