Duminica de zile pline

Duminica seara e momentul de liniste suprema al mintii mele. Intre asternuturi curate si moi, miros de mancare proaspat gatita si stare de lene inscriptionata pe pielea mea inca cu urme de soare. Au fost duminici in care singuratatea imi inghiontea costele si ma facea sa plec la pas printr-o lume de culori perfect neutre, si au fost unele in care imi venea sa imi strig inima in sapte colturi, toate la fel de departe precum starea de perfectiune. Duminica de azi e doar continurea fireasca a unei saptamani ce s-a inchieiat si unei saptamani ce se asterne molatec sau agitat.

Am recunoscut candva, la inceputul saptamanii trecute, in fata unor oameni care imi sunt tare aproape mereu, ca in ultimele doua luni capacitatea mea de organizare a timpului a fost la cote de avarie, motiv pentru care prezenta mea in lume (nu numai cea de blog, ci si cea palpabila si plina de evenimente) a fost echivalenta cu aproape 0. Si mi-a parut rau ca e asa, caci oamenii frumosi nu ii poti cunoaste nici din fata calculatorului, nici din spatele foilor de excel, ci doar atunci cand decizi ca vrei sa faci ceva pentru tine. Deciziile acum sunt luate, sunt sigura ca aplicarea lor s-ar putea sa dureze putin, dar incet-incet toate se aseaza in masca lor. Cuminte si frumos, caci zilele astea imi e bine asa. Multumesc. Ca-mi sunteti prieteni, ca imi sunteti echipa, ca ma suportati si mai ales intelegeti, ca imi acordati sansa, si ca ma sustineti.

Vineri seara a fost lansarea asteptata a albumului Alinei Manole. O sa cititi in curand pe foreverfolk despre eveniment, dar inca mai decantez putin senzatii, stari, lumini. O sa spun doar ca, dincolo de faptul ca imi erau cunoscute piese de pe noul album, lansarea mi-a lasat gustul unui spectacol in care starile se transmit bi-dimensional. Si o sa o rezum in cuvintele: rosu, melancolie, tacere, joaca, intrebare, dragoste. A fost frumos, asa cum trebuie sa ne fie finalul de saptamana. Asa cum trebuie sa fie rezultatul unei asteptari.

Sambata am fugit. Un plan dat peste cap, o serie de telefoane si conversatii pe messenger, cateva serii de alegeri. Am mers pe Cheile Rasnovului la catarat. Acum ma dor toti muschii, am cateva vanatai pe un genunchi si o febra musculara care probabil ma va mai chinui putin. Dar senzatia de a fii pe un perete vertical de stanca si a privi spre vale la ploaia de frunze colorate adunate de vant a meritat. La fel si drumul lung si obositor. Pana la urma, umor si discutiile cu ton serios si substrat mai putin asa, isi au rolul lor in viata. Adica a ne face sa facem riduri doar de expresie fericita 🙂 Si am vizitat si eu cetatea Rasnov, ca doar am trecut pe langa ea de cel putin 50 de ori, fara a ma opri. Saptamana viitoare ne vedem la Alba Iulia, la Festivalul de Teatru.

Azi a fost timp pentru mine. Si am zambit frumos, aducandu-mi aminte de plimbarile facute acum nu mai mult de vreo 15 zile, prin Corfu. Puteti citi despre ele aici.

Mai spre seara mi-am pus asteptarea in pragul usii, facand-o fireasca si la locul ei. E duminica seara si e liniste. Asa cum trebuie sa fie orice inceput.

Ne mai vedem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s