povesti cu patru pereti

azi am deschis ochii devreme, pentru ca tuse si nasul infundat nu ma lasau sa mai zac intre asternuturi moi si calde. aveam ochii rosii, de parca as fi plans noaptea intreaga. ciudat, nu imi aduc aminte de cand nu am mai plans. nici chiar atunci cand ai plecat ultima oara si ai trantit usa cu zgomot nu am reactionat. poate m-am obisnuit. s-au inchis si am inchis multe usi. poate prea multe. dar nu e timp de regrete, nu-i asa? nu e timp sa ne punem intrebari, sau sa cautam chei. e timpul sa privim inainte. asa spuneai atunci, in dimineata aia senina cand te-ai gandit ca trebuie sa mai jupoi o piele din mine.

stau in pat. m-as ridica, dar parca prea e bine aici. geamul mare din fata, fara perdea imi arata un cer inchis si umbre portocalii. daca imi pun ochelarii, vad chiar un bloc. dar mai bine fara, sa vad doar ce a aproape, azi nu imi plac perspectivele. peretii sunt tot aceiasi, au inceput sa apara semnele mele pe ei. au inceput sa respire amintiri. daca inchid ochii, ii ascult vorbind.

e ciudat azi, nu mai simt nimic din toate astea. doar mici obsesii fata de mici gesturi. as vrea sa imi pese. sa imi fie dor. sa tip. pana la urma si toate astea sunt semne de viata. cant soptit despre „ploaia asta nebuna” si zambesc involuntar. nu e chiar asa rau cand ploua si e intunecat si eu sunt singura. am timp sa ma desenez in cercuri mici, concentrice, sa ma ascund, sa ma repar.

stii momentul ala cand astepti sa sune telefonul? sa fie cineva care sa zambeasca si sa te faca sa zambesti? momentul ala cand ai vrea sa ai curajul sa chemi pe cineva afara prin frig pentru a merge intr-un loc cald unde sa povestiti? momentul ala…cand esti cu un picior gata sa te arunci si cu o mana bine ancorata in realitate? momentul in care calculezi gesturi pentru a nu fi interpretat gresit, momentul in care nu stii exact cat poti da si mai ales ce vei primi?

daca nu il (mai) stii, nu-i nimic. poti sa te consideri fericit.

daca il stii, nu-i nimic. se cheama experienta de viata. si alegere.

imi inchid bine povestile intre patru pereti. sa nu iasa de acolo. las afara doar o parte din mine. cea care canta incet despre „ploaia asta nebuna”. chiar asa, cu vocea ragusita si nasul infundat…

[disclaimer: chiar daca este scrisa la persoana I, si chiar daca are la baza trairi personale, bucata de poveste de mai sus este fictionala. sa zicem ca imi exersez talentele pe blog. doar sa zicem…]

Anunțuri

Un gând despre &8222;povesti cu patru pereti&8221;

  1. ma bucur ca acel telefon a sunat, k iti canta dolarasu dar nu ploaia asta nebuna ci n-ai nevoie de f multe…..probabil am simtit lipsa acelui foarte multe care erau pt mine prietenele mele oane care imi lipseau enorm atunci……..revino sub cerul de toamna, fata cu pofta de iubire!!!! inca existam!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s