Dreptul la fericire

Zâmbim rar şi prea des fals. Ne împiedicăm de problemele economice, politice şi sociale din jurul nostru şi ne îmbrăcăm cu el, ca un fel de haină de doliu naţional şi uităm să mai căutăm Frumosul din omul de lângă noi, din cerul brăzdat de fulgere, dintr-un somn care te odihneşte. Dimineaţa alergăm grăbiţi spre locurile de muncă, cu cearcăne din cauza insomniilor şi colţurile buzelor lăsate. De luni până azi am numărat 7 oameni la metrou care păreau nu neapărat fericiţi, dar mulţumiţi. Care zâmbeau. Pentru care dimineaţa nu era sfârşitul lumii, ci doar un nou început. 2 dintre ei erau copii. Ceilalţi tineri sau mai puţini tineri, priviţi circumspect de oamenii din jur. Am ajuns să trăiesc într-un oraş în care zâmbetul e privit ca o reacţie anormală.

Oamenii din jurul meu se iubesc pe fugă şi apoi pleacă mai departe, plângând cu inima strânsă că rămân singuri. Pentru că nu mai au răbdare. Pentru că s-au inventat relaţiile care ţin de foame la fel cum ţine de foame şi sănătate mâncarea de la McDonald’s. Pentru că „oamenii sunt răi” şi „cel mai bun prieten îţi eşti tu însuţi”, nu mai vezi că lângă tine sunt Oameni şi prieteni adevăraţi.

Da, mi-aş dori să primesc sub uşa un plic în care să fie un bilet de avion (sau poate două)  cu destinaţia „o-ţară-mai-bună-decât-România” şi bani să mă/ne instalez acolo (că apoi m-aş descurca eu cumva). Da, ar fi frumos dacă în loc să vin seara ruptă de oboseală aş veni la fel de proaspătă precum am plecat dimineaţa şi aş scrie zece pagini pe zi. Dacă printre toate astea, aş găsi o garsonieră şi lucrurile s-ar aranja repede, preţul nu ar fi exagerat şi zona ar fi bună. Şi dacă mi-ar rămâne timp pentru toate cărţile ce aşteaptă cuminţi pe raft, pentru toate plimbările şi orele de iubit pe care ni le promitem, pentru pahare de vorbă cu Raluca, sau Oana, sau Luca (sau toate trei), pentru filmele şi serialele preferate.

Dar vedeţi voi: cărţile mele aşteaptă cuminţi şi se citesc una câte una. Dizertaţia se scrie pas cu pas. Prietenele mele mă ştiu aproape şi mi le ştiu aproape şi avem grijă să nu uităm să păstrăm asta, chiar daca nu avem timp să ne vedem cât de des am vrea. Iubitul meu m-a învăţat că orice moment petrecut împreună trebuie luat ca atare, şi chiar dacă uneori nu ne e de ajuns, şi am ajuns să facem din fiecare moment o sărbătoare, nu o frustrare generată de „nu am timp”.

Pot să fiu acuzată cum că „ţara arde şi baba se piaptănă”. Dar eu îmi revendic azi, mai mult decât oricând, dreptul meu la fericire. Şi atât timp cât sunt încă sănătoasă, cât am un loc de muncă şi nu stau într-un  cort sau o cutie de carton, cât iubesc şi primesc iubire în schimb, nu văd de ce nu aş zâmbi dimineaţa.

Pentru că fericirea un copac cu fructe de aur de peste mări şi ţări. Fericirea mea are miros de margarete primite neaşteptat într-o zi, are senzaţie de ploaie într-o zi cu soare, şi are chipul zâmbetului meu, şi trăsăturile oamenilor frumoşi din viaţa mea.

E patru dimineaţa acum. Şi fericirea are gustul aerului după ploaie, lumina fulgerelor, şi liniştea dimineţilor de vineri.

Ne luptăm pentru drepturi de securitate socială, pentru dreptul la liberă exprimare sau la proprietate, pentru dreptul la libertate cu îndărjire, uneori cu ură aproape, cu stare înecatului care dă mai repede din mâini crezând că se salvează, când de fapt se afundă mai tare.

Eu cred că fericirea persoanală nu e numai un drept, ci şi o obligaţie de om. Pentru că numai oameni care ştiu să găsească resorturi pentru linişte interioară, pentru a zâmbi, pentru a merge înainte, sunt oameni care ştiu cu adevărat că Frumosul nu e simţ estetic sau o operă de artă, ci o stare. Or, într-o lume anapoda şi care îşi pierde deseori orice bun-simţ, astfel de oameni sunt cei care pot face lucrurile altfel.

Eu îmi revendic dreptul la fericire în iecare zi şi am descoperit că e bine aşa.

Tu ce alegi?

Anunțuri

Un gând despre &8222;Dreptul la fericire&8221;

  1. eu aleg sa imi iubesc familia si prietenii cat pot eu de mult, aleg sa am incredere in oameni, aleg sa consider orice intamplare, fericita sau nefericita, ca pe o sansa de a invata ceva nou, aleg sa vad frumosul din oameni, aleg sa simt viata si s-o savurez clipa dupa clipa, aleg sa accept… alegerile celorlalti si, mai ales, aleg sa zambesc din tot sufletul in fiecare zi.
    in afara de asta, aleg sa plang atunci cand sunt trista, aleg sa dorm atunci cand sunt obosita si, mai ales, aleg sa Traiesc la maxim in restul timpului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s