Poveste de explorator (versiunea instructorului)

[Continui seria poveştilor generate de exploratori şi de „meseria” de instructor al acestora. Celelalte capitole sunt în categoria „exploratorisme”]

Unul dintre motivele pentru ca îmi place să fiu instructor de exploratori, este faptul că fiecare întâlnire este o nouă şi frumoasă provocare. Fiecare plan care se schimbă pe ultima sută de metri, fiecare nouă agendă care apare, fiecare idee de mai bine pe care vrem să o implementăm, aduce cu sine uneori oboseală, alteori frustrările că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, sau că uneori cei din jur par dezintereaţi. Cu toate acestea, de fiecare dată, am observat cu cineva de Sus ne luminează calea şi ne ajută să reuşim.

Astăzi nu ştiam dacă voi ajunge la întâlnirea cu copiii. Am hotărât ieri că totuşi ar fi bine să particip, mai ales ca nu am mai participat din decembrie. În plus, ştiam deja că Monica nu va veni, un imbold interior îmi spunea că ar fi totuşi indicat să fac asta. Aşa că am vorbit cu Cristina mea dragă la telefon, am aflat de micile schimbări puse la cale (legate de cum împărţim copiii, cum predăm, cum ne organizăm) şi ca…pentru astăzi era într-o mare dilemă pentru că nu avea cu cine realiza activităţile.  A fost unul din momentele în care am ştiut că nu doar printr-o întâmplare fericită am fost omul potrivit la locul potrivit.

Şi fericirea de a conştientiza asta, fericirea de a putea face ceva m-a făcut să stau până un pic mai târziu decât îmi propusesem, de a planifica întâlnirile până în vară în funcţie de noua grilă de predare, de a organiza ideile pentru azi (când a trebuit să îmi implic copiii într-o discuţie despre alimentaţia sănătoasă). M-am trezit dimineaţă, sub soare cald şi cer senin.

Copiii au venit astăzi la întâlnire şi am reuşit să facem tot ce ne-am propus. Ba mai mult, am mâncat şi tort (trimis de mama uneia dintre fetele din grupă), am desenat şi făcut puzzeluri alimentare, vorbind cu ei am găsit idei pentru ce am putea face data viitoare.

Uneori, atunci când planurile par să ajungă la capăt de drum, tinzi să râmăi blocat acolo. Lucrul sub planificări, cu presiunea de a veni mereu cu ceva nou şi creativ, sub agende şi aşteptări din partea celorlaţi,  poate fi stresant. Dar m-a învăţat că uneori e de ajuns să vorbeşti cu un prieten, să spui o rugăciune, să aştepţi un răspuns. Şi mai ales, că zâmbetele copiiilor, faptul că sunt prezenţi cu totul acolo şi că învaţă, sunt cele mai frumoase premii.

Pentru că, aşa cum îi spuneam şi Cristinei, Universul întreg conspiră în realizarea lucrurilor frumoase.

Vă doresc să aveţi şi voi zile în care lucrurile să vi se potrivească aşa cum ni s-au potrivit nouă astăzi. Şi mai ales, să nu uitaţi să respiraţi adânc din când în când. S-ar putea să rămâneţi uimiţi de cât de bine e! 🙂

[fără legătură directă, dar de suflet: azi mi-am luat primul buchet de ghiocei, de la metroul din Crângaşi. Şi sunt proaspeţi şi miros a primăvară ce se apropie, chiar dacă de mâine se anunţă iar zăpezi. Fericiri mărunte şi depline :)]

2 gânduri despre &8222;Poveste de explorator (versiunea instructorului)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s