Ziua de mâine și frumosul din folk (II)

Rămăsesem datoare cu partea cea mai importantă a festivalului. Cea muzicală, bineînțeles. Ca și ieri, scriu pe puncte. Deja încep să cred că cei câțiva ani de facultate exerciții de sinteză pentru zeci de pagini nu au fost degeaba.

Concursul. În prima zi nu am fost, pentru că eram în autocar. Dar când am ajuns, părerile erau numai de bine, lumea încântată de nivelul la care se ridicau primii dintre cei cinci selectați atent de către juriu. În cea de-a doua zi am avut ocazia să revăd câtiva dintre concurenții pe care îi știam din trecut, și să îi ascult prima oară pe alții (de fapt, doar altele, adică Claudiei Ciobanu și Roxana Zăpârțan). Fără a vrea să supăr pe nimeni prea tare, o să rămân la părerea că se putea da mai mult decât s-a dat pe scenă. Poate puțin mai mult suflet, poate puțin mai puține greșeli. Mi-a plăcut Claudia și m-am bucurat să văd că Marius Dașcău a crescut muzical în ultimul an de zile. Felicitările mele lor, dar și celorlați, pentru că știu că toți au muncit să ajungă în concurs. Concluzie: premiile juriului și clasamentul bloggerilor.

Recitaluri. De fapt, încă de ieri, de când am început să scriu, aici vroiam să ajung. Dacă mi-a luat atât, puteți înțelege cam în ce ordine îmi sunt gândurile 🙂 Ca o paranteză, trebuie spus că toate biletele pentru cele trei seri de recital s-au epuizat în câteva ore de la punerea lor în vânzare. Ceea ce înseamnă că Festivalul ăsta are un sens pentru cei din Alba Iulia. No, bun. Recunosc că nu am stat mereu în sală sau în spatele scenei. Dar au fost momente de care m-am bucurat ca un copil.

Vineri a însemnat pentru mine Marius Bațu. Da, mi-a părut rău că a fost doar el și nu Poesis, dar nu pot spune că nu am respirat avid fiecare vers și fiecare notă. Pentru mine, piesele cântate înseamnă muzica cu care am început să ascult folk. Atunci când Mama din Bucate îmi cânta povestea o dată am ucis o vrabie…Inseamna cateva piese pe care le asociez cu cativa oameni și câteva momente de grație. Vineri a fost primul pas în a regăsi plăcerea muzicii de suflet. Despre prima zi de festival, puteți citi aici.

Sâmbătă a fost ziua cu Zoia și Ducu și Neniță. Zoia era răcită cobză, și cu toate astea a sunat impecabil. Și nu numai atât, dar a reușit să facă o sală întreagă să cânte cu ea. Zâmbeam, gândindu-mă la nevasta din Iași, când am ascultat Iar e lună plină. Anul viitor, femeia asta împlinește 40 de ani de când a început să cânte. Și are un respect teribil pentru publicul care o ascultă. Și o voce care îți intră în suflet. Pentru mine, Zoia reperezintă o forță imensă din punct de vedere muzical, într-un om frumos. Zoia mi-a adus aminte că poți avea lacrimi în ochi și să fie normal așa.

Despre Ducu Berzi și Mihai Neniță s-a scris într-o dulce și frumoasă veselie pe bloguri în ultimele zile. Și nu degeaba. Dacă piesele lui Ducu sunt cunoscute de mulți, felul în care acestea sună alături de un violonist de excepție, mai puțin. E drept, eu am avut fericita ocazie să îi văd într-un spectacol întreg la Cinema Patria și eram pregătită pentru ce poate Mihai Neniță face cu vioara cea albastră. Dar acesta nu a fost motiv să nu rămân din nou impresionată. Cea mai fidelă reacție în fața acestui act artistic rămâne imaginea bloggerilor din primul rând, stând drepți și uimiți. Priceless moment, vă spun 🙂

Moment de suflet. Știam că duminică nu voi putea sta până la finalul galei, și mai știam că domnul Alifantis vine cu Cântece de Șemineu Band. Adică în formula aia în care i-am ascultat la lansare, și după care am rămas zen vreo săptămână :).  Așa că am trecut peste oboseala nopții aproape albe de sâmbătă, și mi-am întreptat pașii spre repetițiile mai sus menționaților. A se consemna că am rămas fără cuvinte. Sunt sigură că pe seară s-a cântat mai mult, sunt sigură că atmosfera creeată în sală a fost de milioane (să vă spun cum eu eram în drum spre București și din când în când verificam Twitterul și preț de aproape o oră nu a apărut nimic?), sunt sigură că emoția transmisă a fost minunată. Dar, în sala aia mare am fost doar eu și o prietenă de-a folkului. Și am ascultat câte o piesă pentru fiecare chitară testată. Pentru cine nu știe, Alifantis a venit cu nu mai puțin de cinci chitări. Pentru mine s-a cântat Ploaie în luna lui Marte și Cântec pentru ea. Și am tăcut aproape jumătate de oră după. Ceea ce un record. A fost momentul meu special și frumos. Cel în care am visat mai mult decât oricând. Cel în care muzica mi-a curs prin vene.

Există momente pe care nu poți să le descrii pe blog și nici măcar în mintea ta. Dar mereu există un om, o chitară, un strop pe piesă, pe care o poți pune în locul acelui timp special. De-asta folkul e despre sentimente și oameni, despre povești și decepții. Pentru că e și despre mine. Începusem să uit…

Anunțuri

Un gând despre &8222;Ziua de mâine și frumosul din folk (II)&8221;

  1. Fain fel de a recepta folkul! E muzica studenției mele. Mai ales Zoe Alecu, Nicu Alifantis și Ducu Berți.
    Din păcate, mi se pare insuficient mediatizată, ca și alte lucruri faine care se petrec în spațiul nostru cultural de altfel. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s