Vinerea plangerilor

Acesta este un post despre mine si despre ce mai fac eu. Azi nu scriu poezii, nici recenzii de carte, nici macar muzical nu pot recomanda ceva pentru ca orice sunet imi gaureste creierii. Azi va povestesc despre cum incet si sigur ma dezintegrez 🙂

Totul a inceput intr-o minunata miercuri. Cand alergand de colo si tot facand schimb de birouri, la un moment dat am uitat geamul deschis (si aer conditionat pornit) si geamul de langa la fel de deschis. Concluzia: la mine in birou era un vant fain si rece, numai ca eu nu mi-am dat seama pana nu mi-a atras atentia o colega. Fain, frumos, trecem mai departe. Seara ma intalnesc  cu o amica care fuge pana in Olanda la master. Cald fiind, il rog pe tipul care era responsabil cu bunastarea noastra sa imi aduca un Green Apple cu muuuullllaaa gheata. Neinspirat. Cand am plecat din Iron, vocea mea suferise transformari majore. A…imi zic eu in gand, e de la fum, si cantat, si si si si.

Ieri. Se deschid ochii incet si se opreste ceasul care suna bezmetic. Capul pare sa se invarta si camera la fel, dar in contratimp cu el. Picioarele se misca in reluare. Spatele intepenit. Si, cireasa de pe tortul de torturi: febra. Da febra din aia sanatoasa, care te omoara cu zile.

[paranteza mare sa va explic relatia mea cu febra. Totul porneste de la premisa ca eu nu racesc decat foarte rar. Ok, mai o tuse, mai un gat rosu. Dar raceli din astea serioase, survin cam o data la doi ani. Iar febra. Cel mult de doua ori pe an, si in general generata de oboseala. Drept pentru care, pentru mine, febra (combinata cu durerea de cap) sunt torturi supreme. Ma fac sa nu vad decat negru in fata ochilor. Sa imi plang de mila tutror cunoscutilor (si necunoscutilor care citesc acest blog). Si nu pot face nimic.]

Aseara. Dupa un tur eroic prin Carefour (de unde am cumparat niste orez si niste pui – gata preparate, plus ceva dulciuri), am reusit sa mananc cate ceva (fortata fiind de imprejurarile conform carora daca nu ai mancat nimic toata ziua o sa iti fie si mai rau), si am zis ca o buna metoda de relaxare e un episod de Friends. Dar NU. Raceala zice nu, pentru ca atunci cand e lumea mai faina si vrei sa razi, nu poti pentru ca iti va plezni capul.

Buuun…Friends nu merge. Incercam sa citim. Pacat ca toate literele se transforma in punctulete mici si cartea in dungi.

Asa ca: stai si zaci. Si te intorci de pe o parte pe alta. Si mai bei un ceai, doua trei. Si pana la urma ei si o pastila (pentru ca Oana din Bucate e cam impotriva pastilelor). Si mai storci 5 lamai in cana cu miere, si iti pui picioarele in sosete cu otet. Si acum urmeza baletul: mi-e cald/mi-e frig/imi curg apele pe mine/ imi clantane dintii.

Concluzia: azi febra a mai scazut, vocea a revenit oarecum la normal, durerea de cap e inca acolo si bineinteles au venit febra si-a chemat in vizita prietenii cei mai dragi: tusea si nasul care curge. Eu ma simt in continuare de parca un mamut a dansat aseara cha-cha pe tot corpul meu, in capul meu se dau batalii iar eu tot ce resimt sunt loviturile.

Prin urmare: pana nu imi trece toata starea asta, nu raspund in totalitate de actiunile mele. Sunt dictate de monstrul care mi-a luat in stapanire trupul si ma face sa nu mai pot rationa.

Voi…bine, sanatosi? 😀

PS:  La Zappy am gasit o buna modalitate de a mai uita de durerile de cap. Se numeste Cyande&Happiness. Si nu, nu sunt pastile. Doar pilule de ras.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s