Destine de apostoli si sfinti

„Hristos rastignit din nou” (Nikos Kazantzakis, ed. Humanitas)

Prima carte a acestui autor a pe care am citit-o („Zorba grecul”) a reusit sa lase un impact atat de puternic asupra mea, incat a ajuns sa fie printre primele carti pe care le mentionez vorbind despre „carti preferate”. „Hristos rastignit din nou” a ajuns si ea undeva sus in topul preferintelor mele.

Departe de a fi o carte care sa te umple de optimism si de viata (cum am perceput eu Zorba), cartea de fata este una de analiza, una care te face sa te uiti adanc in tine, si care are meritul (ca si prima mentionata) de a te transpune in alta lume, de a creiona personaje puternice, fata de care nu poti ramane mut.  E imposibil, pe masura ce treci prin cele aproape 500 de pagini sa nu te atasezi, sa nu te miri, sa nu urasti personajele. Chiar daca, tot pe masura ce citesti, iti dai seama de destinul care le leaga inevitabil de finalitatea unei povesti cu iz de tragedie antica.

Actiunea se petrece la inceputul anilor 1900, intr-un sat uitat de vreme si rupt oarecum de lume, Lykovrsky. Aranjamentul social este bine delimitat (exista un „sfat” format din popa, boier, invatator, avarul satului; exista un aga turc care insa incearca sa nu intre prea mult in viata grecilor; exista saraci si bogati), iar traditiile respectate cu strictete. O asemenea traditie este cea de la care porneste intriga cartii si care va determina schimbari nebanuite in viata personajelor: in fiecare an, dupa Paste, sunt alesi cativa oameni ai satului care vor primi „roluri” biblice pentru a juca scena Rastignirii in anul ce urmeaza. Sfatul satului hotaraste ca pastorul Manolios sa fie Isus, iar pentru rolurile a trei apostoli (Petru, Ioan si Iacov) sunt alesi Mihelis (baiat de boier, logodit cu fiica preotului), Iannakos (burlac, facand comert prin satele din imprejurimi) si Kostandis (patronul cafenelei).

Cei patru sunt constienti ca misiunea ce o au e una de mare importanta, iar Manolios este de departe cel mai patrus de un sentiment al sfinteniei si al umilintei. Ceea ce insa ii va determina pe cei patru sa isi schimbe vietile cu totul este aparitia in sat a unui grup de oameni dintr-un sat vecini. Aproape morti de foame si de drum, acestia cer ingaduita de a ramne in sat, insa popa Gregorios ii izgoneste vehement. Cei patru prieteni doresc sa ii ajute, si din acest punct destinele atat a celor patru prieteni, cat si ale fruntasilor satului urmeaza o linie stricta. Te-ai astepta ca vazand copii care mor si facandu-se apel la credinta in acelasi Dumnezeu, inima popei din sat sa se inmoaie. Dar alegerile pe care fiecare din personaje se inscriu in conturul bine delimitat desenat de autor, contur destul de puternic pentru a le delimita, dar destul de fin pentru a lasa cititorul sa mai umple o tusa pe ici pe colo [ ok, imi cer scuze ca azi tot vorbesc in termeni de desen, am pofta de pictat 🙂 eu, aia antitalent la asa ceva, am chef sa desenez pe asfalt]

Va recomand cartea aceasta cu mare caldura, asigurandu-va ca o sa va cuprinda, ca o sa va umple sufletul de spaime sau de liniste, ca va va face sa stati sa ganditi la alegerile voastre si la felul in care va exercitati „credinta” (de orice tip sau denominatie o fi ea). Va recomand cartea aceasta pentru ca o carte care NU se uita. Poate veti uita povestea si detaliile ei. O sa va ramana in minte imaginea pe care o creati referitor la personaje.

Atentionez: nu e o carte placuta. Nu e o carte care sa va faca sa zambiti sau sa va luminitati la chip. E o carte plina de ura, minciuni, intrigi, nelinisiti. E o carte cu un ton grav si ridica intrebari  care vor avea ecou pana in adancul sufletului dumneavoastra.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s