Cronicutza de Franturi…

ea, cristina, cu ochii mari de copil curios face poze. fotografii frumos aranjate, bucati de lume pe langa care uneori trecem si nu o bagam in seama. asa au aparut „franturile„. imaginea de mai sus ii apartine. am ales-o pentru ca e o aripa. la fel ca aripa pe care am pierdut-o eu…

am trecut de „detalii”, si m-am gandit la ziua cand imi va oferi zambind „luna patrata”. am inchis ochii a rugaciune ascultand „colinda copacului” si am intins bratele spre cer (sau spre cel de langa mine) spunand „te iubesc atat de…”. acesta a fost momentul 1.

am ascultat tacerea desenand linii fine de „drum spre fericire”. apoi, cu „litere mici” am rostit o „incantatie” despre cum sunt „deghizata in jumatetea ta si amortita in tacerea ta” (versuri aproximative). bineinteles, ne-am facut de cap cu un „gand rebel”. acesta a fost momentul 2.

cu voce de soapta am rostit versurile piesei „nebun de tot”, si apoi am inganat „mi-as fi dorit sa fiu” (daca inchizi ochii si deschizi atent usa sufletului vei vedea acolo, pierduta in tine dorinta de a fi fost cumva-candva-altfel), legat frumos intr-„un gand”. si pana voi ajunge sa descifrez cele „1000 de drumuri” din ochii tai, voi deveni „pastor de fulgi”. acesta a fost momentul 3.

candva, „te-ai dus” (dar sufletul meu stie…). si bineinteles ca ne-am intrebat cine a gresit si cine a mintit, spunand apoi simplu „poate tu, poate eu”. cu unghii infipte adanc in palme voi astepta „ploaia asta nebuna” ce-a spus ca vine si nu mai vine. acesta a fost momentul 4.

a venit si s-a prezentat simplu. cu un „autoportret”. „inca mai sper sa te aflu in toate/cand cea din urma secunda a mea se va bate” trece granita celui ce canta. devine un vis frumos al ascultatorului. acceptam tacit ca „pana maine” mai e, chiar daca, vorba cuiva tare drag „maine va fi mai bine”. ne scutura pe umeri „ploi mici”, si nu uitam de „buna dimineata,mama”. ne jucam in cantec spunand „hit the road,jack!”, si fredonand „the passager”. in urme de „nadir” ne umplem spatiul dintre coaste cu versuri de „ma lasa, ma lasa, ma trage-n jos, ma trage-n sus..ma lasa, ma lasa, ca pe-un cuvant nerostit…ma lasa, ma lasa, ca un copil imbatranit” (tot versuri aproximative).  si pentru ca multe ganduri ti se framantau in inima dupa atetea mesaje muzicale, am incheiat cu „what’s up” si „don’t worry, be happy”. acesta a fost momentul 5. si ultimul.

responsabili cu toate aceste mixuri, ganduri, sunete, poze, imagini, si momente:

– responsabil principal: cea care are expozitia, care ne-a dat cartea ei, care a cantat piese cu fiecare din cei ce vor fi responsabili de momente, care in ciuda emotiilor zambea tot timpul,  care e un om frumos. cristina andries.

– responsabili secundari: cu joaca la butoane, cu tras de fire, batut cuie, prezentare, cantat pe alocuri. oameni frumosi.  mysha si teddy. ambii pe folkfrate. ambii in zaduff.

– responsabil cu momentul 1. proaspat lansatoarea de album (acum de gasit si in librariile carturesti). om drag si frumos. alina manole.

– responsabil cu momentul 2. o domnisoara pe care nu am mai ascultat-o de mult. care mi-a inveselit seara spunandu-mi ca sunt frumoasa, si ca daca cred ca o sa fie bine, chiar va fi bine. om bun si frumos. alina zaharia.

– responsabil cu momentul 3. un domn ce nu inceteaza sa ma uimesca cateodata. si care reuseste sa ma deconecteze insatant de la realitate cu vreo doua piese de-ale sale.  om fain si frumos. dragos boeru.

– responsabil de momentul 4. de fapt, responsabili. un stimabil chitarist cu o stimabila domnisoara cu voce faina. primii oameni pe care i-am auzit eu cantand la folkfrate. acum multa sau putina vreme. oameni frumosi. mysha si nico.

– responsabil de momentul 5. un om care a ajutat mult in evolutia cristinei din punct de vedere muzical. un om care, la randul sau, a crescut muzical de cand il stiu. un om cu o insula a sa, cu cuvinte mestesugite, cu vise inalte, cu caderi si sunete in care se invaluie. un om special si frumos. stefan tivodar.

acesta a fost un vernisaj „cu cantec”.

plin de imagine, de culoare, de sunet. m-am bucurat ca am fost acolo. da, nu toti oamenii sunt frumosi. dar va trebui sa ma credeti cand va spun ca aseara nu era loc in mine decat pentru ei. oamenii frumosi, unii mai apropiati, altii pe care ii stiu doar pe scena. oameni cu care mi-am umplut sufletul ce imi parea secat si care m-au trimis acasa cu zambetul pe buze.  oameni carora le multumesc pentru ce fac. si in primul rand ii voi multumi cristinei pentru ca i-a strans pe toti acolo si pentru ca mi-a bucurat ochiul obosit de pixeli si lacrimi cu imaginile fotografiilor ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s