The one with the ski lesson

Plecare: Am fugit sâmbătă, spre înserat din Bucureşti.

Destinaţia: Bran, cu oprire duminică pe la prânz în Predeal.

Scopul: recreere a neuronilor obosiţi din motive de sesiune, stresuri profesionale sau job related, şi fuga din oraşul gri.

Implicaţi în eveniment: Andrei, Alice, Alex şi Alexandra, plus subsemnata (singura care nu deţine un nume cu „A” se pare)

Atmosfera: a se vedea în titlul postării (persoanele care au urmărit repetitiv-obsesiv seriile din „Friends” vor ştii de ce. Restul…să dea un google seach sau să le vadă 🙂 ). Adică exact tipul de atmosferă din serial, cu glumiţe, cu ironii, cu discuţii mai în şoaptă, mai nu, etc.

Perspectiva încărcată de subiectivitate despre partea cu skiul din toată povestea cu escapada se regăseşte mai jos (asta pentru că a fost o chestie inedită şi importantă pentru mine).

La începutul anului îmi propuneam să ies cel puţin o dată pe lună din Bucureşti. Tot atunci îmi propuneam să învăţ să skiez. De fapt, Andrei îmi spusese că se oferă să mă înveţe să mă dau pe skiuri. Asta pentru că de dorit îmi doream de mult, mă fascinau tot timpul oamenii pe care îi vedeam făcând pârtii când eram iarna la munte. Şi am zis că pot încerca şi dacă mi se spune că sunt anti-talent mă reorientez spre dat cu sania.Aşa că dacă ieri aţi fost în Predeal pe pârtie şi aţi văzut o chestie portocalie cu mişcări semi-haotice şi căzând, să ştiţi că eu eram aia…

Faza 1: închiriat echipament (25 ron echipamentul complet, pentru cine e interesat), stat la coadă, pus skiurile în picioare şi ajuns la Clăbucet sosire.

Faza 2: genunchii îndoiţi, vrei să faci dreapta te foloseşti de stângul, skiurile paralele şi „hai”. Păi gata? Acum? Păi da, că nu poţi învăţa dacă nu te mişti. Evident, când mi-am luat inima în dinţi am luat şi prima cazătură (prima din multele care mă aşteptau, pot spune că ieri m-am specializat în căzături). Momentul cu „da’ nu pot să mă mai ridic” urmat de momentul în care am văzut că pot. Primele cristiane făcute fără să cad. Andrei care îmi spune să ţin genunchii îndoiţi şi skiurile paralele. Alice care îmi spune că mă descurc bine.

Faza 3: înainte de prima sosire. Pe o bucată care mi se părea abruptă. Şi eu spunând că îmi e frică. Momentul în care mi se aminteşte că dacă am coborât până acolo, trebuie să mă descurc să cobor şi pe restul de pârtie.

Faza 4: Jumătate de pârtie făcută singură (până m-au prins din urmă restul), din ce în ce mai puţine căzături, şi din ce în ce mai mulţi metri coborâţi. Pauze de kurtos-colac, apă, suc, respirat.

Faza 5: A fost un început bun. Aşa mi s-a spus. Mie mi se pare că skiez fix cu graţia unui elefant în magazinul de porţelanuri. Ei mi-au zis că sunt abia la început, şi totuşi e un început cu potenţial. Mi-a plăcut senzaţia când am reuşit să cobor o bucată mai mare de pârtie fără să cad, mi-a plăcut să văd că pot, mi-a plăcut faptul că am reuşit să îmi înfrâng uneori dorinţa de spune „e prea greu” şi să mă dau bătută. Tot la faza asta trebuie să notez momentul absolut memorabil când, după ce reuşesc să merg o bucată bună de pârtie, îmi zice domnul leu „Bravo”, iar eu exact atunci cad pe spate (menţiune pentru necunoscători: să cazi pe spate cu skiurile în picioare e foarte dureros).

Concluzie 1: mi-a plăcut ziua de ieri mult mai tare decât mă aşteptam. Recunosc şi aici în scris că un rol important l-a avut Andrei în a mă învăţa (da, chiar e un prof de nota 10), în a îmi da încredere în mine şi a îmi aduce aminte de fiecare dată ce am de făcut (uneori de aproape exasperant de multe ori, mai ales când obosela mea atinsese cote de avarie – dar doar pentru a mă face să fac lucrurile cum trebuie), un alt rol binevenit l-a avut nebunia mea de a face asta plus încăpăţânarea tipic berbecească de   a nu mă da bătută, şi un al treilea rol l-a avut Alice care a stat şi ea după mine şi mi-a dat de înţeles că nu mă chinui degeaba.

Concluzie 2: nu se recomandă treaba asta celor care nu au rezistenţă la căzături, nervi destul de tari şi un dram de nebunie. Oricum, mie vânătăile şi febra musculară prezentă de la gât până la tălpi mi se par un preţ fair pentru toată ziua de ieri, chiar dacă sunt neplăcute şi dureroase…Frumosul de ieri şi starea de bine le compensează din plin.

Concluzie 3: mai vreau! (s-a auzit, acolo, în savană? 🙂 ).

Voi, ce aţi făcut interesant în weekend?

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;The one with the ski lesson&8221;

  1. S’a auzit prin savana
    Ca ieri a inceput sa cada
    Cate o bucata dintr’o Oan~a (n’am romana pe PC)

    Iar Leul care Tace
    A promis ca mai face
    Pentru ca’ti place!

    Da mah, ti’am zis, sunt foarte mandru de tine ca ai reusit sa inveti si sa asculti si sa’ti invingi frica. Oricum, sa stii ca a fost unul din cele mai faine uichenduri petrecute. Plin de rasete (dak’ti aduci aminte, chiar de cand am plecat de la Alice, am inceput sa radem de nenea ala care era nedumerit…, ca unde am fost), plin de voie buna si ironii si mistouri, plin de… well, private, si ski. :)) Mai facem, mai facem! Timp si lovele s’avem, ca’n rest i’m in!

  2. Oare au adus cei de la inchiriat echipament de ski mai multi clapari nr 44 ?
    Ca ultima data cand am fost aveau doar o pereche si aveau o singura pereche de schiuri pe care se puteau pune acei clapari. Niste schiuri nu tocmai bune pentru un incepator fiind prea mari .
    Febra musculara ?

    • nu stiu ce sa zic…eu port fix masura 35 asa ca am primit niste minunati clapari de copii si niste skiuri care erau jumate din lungimea celor pe care le avea Andrei in picioare:))
      febra musculara e din plin, se trateaza cu miscare (atat cat de poate), aspirina si ceaiuri dulci (ca asa mi-a zis mama). oricum, merita.

  3. Din pacate eu am primit pe langa singura pereche de astfel de clapari pe care o aveau o pereche de skiuri de 2.2 metri . in situatia in care pentru invatat se recomanda skiuri mai scurte. Am invatat ceva, dar miscarea cu skiurile alea lungi a fost foarte obositoare. Am fost insa la Azuga odata si acolo am primit niste skiuri scurte cu niste clapari excelenti ( si incalziti inainte sa-i pun in picioare ) – a fost cu totul si cu totul alta viata. Atunci am stat doar 1 zi – dar ce zi :)) .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s