„Torturati-l pe artist” – Joey Goebel

„Torturati-l pe artist” (Joey Goebel, ed Humanitas)

ceea ce nu te omoara te face sa iti doresti sa mori”

O  carte citita in drumuri spre mare, la mare, in pauze de plaja la cafea, in metrou. In trei zile. Pentru ca m-a prins atat de tare ca profitam de orice moment de respiro pentru a putea citi inca 1-2-3 pagini.

„In loc de arta avem divertisment, si in loc de artisti avem mutrisoare dragute in cautare de faima, avere si placeri. Suferinta este tinuta la un nivel minim, in timp ce profiturile sunt tinute la un nivel maxim.”

Avem de-a face cu un fond al povestii situat intr-o America in care cultura este, de fapt, subcultura. In care la televizor de vine spectacolul ieftin (dar de impact) iar muzica pare facuta pe acelasi tipar: zgomote insirate ritmat si versuri simpliste. In acest fond, unul dintre mogulii mediei se hotaraste sa infiinteze Academia Noua Renastere, un loc unde copiii cu potential vor fi crescuti in asa fel incat sa devina artisti. Iar „marele premiu” este ca cei mai talentati vor primi un impresar care sa se asigure de asta.

„Erai doar o ciorna. Acum esti bun de tipar.”

Cum? Torturandu-i. Totul porneste de la premisa ca marii artisti au creat in perioade de suferinta. Problemele familiale, neintegrarea sociala, dragostea neimpartasita – momente cheie in dezvoltarea artistului, care se simte insingurat si instrainat si se refugiaza in arta.

Personaje: Vincent Spinetti (copil-geniu, artist mai apoi) si Harlan Eiffler (impresar). Harlan il descopera pe Vincent si are rolul de a se asigura ca acesta creeaza. Dincolo de prima vedere (cum poti tortura in halul acesta un om?), Harlan ii este lui Vincent tata, confesor, prieten. Pe masura ce timpul trece, rolul pe care il joaca ii devine din ce in ce mai greu. Oricat de mila iti e uneori de Vincent, fara sa vrei te atasezi si de Harlan. Ii blamezi actiunile, dar undeva ii gasesti motivatiile. Il admiri si il detesti in acelasi timp.

„Il intrebam adesea:

– Ce-ai invatat azi la scoala?

Iar el imi raspundea cu un hohot de ras:

– Cum sa ma urasc pe mine insumi.”

Puncte minus: partea de final. Adica cam ultimele 50 de pagini, cand Vincent afla, cand se intampla tot felul de crime si urmari. Daca pana in acel moment constructia povestii pare centrata pe personaje, lumina se muta mult prea brusc pe actiune. Dar avand in vedere ca e un debut scriitoricesc, o mica astfel de eroare e permisa, mai ales daca povestea in ansamblu e buna. Iar „Torturati-l pe artist” e o poveste foarte buna.

Concluzie: chiar daca artistii nu creaza numai in conditii nefavorabile, chiar daca e inuman numai sa te gandesti la un astfel de sistem, cartea lui Joey Goebel are toate ingredientele necesare pentru a fi o carte buna: o intriga potrivita, personaje destul de bine conturate, ritm alert si o poveste care curge firesc. Tonul nu este unul grav, ci mai degraba ironic si provocator, ceea ce se adauga la punctele forte ale cartii.

Este o carte despre care nu prea stiu ce sa scriu, in afara de „citit-o”.

[Mulumesc, pe acesta cale, Cristinei pentru imprumut. Eram aproape sigura ca a scris si ea despre carte, dar eu nu gasesc pe nici unde…poate doar am visat]

[FYI: nu mai zac ca o molusca, am inceput sa imi revin 🙂 In rest, vreme cam ca de inceput de toamna…brrr]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s