Road-trip dobrogean – povestea și câteva poze

„Fată, plecăm?” / „Da, sigur”/ „Unde?” / „Nu ştiu exact, că acum lucrez la traseu”

Cam aşa a început. Vineri, la ora 4 după-amiază, când m-am urcat în maşină, încă nu ştiam. Apoi am descoperit cu răsuflarea tăiată o zonă din ţară pe care nu o vizitasem, Dobrogea. Despre traseul parcurs şi ce am vizitat, vă invit să citiţi în articolul postat pe ForeverFolk.

Sunt însă detalii de spus între noi. Unele mai puţin plăcute. Întotdeauna am susţinut că România e o ţară care merită vizitată. Din păcate, ţi se pun beţe în roate pentru a face asta într-un stil civilizat. Nu îi judec pe cei care aleg să descopere orice altă ţară europeană care le asigura infrastructura unei descoperiri fără peripeţii si Google Search ulterior. Noi am pornit cu o listă de obiective (majoritatea cetăţi) după noi. Nu ştiam mai nimic despre ele…şi din păcate am aflat abia după ce ne-am întors acasă şi am căutat informaţiile. Căci tablourile informative fie lipsesc cu desăvârşire, fie constau în două foi lipite pe un geam. Ca să nu spun că una dintre cetăți efectiv nu am reușit să o găsim. Am trecut prin zone superbe. Din păcate eram prea atenți la drumul care numai asfalt nu se poate numi…mai în glumă, mai în serios, am luat-o ca o sesiune de off-road. Și mă depășește existența unei cariere de piatră în cei mai vechi munți ai țării. E pe sistemul: tot au supraviețuit atât, hai să îi distrugem noi?

Voi continua să susțin în continuare turismul în țara asta care pare uneori lăsată în paragină. Poate pentru că sunt tipul de om care reușește să vadă mereu partea frumoasă a lucrurilor.

N-am mai văzut atâta verde la un loc de prea mult timp. Și m-a luat amețeala când am coborât la pensiunea din Pădurea Babadag datorită aerului curat. M-a impresionat întinderea lacului Razelm, zecile de lebede așezate cuminți, cormoranul ce se remarca prin poziție, sau pelicanul care se ridica în zbor. M-au lăsat fără cuvinte peisajul văzut de la cetatea Heracleea (ca și cetatea), și câmpul întreg de flori de la Capul Dolosman. Iar drumul până la peșterea lui Ioan Casian a meritat treptele abrupte și un pic cam multe. Extra bonus: am descoperit un loc cu mâncare bună de tot, ieftină și papanși mirifici (credeți-mă că eu rar spun despre papanași că-s buni 🙂 ). Unde mai pui că toată excursia asta s-a desfășurat alături de doi oameni tare dragi mie și sufletului meu.

Concluzie…eu anul ăsta oricum nu am finanțe pentru a pleca pe alte meleaguri. Și nici timp de prea mult concediu nu cred să am. Dacă vă aventurați prin România, dați de veste. Cine știe ce mai descoperim?

Dincolo de toate relele, sentimentul că am descoperit ceva frumos și unic, merită.

Vă las câteva poze, făcute din goana telefonului. Pozele mai frumoase sunt pe un alt aparat 🙂

Pe drum

Amurg de la Manastirea Ioan Casian

Vietati de iarba

Spre Capul Dolosman

Privelise de sus

Cetatea Heraclea (Enisala)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s