Scrisori de la Londra – Julian Barnes

Scrisori de la Londra (Julian Barnes, ed Nemira)

Am promis la un moment dat ca o sa scriu despre cartile lunii septembrie. Din pacate (sau poate din fericire) saptamana trecuta am fost tinuta destul de departe de monitorul calculatorului si de online, si nici nu am avut starea necesara sa imi adun nervii pentru a pune cap la cap idei din carti total diferite. Una peste alta, sa zicem ca acum m-am adunat destul si ne apucam de scriitoricit.

Incepem cu o carte cumparata, vorba cantecului alinesc, fara nici un motiv. Doar ca intr-o seara, cu mintea destul de posomorata, m-am adancit intr-o librarie. Se spune despre femei ca atunci cand au stari proaste se apuca sa faca curat, sa se tunda, sa isi cumpere haine. Eu merg in librarii si ma imbat cu miros de carti si musai imi iau cate ceva. Cum nu aveam prea multe finante in buzunar m-am oprit in fata raftului editurii Nemira, unde o sumedenie de carti erau la reducere. Si cum pentru Julian Barnes am capatat o slabiciune inca de cand cu „Pedantul in bucatarie”, am ales de data aceasta „Scrisori de la Londra”.

Pe scurt, cartea este o serie de articole din perioada in care Julian Barnes a fost corespondet pentru „The New York Times”. Recunosc cu mana pe inima ca e prima carte de non-fictiune pe care o citesc dupa destul de multa vreme, insa stilul ironic si plin de nuante fine al lui Barnes te captiveaza uneori mai mult decat un roman. Si m-a convins tocmai  o afirmatie a autorului:  „[…] am auzit argumentul cel mai convingator dintre toate in favoarea acceptarii slujbei: te va face sa casti ochii. Iata-­ma cercetas la Londra, mi-­am zis; cercetas in Anglia.” Ideea ruperii din lumea in care traiesti in fiecare zi si pe care o accepti ca atare si privitul ei cu ochi de turist care incearca sa dezlege ite incurcate mi se pare captivanta din multe puncte de vedere. Practic, e o recuperare a personalitatii care se face prin depersonalizare. Dar nu despre asta e vorba aici…

Mai pe larg, fiecare articol din carte se concentreaza pe o intriga din viata publica londoneza (cum ar fi alegerea primului ministru, Margaret Thatcher, divortul dintre Charles si Diana), divagand totusi in considerente mult mai generale in care viata politica si sociala a Marii Britanii este construita in culori vii. Barnes profita din plin de stereotipiile legate de sistemul englezesc pentru a le pune in balanta cu ceea ce se intampla la modul real, personajele conturate sunt pitoresti, iar argumentul major este ca toate faptele expuse sunt reale si verificate prin diverse surse (trebuie sa cititi introducerea pentru a vedea mania celor de la NYT pentru exactitate).

Ce frapeaza la un moment dat este stilul oamenilor politici englezi, pe care in general ii poti asocia usor cu sobrietatea, eleganta si distinctia. Si ce e si mai amuzant este felul in care luptele dintre acestia, trecutul lor, goana dupa diverse subventii din partea partitului sau a locului in Parlament, te duc extrem de usor spre un peisaj aproape cunoscut, cel din ograda noastra. Un al plus al articolelor este ca, dincolo de intriga specifica a fiecaruia, Julian Barnes contureaza un tablou general, prin care te familiarizezi cu sistemele londoneze, cu istoriile oamenilor sau institutiilor, cu povestile de culise cara pun sare si piper.

Recunosc, m-au speriat la inceput cele peste 400 de pagini ale volumului. Dar rasfoind printre titluri precum Doamna Thatcher descopera ca lumea e anapoda, John Major face o gluma, Ambuteiaj la palatul Buckingham, Ministrul de finante cumpara niste sticle cu vin rosu, Broscoiule! Broscoiule! Broscoiule!, nu ai cum sa nu zambesti si sa iti doresti sa vezi ce e si dincolo.

Julian Barnes aduce cu ale sale „Scrisori de la Londra” o lectura savuroasa, care dincolo de zambete si impresii, iti imbogateste cultura generala privind Anglia contemporana chiar fara sa vrei. Sincera sa fiu, nu am citit-o ca pe un document (cu toate ca poate fi privita si din punctul acesta de vedere), ci aproape ca pe un roman, sau mai degraba ca pe o colectie de povesti cu iz de adevar si concluzii usturatoare pe alocuri.

Recomandarea personala este ca, daca ati citit deja Julian Barnes, sa nu va asteptati exact la acelasi tip de scriitura de roman (in special daca singura carte pe care o aveti la activ este „Pana cand te-am cunoscut”). Asteptati-va in schimb la un stil de scris plin de esente, cu descrieri vii, cu personaje extrem de bine conturate, cu o Anglie vazuta din interiorul ei si data lumii pe tava spre analiza. Daca nu ati citit, vi-l recomand calduros. Pana la urma, pentru a face o pasiune pentru „Scrisori de la Londra” nu trebuie sa iti placa romanele lui Julian Barnes (cunosc cazuri de genul). Ci doar sa iti doresti o lectura altfel.

Un articol care mi-a placut despre cartea astea si unde gasiti ceva mai multe detalii, este cel semnat de Alexandru Trandafir si pe care il puteti gasi pe blogul Nemira.

Asta e tot pentru azi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s