Orașe de vizitat

Stare de fapt: Sunt un om al listelor. Și al agendelor. Și îmi place să îmi scriu planurile pe blog pentru că uneori mă mai uit și-mi aduc aminte de ceva mai vechi. În plus, mai mereu se găsește cineva să îmi ofere oportunitatea să îmi transform măcar o parte din planuri în realitate, sau măcar să îmi dea un șut pentru a merge mai departe.

Adevăr vechi și general valabil pentru subsemnata: Nu pot spune nu unei plimbări sau unei ieșiri din oraș. Da, am ales de bună voie și nesilită de nimeni să stau în București, dar pauzele de agitație sunt binevenite. Și, din fericire, prietenii mei cei mai apropiați sunt la fel de plimbăreți. După un an de zile în care am fost mai liniștită (că depindeam în planuri și de o jumătate semnificativă), anul acesta m-am bucurat din nou de plimbări, prin locuri noi și frumoase (fac eu la final de an lista 🙂 ).

Astăzi, într-o pauză de aerisire a creierului, vorbeam cu cineva de plecări (apropo, Elenush, mulțumesc că îmi corectezi postările 🙂 ). Și m-am hotărât să îmi notez aici orașele unde aș vrea să (mai) ajung, din varii motive. Dacă aveți drum în partea aceea, dați un semn.

Sibiu. Mi-e drag și îl asociez cu începutul unei prietenii de suflet între trei oameni diferiți. L-am vizitat în februarie și la început de toamnă, și de un Revelion. Sibiu e locul întâlnirilor norocoase, al plimbărilor fără scop și liniștii.

Cluj. De doi ani, zic că ajung la fiecare două luni. Nu mi-a ieșit. Acum ceva timp, m-am plimbat de ziua mea în Grădina Botanică și într-un cimitir (pare ciudat, dar nu e). Poate în aprilie îmi iese 🙂 Plus că mi-ar fii drag de o cafea cu Mishu și Bogdănel, la ei acasă 🙂

Alba Iulia. Pentru a avea timp să bat orașul la pas și să vizitez cetatea. În ghidul județului, primit cadou la festival, am descoperit câteva lucruri interesante de văzut.

Mediaș. Pentru că ne-a povestit Make o groază despre oraș. Și pentru că atunci când DreamTeam-ul a fost invitat în zonă chiar am urmărit toate articolele lor. Și vreau 🙂 Și apropo de Mediaș, la începutul lui decembrie acolo se desfășoară festivalul Mediaș – Cetate Seculară. Via ForeverFolk, vă transmit că puteți câștiga un CD cu muzică folk dacă mediatizați evenimentul. Mai  multe detalii, aici.

Sighișoara. Din motivul de mai sus. Chiar dacă am mai vizitat-o o dată, prin liceu, în plin festival. Aș vrea să o descopăr în liniște.

Timișoara. Aici nu am ajuns, am auzit numai de bine, și știu că ar exista oameni dispuși să îmi arate orașul.

Azi doar ele mi-au venit în minte, dar deja încep să cred că e cazul ca anul viitor să planific un concediu bănățeano-ardelenesc 🙂 Poate până atunci iau și carnetul….

Vă doresc să vă plimbați cât și unde doriți în acest weekend. Fie și cu gândul 🙂

PS. Mai e un oraș pe listă. Iași, adică. Dar acolo nu aș merge de dragul orașului (căci l-am văzut deja), ci de dragul Amaliei. Poate în februarie, la sesiune, să o prind și într-o piesă de teatru….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s