Povești copilărești

Eu sunt un om al poveștilor. Și am stat mult și m-am gândit de unde până unde plăcerea absolut fabuloasă de a asculta o poveste de viață, chiar dacă tristă. Am descoperit adevărul într-o cutie veche și prăfuită. Una care țesea în jurul ei pe lângă pânze de păianjen și povestea unor clipe în care sunt copil. Etern copil.

Am fugit la final de săptămână la casa bunicilor. Cea cu trandafiri cățărători, cu bunică mereu în curte și prin grădină, cu bunicul cu cei mai albaștrii ochi din lume. Aveam nevoie de fugă, de câteva ore de răsfăț, de o supă de tăiței și foc la sobă de teracotă. Și în timp ce stăteam de vorbă cu cei doi oameni atât de dragi inimii mele, mi-au picat ochii pe pick-up-ul vechi cam de când mă știu eu a conștientiza ce se întâmplă în jur. Tot cam de atunci datează o cutie cu vechi discuri cu povești.

Pe care bunul meu le cumpăra duminica de la oraș (adică de la Obor), de pe la oameni care vindeau de toate pe jos sau de prin portbagaje de Dacii prăfuite. Unele le primeam de la Arad, altele erau obținute pe sub mână. Multora nu le știu nici astăzi povestea, dar știu că în serile de iarnă plăcerea supremă era să-mi aleg un disc de ascultat. Apropo, voi știați că Jane Eyre era pe disc cândva? Țin minte că a fost la un moment dat povestea preferată. Oscilam între ea și povești de-ale lui Dickens.

Azi mi-am dat seama că gustul pentru povești și cuvinte mi-a fost cultivat din fragedă copilărie. La fel cel pentru pian și muzică bună. Poate tocmai de aceea, reîntoarcerea la copilărie are gust de mere coapte și de seri învăluite în plapumă pufoasă și sunet de poveste spusă de un pick-up vechi.

Azi am știut că vine iarna și se apropie sărbători. Pentru că am fost din nou la rădăcina cuvântului din mine.

Prezic o săptămână romanțioasă 🙂 Ceea ce nu e rău.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Povești copilărești&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s