Fraze cu subinteles

Ai observat ca de fiecare data cand cineva te vede trist si nu stie ce sa iti spuna, rosteste incet „Va fi bine!”?

Ai observat ca de fiecare data cand ne certam, si eu plang, te uiti la mine lung si soptesti „Va fi bine!”?

Ai observat ca de fiecare data cand imi e greu, cand uit, cand nu mai stiam unde sa merg, te sunam si intrebam „Va fi bine?”

Ma obsedeaza fraza asta de o buna vreme incoace, poate ca a inceput o data cu obsesia unui trecut pe care nu vreau sau nu stiu cum sa il arunc. Poate incepuse mai demult, cand „Va fi bine” era o promisiune tainica a doi indragostiti. Unul puternic si plin de vise(sau ea, sau el), altul temator sa paseasca inainte , dar tot la fel de plin de vise (sau ea, sau el). Poate a inceput atunci cand a plans prima oara si el i-a iesit in cale intr-o statie de metrou aglomerata. Atunci nu si-au spus nimic. Era bine, si viitorul nu era nevoie sa fie scris sau gandit. Poate a inceput atunci drumurile lor au ales destinatii diferite spre care sa mearga. Si la rascruce s-au iubit nebun, apoi s-au despartit soptindu-si „Va fi bine”.

Am privit multe dimineati oglinda, in timp ce imi recompuneam chipul, soptindu-mi „Va fi bine”.  Ai observat insa cat de ipocriti suntem cateodata cand spunem asta? Nu pentru ca nu am crede ca va fi bine, ci pentru simplul motiv ca deja prespuneam ca stim cum ne-ar fi bine. Si-atunci pot cadea ploi de stele cazatoare si poti urca un curcubeu si totusi sa crezi ca nu e bine, doar pentru ca pentru tine „va fi bine” insemna sa zbori. Auzi vocea celuilalt care iti spune „va fi bine” si il crezi. Il acuzi pentru doua zile ca te-a mintit. „Va fi bine” insemna pentru celalat un simplu gand viitor, pentru tine insemna un viitor gandit impreuna cu celalalt.

Nu mai cred in fraza asta. Nu pentru ca nu cred intr-un viitor frumos. Ci pentru ca un moment de acum de „bine”, fie el sub forma unei multumiri, unei fericiri trecatoare, unei indragosteli subite, e mai frumos cand il vezi, si nu il negi asteptand ceea ce te-ai astepta sa fie bine candva.

Cred in continuare, insa, in fraza asta. Pentru ca am invatat ca „va fi bine” nu inseamna ca astept si sa lupt pentru asta, atata timp cat oricum lupta imi e negata. Si pentru ca, vorba unui prieten, cel mai frumos e sa spui nu „va fi bine” ci „va fi MAI bine”.

Fara nici o legatura (sau poate cu una asemanatoare unei panze de paianjan, pe care o vei recunoaste cand te vei lovi de ea), Mysha mi-a adus aminte de piesa asta aseara…

Alexandru Andries – Daca insa vei veni

Ştiu că încă-i prea devreme,
Străzile toate sînt pustii…
Dacă, însă, vei veni,
Te voi aştepta, să ştii,
Asta-n fiecare zi,
Pînă cînd vei veni…

[versurile sunt luate de pe acest casuta virtuala a domnului Andries, pe care de azi o gasiti si la mine in linkuri, la „Muzica de facut bucate”


5 gânduri despre &8222;Fraze cu subinteles&8221;

  1. Putin gresesti. Poate ca unii spun „va fi bine” din lipsa de alte cuvinte, dar se intampla ca uneori acele cuvinte sa fie sincere si atunci au alta valoare.
    Apoi nu trebuie sa-ti spuna altii ca va fi bine, pt ca indiferent de ce se intampla..la un moment dat tot va fi bine, si ajuta asta ca sa treci mai usor peste momente grele pt ca le vei astepta pe cele bune.
    Deci nu trebuie sa crezi fraza asta cand vine de la altii ci doar cand vine de la tine;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s