Despre „Amante si regine”

„Amante si regine”, Benedetta Craveri, ed. Curtea Veche

Din prezentarea editurii: „De secole s-a spus că a încredinţa unei femei orice responsabilitate de conducere ar fi un lucru împotriva firii, o insultă la adresa lui Dumnezeu, o încălcare a ordinii şi a oricărui principiu de justiţie. Şi totuşi, mai ales în anumite locuri şi timpuri ale istoriei şi într-un mod particular în Franţa vechiului regim, acea putere femeile şi-au arogat-o încălcând de fapt legile şi obiceiurile; cea dintâi dintre toate este Caterina de Medici, care timp de 30 de ani a reuşit să menţină intactă autoritatea regală. Dar, alături de regine şi adesea concomitent şi în antagonism cu ele, alte femei (aşa-zisele regine ale inimii) au avut asupra echilibrului politic intern şi extern al monarhiei franceze, în secolele care au precedat Revoluţia, o formidabilă, deşi discretă, influenţă. Atotputernicele amante regale care, ca să se strecoare în angrenajele puterii masculine fără să fie zdrobite, au trebuit să înveţe să-şi pună la încercare viclenia, să creeze alianţe, să distribuie favoruri, să corupă, să pedepsească şi să iasă din scenă la momentul potrivit. Despre unele dintre aceste femei, amante sau regine, de la Ana de Austria la Maria Antoaneta, de la Gabrielle d’Estrées la Madame du Barry, care din presupusa lor slăbiciune au făcut un instrument de dominare, ne povesteşte acum Benedetta Craveri în Amante şi regine, o lucrare care reuneşte o solidă competenţã cu o rară capacitate de a povesti.”

Mi-a luat ceva timp pana am reusit sa termin cartea asta, fie si pentru ca are destul de multe date istorice ca sa prefer sa o citesc acasa, sau in momente foarte linistite, mai degraba decat intre doua referate si trei taskuri pentru job. Cartea am luat-o la pachet cu Saptamana Financiara, pentru ca mi-a sarit in ochi titlul si m-a convins prezentarea de pe coperta.  Aducand la un loc contexte sociale sau de palat, bucati din scrisori ale vremii, pareri ale diversilor biografi, Benedetta Cravieri face o incursiune prin lumea Frantei.

O lume puternic ancorata din punct de vedere religios, o lume in care viata la palat era un spectacol in sine (de la amanuntele majore al vietii regale, cum ar fi nasteri sau morti, pana la cele zilnice, cum ar fi luatul mesei totul se petrece sub ochii atenti ai supusilor), o lume in care regele era descendent direct al Divinitatii, o lume in care femeile nu aveau putere. Teoretic, ele erau excluse din viata statului, avand roluri bine determinate, casatorii aranjate si vieti ce se teseau in jurul intrigilor de palat. Au existat totusi, regine puternice, iar Caterina di Medici este un exemplu.

Dincolo de regine, cartea aloca un spatiu amplu amantelor regale. Amante care reuseau sa se infiltreze in viata de la palat, sa obtina titluri, sa fie invidiate sau dorite de celelalte femei. Amante care puteau incuraja anumite politici. Amante care stiau sa fie prietene, confidente, iubite, amante. Amante care au cazut in dizgratie, care au trebuit sa invete cum sa imparta favoruri si sa profite de favorurile acordate de rege, amante care s-au ridicat de nicaieri (cum este Madame de Pompadour), amante care au decis uneori cursul in care viata politica curgea, amante care stiau sa se faca placute, amante urate de supusi, amante rationale care profitau de pozitia lor de favorite si amante care iubeau pur si simplu si faceau greseli. Amante care au scandalizat Franta, amante care au creat legende, amante care stateau langa regine.

Intr-o lume in care a fi fost femeie era aproape echivalentul unui blestem. Intr-o lume in care viata de palat era viata de teatru. Intr-o lume in care fastul si bogatiile erau etalate prin coafuri sofisticate, rochii ample, bijuterii scumpe. O lume pe cat de stralucitoare, pe atat de goala si roasa de conflicte interioare.

Mi-a placut cartea fie si pentru ca a reusit sa ma tina atenta, sa fie scrisa intr-un ton accesibil chiar si celor ca mine, care sunt un pic paraleli cu istoria. Este pur si simplu o carte despre Femei care stiu sa lupte, sa se joace cu sistemul, sa intinda limite, sa iubeasca.O carte frumoasa, care merita citita cu atentie, care va poarta intr-o lume de poveste fara a lasa deoparte documentarea reala, si care poate sa va tina mai atenti decat unele romane. O carte care iti arata ce este o regina-de-stat si o regina-a-inimii, si cum rolurile lor se intrepadund, de amesteca sau se distrug recitoroc.


Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Despre „Amante si regine”&8221;

  1. Eu stiu daca colaborau.. cred ca de atunci a ramas expresia „Intre femei nu exista prietenie ci rivalitate” [citat aproximativ – din memorie, sa-l parafrazez pe Păunescu :)].
    Cei drept, expresia putin fortata…

  2. N-am spus ca ar fi colaborat. Dar invatau unele din greselile altora. Si da, au fost amante care au colaborat cu regine pentru binele Lui, chiar daca o faceau din compromis si nu din convingere. Era o lume fascinanta, din punctul meu de vedere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s