Da’ eu de ce am blog?

Citind azi postul Nebuloasei , și bineînțeles pe cele de la care a pornit, citind și alte reacții pe alte diverse bloguri, după ce acum două săptămâni citeam despre relația intrinsecă dintre bloggeri și pișcoturi, o dată ajunsă acasă m-am uitat în oglindă, mi-am văzut părul mătură, și m-am întrebat și cu ca tot omul cu spațiu de exprimare pe net și cu ceva interes în zona asta: dar tu, fato, de ce ai blog?

O să zâmbiți acum dacă vă spun că primul răspuns care mi-a venit în minte a fost: din obișnuință. 🙂 Pentru că de bine, de rău, constant sau nu, aici mi-am pus gândurile în ordine în ultimii ani.  Dacă e să o luăm real, blogul de față funcționează de trei ani și jumătate. Dacă o luăm statistic, a fost un blog cât de cât bunicel și cu potențial cam în primul an jumătate. Cel în care scriam zilnic, sau aproape zilnic, în care mergeam la destule evenimente (nu că acum nu aș mai merge), în care avem nervii și răbdarea de a căuta, de a comenta și pe la alții, de a încerca să cresc.

Apoi a urmat o perioadă de poezie și depresie. Apoi, liniștea. Întreruptă, ce-i drept, de câte un articol scris cam o dată la două săptămâni, despre câte o plecare de suflet, un concert fain, o carte bună. Sau doar pentru a îmi aduce aminte că mai știu să scriu. Și cam așa s-a derulat totul, până acum vreo lună și ceva, când am tras linie și am zis că e cazul să reîncep să scriu. Mai des. Cel puțin de patru ori pe săptămână. Pentru că am avut norocul chior (și niște prieteni buni) de a ajunge la un eveniment care m-a trezit puțin. Destul cât să îmi aduc aminte că îmi e drag, mai drag decât orice, să scriu despre lucruri frumoase și oameni faini.

 Nu am pretenția de a ajunge un blogger cu acte în regulă în următorii 5 ani (apoi mai discutăm 🙂 ), pentru că sunt conștientă că în momentul de față nu am energia de mă dedica blogului cu toată inima. Și pentru că, îmi place sau ba, domnul Zoso are dreptate când spune că pentru a avea succes demențial cu un blog generalist trebuie să ai un dram de genialitate. Pe care nu doresc să mi-l asum în niciun chip 🙂

Dar rămân un om cu blog care vrea să arate că există și lucruri frumoase sub un cer gri de București. Pentru că, dincolo de momentele uneori patetice, cred că uneori e frumos chiar și când doare, pentru că e semn de umanitate. Pentru că, atunci când scriam constant, s-a născut una dintre cele mai frumoase prietenii și unul dintre cele mai dragi proiecte, pe numele său ForeverFolk. Pentru că, de când m-am reapucat, am căpătat spațiu de bătut câmpii profesional despre dezvoltarea organizațională. Pentru că nu am 1000 de unici zilnici (n-am uneori nici măcar 100), dar am câțiva oameni care mă trag de mânecă atunci când e prea liniște. Dincolo de orice, pentru că îmi place să scriu. Și pentru că sunt oameni care îmi spun să fac asta mai des.  🙂

Să ne citim sănătoși, zic!

2 gânduri despre &8222;Da’ eu de ce am blog?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s