Departe de audit….la teatru

Ma vad nevoita sa scriu din nou ca sa imi exprim nervii asupra unei categorii aparte de oameni: auditori financiari. Bine, recunosc, sunt unii simpatici, care nu iti scot fire de par alb. Dar tot vin si iti stau in coaste cate 2-3-15 mii de saptamani, de ajungi sa ii cunosti mai bine decat iti cunosti colegii de munca. Si tot se considera invitati si prin urmare, atunci cand ceva nu le convine se uita stramb la tine si incep…sa tipe, sa dea din maini si din picioare, sa te faca sa vrei sa ii spanzuri de prima grinda care iti iese in cale. Bineinteles, cum ei inspecteaza cele ‘nspe milioane de facturi/confirmari si ce-o mai f ice fac ei acolo, nu poti decat le zambesti tamp si sa dai din cap. Ei bine, azi, nu a mai tinut. Imi pare rau despre ei ca au calculatoare si dosare si chestii pe care trebuie sa le tina in acelasi loc, dar a trebuit sa ii mut in alt birou pentru cateva ore (pentru ca un grup nici mai mare, nici mai mic de 48 de persone a venit in vizita si cum la noi la sediu nu e nici o sala destul de mare sa ii cuprinda pe toti, s-a hotarat partajarea intre sala mare de la parter si sala de la mine…). Iar in conditiile in care la ora 14 aveam nevoie ca totul sa fie dragut si curat (pahare, apa, brizbrizuri pe masa), la ora 13.50 duceam munca de convingere. Argumentul final a fost ca oricum de maine o sa aiba sala numai a lor si pot sa faca ce vor in ea, si ca oricum biroul unde ii trimit acum are posibilitatea de a deschide geamul sa poata lua o gura de aer proaspat. Ii inteleg ca nu e placut sa fii plimbat de colo-colo. Dar nu inteleg atitudinea de nas pe sus si aroganta. Ca pana la urma nu sunt nici sefii mei directi (care, apropo, sunt niste simpatici 🙂 ), nici prietenii mei cu care ma cert la o bere. Sunt niste oameni platiti sa vina sa faca ce fac. La fel cum eu sunt platita sa ma asigur ca anumite lucruri merg bine pe aici. Nici macar nu sunt niste oameni de 50 de ani, sictiriti de viata. Si de-aia m-am enervat. De prea mult tupeu. Ca doar nu m-au crescut ei, nici nu ma intretin ei, nici macar nu contribuie cu ceva la bunastarea mea zilnica. Si pe cuvant daca a avea pretentia sa: mi se raspunda la salut, sa mi se zica multumesc, sa nu se tipe la mine si sa fiu considerata carpa de rufe mi se pare una absurda. Mi se pare ca tot ce cer e putin bun simt….Trecem peste, sa fim sanatosi. Pana la urma, nu toti sunt asa, si nici nu trebuie sa ii suport in fiecare zi. 😉

Si ca tot vorbeam de locul de munca, va invit la un proiect sustinut de minunata multinationala care imi papa 8 ore pe zi:  e vorba de piesa „Eshter” a lui Racine, pusa in scena la Teatru Mic, de elevi de la liceul francez. Piesa va fi subtitrata in romana, iar partea musical-corala va fi asigurata de Corul de Copii al RadioDifuziunii. Pentru mai multe detalii, vizitati siteul: http://www.estherbucarest2009.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s