„Mâine ninge!”

Andreea aseară (în timp ce eu făceam spume că minunaţii vecini fac party zgomotos luni seară, îmi juram un job care să îmi permită să mă mut din martie, şi mă gândeam că mi-ar fi prins bine nişte soluţii alternative gen sunat cineva şi autoinvitat la el acasă – evident, era o idee deloc viabilă şi total neproductivă, urmând să producă în cele din urmă mai mulţi nervi – gata, am terminat cu paranteza lungă): „Mâine o să ningă”. Ei bine, nu ştiu cum să vă spun, dar Andreea este cel mai tare meteorolog din lume. Cred că are o relaţie cu vibraţiile aerului, mişcările norilor sau ceva forţe nebănuite, că de vreo două luni încoce funcţioneză aproape perfect (dacă zice că nu plouă, păi chiar nu plouă. Şi viceversa. Şi eu ştiu cel mai bine, pentru că o dată nu am ascultat-o şi am păţit-o). Şi chiar dacă ştiam toate astea, n-am prea băgat-o în seamă, am zis că e doar starea de miez de noapte.

Andreea azi-dimineaţă (în timp ce eu încercam să îmi deschid ochii şi să mă auto-conving că e musai să ma dau jos din pat): „A nins”. Iniţial am crezul că e doar o stratagemă ca să mă convingă să-mi opresc alarma de la telefon, ce mergea repetitiv, la fiecare 5 minute. Văzând eu că totuşi prea sta lipită de geam, mi-am făcut curaj să trag şi eu o ochiadă. Ninsese. Puţin, frumos, aşa…să îmi încep ziua în acelaşi high-spirit de ieri (oricum, era diminuat de neuronii consumaţi cu o seară înainte).

Între timp, ninsoarea s-a transformat în un pic de vijelie, zăpada s-a aşezat peste tot, totul e fain frumos (execeptând traficul care este „naşpa de tot”, vorba Dolăraşului), am văzut şi ţurţuri, aş face oameni de zăpadă. Evident, conform unui vechi obicei, am prins fulgi de zapadă cu faţa şi am avut un moment de flashback dubios, legat de ultima zăpadă din februarie. A trecut repede, eu m-am transformat în gheaţă, şi…evident, a venit iarna (la fel de evident cum e şi replica „ne-a luat ninsoarea pe nepregătite”…că doar noi suntem o ţară de la Ecuador şi e anormal să ningă în decembrie 🙂 ).

Concluzie: Andreea a avut iar dreptate, şi de data asta chiar sunt fericită că a fost  ca ea 🙂

Concluzie 2: Am observat, că o dată cu aglomeraţia de Sărbători şi cu nebunia alergatului după nimicuri care să ne facă să ne simţim mai bine şi mai darnici, oamenii tind să nu mai vadă alţi oameni din jurul lor. Se uită prin ei, peste ei, îi transformă în particule transparente. Nu îmi place treaba asta în mod general, dar şi mai tare mă supără când eu sunt obiectul unei bruşte trasferări de la o personalitate plăcută şi agreeabilă, la un geam prin care se priveşte şi care, în mod logic, se ocoleşte nu care cumva să te loveşti de el. Din fericire, nu mai am puterea şi starea să îmi bat capul cu aşa ceva, pentru că, final de an fiind sunt ocupată şi cu ceva curaţenie interioară, nu numai cu aia a casei. Şi vorba unui bun prieten, oamenii care te merită în jurul lor, vor fi lângă tine şi vor face ceva să te păstreze. Restul, sunt fie momente pe care se adună praful, fie se adună într-o cutie şi se închid bine.

Şi să nu uit: ne vedem diseara la concertul de iarnă susţinut de  Make din 100 Crossroads (la 8 jumătate). Alături de el, FBI (Folk Band Imperfect), de data asta în formula Radu Tudoroiu (percuţie), Dan Săndulescu (chitară)…plus ceva surprize.

V-am pupat, mergeţi/conduceţi cu grijă căci şi anume se patinează.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s