Peste nervi (si rabdari)

In ultima vreme ma joc un joc periculos. Cel al nervilor intinsi. Nu, nu e vorba de nervii mei (s-au obisnuit si sunt elastici). Ci nervii celor din jur. Ba nu raspund la telefoane. ba raspund si sunt artagoasa, ba tip din te miri ce motiv, ba plang pentru ca in cinci minute sa rad, ba imi e bine, ba sufar de nefericire cronica, ba bat din picior ca vreau ceva si atunci cand mi se ofera spun „nu, multumesc, nu mai e cazul” (cu toate ca inca imi doresc respectivul ceva). E cazul sa ma opresc! Si scriu asta acum si aici, pe post de reminder. Ranesc oameni, oameni pe care nu vreau sa ii ranesc. Sunt incapatanata si imi vad propria nefericire, ca sa mai fiu atenta ca sunt lupte si lupte in jurul meu. Succesc cutite in rani pe cale sa se inchida, transform momente simple in cosmaruri, imi extrag puterea de a calca mai departe din suferinta celui de langa mine. Iar in dimineata asta am fost atat de preocupata de un singur gand, ca am reusit sa pun nu o caramida la zidul dintre doi oameni, ci sa-l construiesc aproape in totalitate.

Cred ca de data asta trebuie sa imi infrunt temerile si panicile si nervii si pornirile impotriva celor de langa mine singura. Am crezut mult prea mult timp ca totul depinde de altcineva decat de mine, ca a imi fi bine depinde clipa in care primesc ceva bun (o mangaiere, un zambet, o scrisoare). Depind multe de variabilele din jurul meu, e adevarat, dar deciziile depind de mine. La fel si felul in care primesc ceva.

Pentru ca asa cum pot alege daca ma imbrac in fusta sau in blugi, pot alege sa imi masor nefericirea prin ochii altora sau sa invat sa pretuiesc momentele de zambet. Asa cum am ales, candva demult si candva mai recent, intre a pleca si a ramane, pot alege sa imi fac sederea un chin sau o mangaiere. Pentru ca pot alege sa arunc cu caramizi, sau sa te ajut sa le pui una langa alta, pentru un nou (a)casa.  Pentru ca, drag cititor ce te lupti cu tine si uneori cu mine, pot alege sa iti fiu adversar sau suporter (in care caz trebuie sa si fiu acceptata in echipa, dar asta e alta problema, cu alte variabile).

Azi alegerea mea e sa caut frumosul din mine…din tine…din noi. Sa incerc sa nu ma mai joc cu nervii oamenilor, pentru ca e posibil sa ii pierd asa. Sa decontruiesc taceri si raceli si sa pun in loc flori de primavara. Sa nu ma mai blochez in fata buturugilor de pe drum, ci sa trec peste ele, stiind ca la capat e El.

E primavara, dragul meu, si astept sa o vad inflorind in noi.

Pentru ca  m-am trezit fredonand singurele versuri din piesa asta pe care le stiam:

I could sing you a tune or promise you the moon,
But if that’s what it takes to hold you,
I’d just as soon let you go, but there’s one thing I want you to know.
You better look before you leap, still waters run deep,
And there won’t always be someone there to pull you out,
And you know what I’m talkin’ about.
So smile for a while and let’s be jolly:
Love shouldn’t be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.

I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There’s gotta be a little rain sometimes.

To fade.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Peste nervi (si rabdari)&8221;

  1. Oana…nu esti atat de capcaun pe cat scrii tu acolo:P si chiar daca te mai luam de urechi ca faci nazbatii avem grija de cei mici dar dragi:)) hai gata..ce-i asta..declaratie?:)) si daca nu esti cuminte…te spun lui Tommy:))
    Si vezi sa fi happy..and smile..spring is here cu multe lalele cum iti plac tie 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s