Povesti romane

A fost o data ca niciodata o fata plina de viata cu nume identic cu al meu. Care imi povestea atat de frumos si cu atat drag despre Roma, incat mi-a creat o imagine idilica a Romei. O Roma in care sa scriu si eu, prin pasi pierduti, povestile mele.

A fost o data ca niciodata, acum vreo cateva luni, o oferta buna de avion, eu si un el dispusi sa fugim. Asa ca nu mai departe de joi seara eram in avion. Si am ajuns acolo. Am descoperit Roma incet, si mai ales foarte aproape de mine.

Motivul e simplu : Roma e un taram al idealistilor si visatorilor. Al celor dispusi sa treaca peste mizeria de pe jos pentru a privi bisericile inalte si impunatoare. Al celor care nu vad haosul si aglomeratia strazilor decat adicent, pentru ca se lasa fermecati de piazzete mai mari sau mai mici, cu fantani fantezist concepute, cu chitarisiti rataciti si cu alei pietonale inguste si pline de viata.

Am plecat in Roma cu o imagine creata in minte si din pacate, nu pot spune ca nu m-a dezamgit.

Pe de alta parte, pentru ca dezamgirile si punctele negative i le-am lasat Leului sa le treaca in revista (puncte pe care, chiar daca as vrea, nu le pot combate), m-am hotarat sa scriu cum am creat Roma mental in doua zile. Pentru a nu pleca cu gustul amar, si pentru ca, imi/va place sau nu, intotdeauna voi incerca sa gasesc partile bune din ceva. Chiar daca uneori, e nevoie sa dau la o parte o mare gramada de mizerie…

Roma, asa cum mi-am conceput-o in doua zile de plimbare si o seara gastronomica are farmecul cerului albastru pe care l-am zarit mergand spre Colloseum. Are istoria unor ziduri si a unor coloane ce par aruncate la intamplare si pe care un ghid (roman, asa cum aveam sa aflu ulterior) le-a facut sa prinda viata. Si uite asa, aproape am vazut cu arata imparatul in impunatoarea sala a tronului, cu vestalele ingrijeau de focul vesnic la templu, cum orasul acela, astazi imprastiat prin toata Roma (pentru ca multe dintre coloanele si bucatile de marmura din Forul Roman au fost folosite in constructia bisericilor ulterior), e de fapt, viu. Si mai ales, e o parte din istoria a ceea ce suntem azi.

Roma ramane, dupa doua zile, orasul bisericilor fermecate. Care te atrageau in interior prin constructii impunatoare, si care te tineau acolo prin picturi si fresce impresionante. Mai apoi, e orasul statuilor ce iti fac cu ochiul la fiecare colt de strada. Dincolo de toate, ramane orasul care, spre sfarsitul zilei, poate deveni obositor prin atata maretie. Totul e dispus sub forma unor constructii, menite sa iti atraga atentia, menite sa te faca sa mai zabovesti in preajma lor. Concluzia Leului, cum ca Roma e un oras de grandomani, nu e tocmai nejustificata, as zice.

Sfatul calatorului : nu mergeti la final de zi in Piazza Spagna, pentru ca treptele de acolo or sa vi se pare prea multe si prea obositoare ; daca vreti sa vizitati Collosemului si Vaticanul faceti-va fie rezervari online, fie alegeti un ghid turistic (asa scapati de statul la cozi) ; mergeti la Panteon in timpul zilei si vedeti ca sambata seara e inchis pentru slujba ; si daca tineti neaparat sa vizitati Basilica San Pietro (eu am tinut, dar nu am ajuns) mergeti dimineata, inarmati cu rabdare. Dar mai multe informatii despre circuite si zone de vizitat, veti gasi in curand pe ForeverFolk.

Roma este, cu siguranta, un loc al desfatarii gastronomice. Pentru ca acolo capuccino-ul are multa spuma de lapte si un gust de vis. Pentru ca pizza are ingrediente putine, dar alese si gustoase. Pentru ca pastele sunt la ele acasa, iar sosurile sunt variate si delicioase. Pentru ca inghetata lor e cea mai buna. Si in plus atat de variata, incat unul din motive principale pentru care m-as intoarce ar fi sa mai gust din ce n-am gustat.

Roma este un oras al calatorilor. Pentru ca te poarta asa, fara sa iti dai seama, dinspre piata spre piata, dinspre monument spre monument, dinspre strada spre strada. Pentru ca stradutele din zonele pietonale te fac sa nu iti para rau ca uneori te invart in cerc, fiind uneori atat de inguste ca abia puteau trece 2-3 oameni unul pe langa altul. Si totusi, gaseai si pe acolo o trattoria, o gelaterie, un oblon deschis printre ramuri de idera incat parea ireal, o bijuterie ascunsa sau un pasaj spre alta zona.

Da, Roma e oras in care este mizerie pe jos din plin. Da, nu au strazi marcate si te poti rataci usor. Da, e mai indicat sa vorbesti engleza, decat romana, pentru ca nu stii de unde apare unul-altul sa iti ceara bani, « ca doar suntem din aceeasi tara,bah ». Dar dincolo de toate, Roma este povestea frumoasa a unei istorii vechii de sute si sute de ani. Este poveste unei istorii a artelor, a credintei, a dorintei de epatare, a simbolurilor de fel si chip.

Roma o descoperi asa cum iti doresti sa o descoperi. E un fel de poveste fara sfarsit, care se rescrie probabil cu fiecare noua vizita. Si pentru ca o asemenea poveste are nevoie de partea de analiza realista, cititi povestea Romei si in varianta Leului.

Va doresc o saptamana savuroasa precum inghetata italienilor !

(niste poze faine gasiti aici)

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Povesti romane&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s