. Şi de la capăt

Există un punct, în orice relaţie, când totul devine obişnuinţă. Există conştientizare, frustrarea, discuţia momentului. Şi în cele din urmă decizia. Dacă mai poţi resuscita ceva, sau nu. Dacă mai are sens, sau mai bine laşi totul aşa cum a fost, frumos, şi te duci spre zări senine.

Cum nu cred în finalurile deschise, am decis să pun un punct mare. Şi să o iau de la capăt. Relaţia de care vorbesc nu una cu vreun bărbat feroce care îmi scoate peri albi (deşi ar putea fi la fel de bine despre asta). E una în care persoana din spatele acestui blog, pe numele ei Oana, taie şi spânzură. Iar cel afectat de relaţie reacţionează în consecinţă. E vorba de el, cel care îmi ştie viaţa uneori mai bine decât eu. Anume blogul de faţă.

Ştie toată lumea că am cochetat cu închiderea lui. Apoi mi-am dat seama că poate, măcar o dată la 2 luni, tot vreau să scriu ceva. Cel mai trist a fost când mi-am dat seama că am pierdut execiţiul scrisului. Şi dragul de a îmi pune gândurile de foaia albă şi goală. Plăcerea de căuta un subiect, de veni cu o idee. Îmi place să cred că nu e totuşi totul pierdut. Mi-o spune faptul că mă trag oamenii de mânecă să scriu. Sau faptul că încă notez lucruri din cărţi, pentru a vi le putea da mai departe. Şi mai ales, dorul de foaia albă.

Adică, de azi o iau de la capăt cu blogul ăsta. Atunci când l-am început, ştiam exact ce vreau de la el. Acum nu prea mai ştiu. Cu toate acestea, acum am un instrument esenţial a putea continuua. Anume un nou laptop, unul care nu face precum un avion la pornirea şi care îmi încarcă paginile cu bun simţ.  Adică nu în o oră 🙂 Azi chiar m-am speriat de cât de repede merge. Mai trebuie puţină voinţă, şi ceva plăcere de a merge mai departe. Astea cred că le voi găsi. Aşa cum sunt sigură că voi găsi resursele pentru nişte serii de articole ceva mai serioase, sau timpul pentru a vă saluta cu o poveste de zi cu zi.

Azi, despre o stare-de-bine. Am fost joi seară la o lansare de album. Azil se numeşte, şi poartă semnatura lui Adrian Berinde. Aş vrea să pot descrie cât de fain a fost concertul de lansare, cum m-au lăsat fără cuvinte introurile şi orchestraţiile pieselor, câtă stare de bine trasmite un om precum Berinde. Dar e un cumul prea mare de senzaţii frumoase. Trebuie experimentat.

Pentru că noul album e încă total cald, şi e frumos să îl asculaţi acasă, vă las totuşi o piesă a domnului mai sus menţionat. Piesa care a pus oamenii joi în mişcare, şi pe care ne-a lăsat să o cântăm la bis, cu lumină în ochii şi fericit că suntem prezenţi. Şi dincolo de muzică, ascultaţi totul.

Deci, cine cu ce o mai ia de la capăt.

(note to myself: mai verifică-ţi din când în când profilul de Facebook. Că se întâmplă chestii faine şi tu nu ajungi la ele. Asta e pentru că a mea mamă m-a anunţat că azi foştii mei colegi de generală au ieşit la Cico, în Ploieşti evident. Şi mi-ar fi fost drag să ajung…şi n-a fost să fie. Maybe a next time)

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;. Şi de la capăt&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s