the end or the begining….

intotdeauna m-am considerat un om puternic. un om independent si plin. constat ca nu sunt neaparat asa. ca luptele din mine ma lasa golita de orice, ca lacrimile pe care le plang ca sa ma descarc nu ma mai ajuta si ma simt vinovata pentru fiecare dintre ele. ca le inchid din ce in ce mai mult in mine, de teama ca daca le voi lasa sau le voi exprima se vor adeveri. se spune ca timpul le vindeca pe toate, dar sunt urme-umbre pe care timpul nu face decat sa le adanceasca, sa ni le inscrie adanc in memorie, sa ne loveasca cu ele pentru a creste. experiente, iubiri si vieti pe care le creionam incet, cu drag, pana cand varsam calimara de cerneala peste ele.  si intotdeauna ne spunem ca avem inca o foaie si inca un creion colorat la dispozitie. dar, dincolo de foi albe pe care putem sa ni le scriem, ramanem prinsi in imaginea manjita a ceea ce odata eram. ne intoarcem la foile vechi, stergem, recreem. incercam sa o luam de la capat. uneori, doua desene se completeaza si oamenii isi zambesc complice. uneori…unul din cele doua desene se rupe. sau arde. sau pur si simplu, peste el se astern alte randuri. si atunci…tie, desenator, iti raman diverse cai: sa cauti bucatile si sa le lipesti, sa arzi si tu, sa desenezi peste sau, pur si simplu, sa intorci pagina.

uneori, ai vrea sa le faci pe toate o data….si-atunci esti precum sufletul meu azi. un pic mai matur, un pic mai gol, un pic mai trist, un pic cu perspectiva schimbata. si te ascunzi in acest nou eu, pentru ca e singurul loc sigur care ti-a ramas. asa ca, de azi, ceea ce sunt eu e in reparatii de primavara. isi alunga nesomnul, si relele, si darama o parte din visele de copil naiv. credinta va ramane la locul ei. „va fi bine” va ramane la locul lui. pana si dorul va ramane la locul lui, chiar daca uneori ma macina mai fin decat faina. vor mai ramane acolo oameni dragi, si momente frumoase. si amintri care, chiar daca acum taie, sunt dovada unui zbor frumos.  voi arunca insa atacuri de panica. si dependente. si frustrari. voi arunca gelozii si lacrimi.  voi mai arunca toti nervii si toate sentimentele de vinovatie, si dorinta de a demonstra ca sunt asa cum trebuie sa fiu. voi fi, dupa acest demers, eu. si ma voi ascunde in mine, cautandu-te. undeva, (re)gasirile sunt posibile..

azi am crescut. azi e o zi trista, macinata de cuvinte reci, dar doar atat cat sa cred ca rostul lor era de ma face sa ma ridic mai repede. azi am plans. apoi, am tacut si am stiut ca lacrimile nu imi vor duce pasii inainte. azi, o rana ce doare si ce stiu ca o sa doara, m-a facut sa fiu slaba. dar doar atat de slaba cat sa imi dau seama ca sunt un om puternic.

vom trece si peste asta!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;the end or the begining….&8221;

  1. te vad in ultima vreme coplesita de asfalturi, dar rasturnandu-le undeva la usa cate unui garaj care asteapta o cantare si impartind apoi, defuland cu repeziciune sau impartasind pur si simplu cate o vorba si-un zambet celorlalti. berbecutzo, iti trimit o imbratisare!

  2. E-ascunsa de veacuri
    Tristetea fara de leacuri…
    Doar de-ai lumina o cale
    Zambet efemer, fara de zare
    Striveste-mi lacrima demonica,
    In ale tale buze reci
    Cu care-mi vei canta o moina,
    Apoi, in drumul tau, sa pleci…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s