Innoirea de doua luni

Azi mi-am cumparat o foarfeca, iar atunci cand am ajuns acasa am inceput sa ma joc cu ea. Mi-am taiat suvitele albe din par, cate una pentru fiecare vis mort sau noapte in care nu ai fost aproape. Mi-am taiat unghiile cu care iti desenam linii pe umar si pe spate. Mi-am taiat bratele si le-am sadit printre lalele. Din ele au sa creasca incet, cuiburi de fluturi si de stele cazatoare, se vor adaposti in palmele deschise toti visatorii lumii si toate valurile ce mi te vor sterge din amprente. In locul lor or imi creasca aripi lungi si colorate. Cate o culoare pentru fiecare iubire, pentru fiecare sarut, pentru fiecare clipa cand te iubesc in ceea ce nu esti sau ce as vrea sa fii.

La sfarsit, am tras aer adanc in piept si am inchis ochii si am taiat un cerc in jurul meu. Nodurile cu care te legasem atat de strans de mine, in noapte aceea cand m-ai descoperit pentru prima data si te-ai uimit de cine sunt. Din fire am impletit doua bratari ce le-am vrut colorate. Au iesit gri si negre si albe. Trecutul nu are culoare, pentru ca nu e viu.

Am taiat minciuna. Neincrederea. Deziluzia. Inselaciunea. Gustul amar.

M-am ridicat incet si mi-am intins aripile spre soare, cu mine inchisa in mine, in cautarea Altcevaului.

Pe Pamantul tau, am lasat amintire o foarfeca cu care m-am taiat din mine si o bratara ce s-a vrut colorata. Si visele ce cresc in brate devenite copaci. Vise de copii batrani obositi sa ma zboare.

Sa nu ma cauti.

Piesa zilei: M.I.S.H.U – Scrum [apropo, stimabilul cantaret lua premiu la festivalul de la Reghin, si il puteti asculta si aici]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s