A fost…

[3 februarie 2009]

M-am ascuns intr-o amintire in dimineata asta. O lacrima. A doua lacrima. A treia lacrima a secat si atunci ochii mi-au ramas goi. Si albastrii, ca niste oglinzi mici, in care se citeste forma trupului tau arcuit. Cana de ceai aburind, in fata mea, gustul de ceai verde lasat prea mult la infuzat, imi inunda trupul. Se scurge incet si ma curata, il simt cum se amesteca cu sangele meu, cu ceea ce mai e adevarat din minciuna ce imi pare ca am devenit. Bataile ceasului se scurg rar. A trecut putin timp. Prea putin. Si respiratia mi se accelereaza, cautand aer, si scurgerea clipelor spre infinit. Imagini rasfrante, fara cuvinte, ca intr-un film mut. Si simturile atat de vii, si amintirea atat de clara ca ma ingroapa. Eu nu stiu sa fiu fericita, poate doar pentru cateva momente. Apoi, imi hranesc nelinistea cu tacerea ta, cu neputinta, cu teama, cu fuga.
Aseara nu am simtit frigul. A fugit din mine, de parca as fi pasit intr-un taram sfintit. Paseam cu privirea in pamant, de teama sa nu sperii momentul. Bratele regasite, bataia inimii, lunecarea degetelor pe spatele meu, gustul de buze, unghia infipta in umar.
Iar acum m-am ascuns intr-o amintire, pentru a ma transforma in umbra.
Noi. Unul. Oare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s