Despre „Minciuni pe canapea” – Irvin D. Yalom

Minciuni pe canapea (Irvin Yalom, ed. Humanitas)

Să începem cu începutul. Cine este autorul cărţii? (în general nu prezint autorii, însă în cazul de faţă este un amănunt important în construcţia poveştii). Irvin Yalom* este, dincolo de autorul romanului de faţă, psihoterapetut. Mai mult chiar, este profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford, şi a predat de-a lungul timpului psihoterapeutică de grup şi a dezvoltat modelul de psihoterapie existenţială. Este un inovator în domeniu, cărţile sale având în spate zeci de cazuri şi de ani buni de studiu.

Evident, „Minciuni pe canapea” este un roman cu şi despre psihoterapie.

Ernest Lash, motivat interior de psihoterapeutul Seymour Trotter, doreşte să rupă bariera clasică din relaţia psihoterapeut-pacient, în care cel din urmă se dezvăluie total, în timp ce primul rămâne închis. Tehnica sa experimentală se bazează pe o relaţie de sinceritate cu pacientul, în care psihoterapeutul poate deveni vulnerabil, dar care ar asigura încrederea mai mare a pacientului şi un proces de vindecare mult mai bun. Astfel, chiar dacă tehnica generală ar presupune reţeta unică a sincerităţii, fiecare pacient ar fi tratat personalizat, fără încadrarea în diagnostice şi linii generale. Întrebări precum: până unde se poate dezvălui un terapeut pacientului, care este limita apropierii fizice, care sunt impusurile interioare care trebuie controlate şi ce reguli se pot aplica într-o astfel de terapie sunt cele pe care romanul le urmăreşte de-a lungul firului.

Intriga acţiunii este declanşată de primul pacient cu care Ernest doreşte să experimenteze această tehnică. Care prim pacient, o doamna avocat, Carolyne, ajunge la el pentru a se răzbuna. Convinsă fiind că soţul ei a părăsit-o ca urmare a tratamentului cu Ernest, şi având antecendete cu psihoterapeuţi care un încercat să o seducă, Carolyne ajunge pe canapea cu unicul gând al seducerii psihoterapeutului şi a distrugerii carierei acestuia. Surprizele de care are parte sunt constante, întrucât sinceritatea şi relaţia pe care o dezvoltă în timp cu Ernest o fac să îşi schimbe o parte din atitudini. Se poate observa felul în care şi unul, şi celălalt, în cadrul unei relaţii care se presupune a fi sincere ascund totuşi o parte din gânduri. Carolyne pentru a nu îşi dezvălui identitatea, Ernest pentru a încerca să afle care este cea mai bună metodă aplicabilă în acest tip de terapie. Mai mult, jocul seducţiei exercitat de Carol, dezvălurilie fără perdea ale fanteziilor ei, nevoia de tandreţe şi îmbrăţisări pe care o afişează, creează o tensiune suplimentară, psihoterapeutul fiind prins între rolul său de medic (şi regulile etice ce decurg din el) şi tentaţia naturală a de fi atras de pacientă. De departe un mare plus în construcţia poveştii este accesul la dialogurile interioare ale lui Ernest, care se desfăşoară în paralel cu dialogurile cu pacienţii.

Pe fundal, personajele se întretaie cu destinul altor personaje. Cel mai bun exemplu este povestea supervizorului lui Ernest, Dr. Marshal, un psihoterapeut cunoscut şi influent, dar care are ca unică ţintă în viaţă obţinerea de bani şi putere. Bani şi putere care îl fac vulnerabil, fiind astfel prins într-un joc al încălcării de reguli etice şi în care vanitatea sa îl fac să piardă.

Un roman care ridică multe întrebări privitoare la standartele eticii şi la rolul unui psihoterapeut, la sinceritate şi limitele acesteia, la cunoaşterea celui din faţa ta şi la auto-cunoaştere. Un roman care, dincolo de problemele de ordin teoretic pe care le ridică (probleme care rămân deschise şi supuse cercetării ulterioare de către cititor), are avantajul că nu se pierde în adâncirea lor până la epuizarea firului epic.  In afară de întrebările de mai sus, ca teme centrale are romanului, avem o serie de teme secundare cum ar fi: problema transferului emoţionale dintre terapeut şi pacient, problema găsirii unui sens evident al vieţii, problemele legate de asigurări şi terpia de lungă duratăversus terapia de scurtă durată, şi altele pe care vă las placerea să le descoperiţi pe parcurs.

Povestea curge natural , dialogurile interioare şi întrebările generate, sunt încadrate în acţiune, personajele nu pierd din esenţă şi rămân bine conturate. Un roman incitant, care te prinde, te pune pe gânduri, îţi lasă teme deschise. Până şi finalul este deschis, lăsând cititorul să imagineze viitorul personajelor şi evoluţia lor. Un roman cu multe întrebări şi indicii pentru răspunsuri.Una peste alta, un roman pe care îl recomand cu aceeaşi încântare cu care mi-a fost recomandat.

Spor la lectură!

* Dacă sunteţi interesaţi de mai multe date despre autor, în afară de site-ul acestuia, recomand Irvin Yalom Romanian Club. Informaţii despre cărţi, autor, interviuri cu acesta. Faină ideea.

[din capitoul administrative: am făcut ceva modificări pentru a putea scrie cu diacritice. Sper să nu fie probleme :)]

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Despre „Minciuni pe canapea” – Irvin D. Yalom&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s