Ieri, anul trecut, acum

Îmi trecea prin cap să închid blogul. Faptul că nu mai scriu constant, oboseala ce mă apucă uneori brusc atunci când e vorba de recenzat cărţi (şi absolut niciodată când e vorba să le citesc), faptul că am atât timp liber la dispoziţie încât mă specializez în a îl pierde cu graţie printre degete. Cu toate astea, mă apucă uneori dragul de scris şi de împărtăşit idei, şi atunci ştiu că doar o foaie de word unde să le înşir nu mi-ar ajunge.

Ieri am făcut ceva ce nu am mai făcut de multă vreme, şi anume am ieşit în club (împreună cu una bucată leu din savană, Alice…nu din Wonderland dar pe aproape, Alex şi Alexandra). Ocazie cu care am constatat că sâmbăta tot Bucureştiul iese din casă, şi jumate din el se încăpăţânează să intre în club A. A fost o experienţă…un pic ciudată, din diverse puncte de vedere. Dar a fost totuşi o seară frumoasă, şi în ciuda faptului că patul împărţit pe din două e un pat de o persoană, am dormit liniştit şi m-am trezit zâmbind.

Mă bucură soarele de afară, abia aştept să ajung la ţară în curând şi să văd florile din curtea bunicii, am tendinţa de a deveni siropoasă zilele astea (noroc cu limonadele pe care le consum zilnic), visez din ce în ce mai des şi mai acut la o casă unde să stau şi o bucătărie unde să pot găti, şi la plecarea de aici.

Am în mine, scrisă adânc de generaţii, o credinţă puternică în iubire şi în aşezarea lumii. Aşa că ştiu că, dincolo de obsesiile cu iz insomniac date de nesiguranţa financiară, va veni un timp al rezolvării. Am în mine, şi în dragostea şi sprijinul celor de lângă mine, resorturile necesare pentru a nu cădea într-o pantă neagră şi abisală a pesimismului şi patetismului.

Acum un an, vesteam primăvara în haine de doliu pentru suflet, îmi închisesem porţile spre visare şi mă pregăteam de operaţie. Astăzi sunt doar un om care şi-a selectat cu grijă persoanele cu care să se înconjoare (aş fi chiar tentată să spun că s-au selectat singure), care a pornit pe un nou drum, şi care priveşte cu încredere înspre mâine.  Şi care are norocul de a avea un drag lângă ea care să o împingă uneori de la spate, dar, mai presus de toate, să o ţină de mână cu încrederea că pot merge înainte mai uşor sprijinindu-se unul pe altul.

Astăzi ştiu cu siguranţă că a „a crede” nu e doar un verb folosit pentru a mărturisi credinţe, ci este un mecanism interior care ne poate ajuta să devenim mai buni, mai frumoşi interior şi…nu în ultimă instanţă, mai fericiţi.

Vă doresc o săptămână binecuvântată!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ieri, anul trecut, acum&8221;

    • O sa mi se urce la cap, clar 🙂 Dar ma bucur daca reusesc sa transmit ce vreau, si anume starea de bine pe care „sufar” si pe care o vreau contagioasa 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s