Copilării cu gust şi drag

Ieri am trecut pe la bunici. Şi am rămas mută de nebunia de trandafiri din faţa curţii, de căpşunile care cresc în acelaşi loc de când eram mică şi care încep să prindă culoare, de grădina aceea ce azi îmi pare mică, de casa ce nu mai are colţuri taince şi valize cu materiale de crotorie ce ascundeau minuni.

Azi am venit cu bicicleta pe lângă Dâmboviţa şi în mijlocul aerului poluat, am avut totuşi răgaz de câteva clipe să miros teiul înflorit. Şi mi-am adus  aminte cu drag de un Atunci ce nu e vechi, dar pe care dincolo de imagini, mi-l asociez cu mirosuri şi gusturi.

Iar uneori mă priveşte mândrul cu uimire frumoasă în ochi, zâmbeşte cald, şi îmi spune „Copil ce eşti…”

Copilăria mea are gust de pâine stropita cu apă şi trecută prin zahăr.

Duminica dimineaţă, miroase a dulce şi a frigănele făcute de bunica.

Primăvara, teiul imens din colţul grădiniţei de vizavi îşi amestecă mirosul cu trandafirii. Trandafirii bunicii mele sunt magici, şi cei din spatele casei, cu petale catifelate produc suc de trandafiri şi dulceaţă. Ceilalţi stau înşiraţi în faţă, coloraţi, altoiţi, înfloriţi din mai până la început de toamnă. Vara vine cu adevărat când apar primii boboci de trandafir.

Copilăria mea are gustul urcatului în mod clandestin în duzii din curtea grădiniţei, după-amiaza. Şi mâncatul de dude roşii. Azi nu mai ştiu exact ce gust are o dudă, dar ştiu că mă feresc de ele atunci când le văd prin copaci. Dudele distrug haine, am mai învăţat tot atunci.

Mai are mirosul de cafea. Cafea tare, făcută la ibric mic de alamă, de bunicul meu. Cafea făcută cu ritual, tare şi aromată. Şi are un pic din gustul ei. În ceşcuţa degetar, din care îmi beam cafeaua dimineţa, împreună cu bunicii. Azi, cafeaua băută în tihnă are rădăcină de copil răsfăţat.

Miros de liliac din faţa curţii. Gust de roşii proaspete şi de brânză sărată uscată, adusă de bunicul de la „oraş”, numai el ştie de pe la care ţăran tocmită. Cea mai bună brânză din lume. Mirosul celor mai bune prăjituri. (mi-am adus aminte de asta, pentru că mama mea m-a tratat sâmbătă cu prăjitură cu vişinie – mâncată seară, cu iaurt de casă, a fost şi asta prilej de evadare temporală).

Şi mai apoi, când am început şcoala, copilăria mea prinde miros şi gust de gumă „Turbo” cu surprize. De vanilie şi gogoşi, venite din părul mamei. De cornuri „Magic”. De flori aduse din aceeaşi grădină. Şi mai are sunetul trenurilor ce treceau prin Gara de Vest, sau a tramvailor de la Lămâiţa.

Copilăria mea are miros şi gust de casă frumoasă, de oameni dragi, de verişori cu care îmi petreceam vacanţele. Are miros de evadare. Şi sunt fericită. Încă mai am şi mai descopăr miros şi gust de copilărie în viaţa mea.

Copilăria ta a avut gust?

2 gânduri despre &8222;Copilării cu gust şi drag&8221;

  1. Pai, copilaria mea are gust de coji de portocale mancate pe ascuns, de vata pe bat de la Gogu si sucuri de TEC din toate aromele, de corcoduse din livada Ionelei si placinta cu branza a mamei….si cred ca as mai putea continua

  2. Da. Cel mai bun gust de… nazdravanii 🙂
    Gust de pamant si de iarba proaspat cosita, gust de scoarta de copac si de corcoduse verzi si de capsuni culese de mana mea cand inca nu erau coapte… Si gust de gem de caise si de branza framantata de mama. Si gust de lapte furat din oala de pe soba inainte de a fi fiert. Si gust de visine proaspat culese. Si gust de sirop de casa.
    Copilaria a fost aromata cu zambete si imbratisari, cu povesti si cantece.
    Si inca mai este, pentru ca mai copilaresc inca…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s