Ultimele randuri din ultimele carti (de anul asta…)

[revin pe ultima suta de metri a acestui an cu ultimele carti citite, ca sa nu raman restanta pe anul ce vine. Si una din primele chestii pe care o sa o trec la lista cu „things to do” pentru la anul este sa fiu mai consecventa cu blogul si cu scrisul despre carti si concerte]

Divisadero (Michael Ondaantje, editura Univers – colectia Cotidianul). Pornind de la faptul ca Pacientul englez m-a fermecat total, ma asteptam la o carte de exceptie. Concluzia este ca am avut parte de o carte buna. Povesti care se impletesc, capitole scrise fie la persoana a III-a, fie la persoana I, America si Franta, poeti, tigani si povesti de amor. Anna si Claire sunt gemene. De fapt, sunt gemene prin faptul ca au fost nascute in aceeasi zi si crescute de acelasi tata. Coop este un copil adoptat de familie. Anna si Coop cresc, se indragostesc, se descopera. Si sunt desoperiti de tatal ce incearca sa ii omoare. Anna dispare, Coop devine jucator profesionist de pocher, Claire e singura care mai ramane legata de ferma. Povestea se muta apoi in Franta, unde Anna este in cazata in ultima casa a scriitorului Lucien Segura pentru a ii scrie biografia. Aici il intalneste pe Rafael, urmas de tigani nomazi si cu legatura directa cu scriitorul. Partea a treia a cartii este povestea lui Lucien Segura. Dincolo de a fi o carte captivanta si de a avea povesti scrise frumos, imi lasa impresia ca uneori e scrisa in graba, ca intalnirile dintre personaje sunt fortate (cum ar fi revederea lui Coop cu Claire), ca lasa mult prea multe lucruri in umbra. Pana la urma, oricare din povestile spuse putea fi marca unui roman de exceptie. Asa avem un roman din povesti spuse pe jumatate care se amesteca. Bun, dar nu exceptional.

ultimele randuri: „Vrea sa se ridice in picioare, sa vada totul clar, si in momentul in care se gandeste la asta, o scandura pocneste sub el, precum singurul os esential din corp care mentine echilibrul mental, care protejeaza drumul spre viitor. Fixeaza cu privirea aceasta lumina ultima, poroasa. Nista pasari in semiintuneric zboara cat pot de aproape de imaginea lor reflectata in apa”

Sunt aiurita si se ia (Caprice Crane, ed Humanitas – colectia Cocktail). Cu toate avem nevoie de momentul nostru de chick-lit. E o parere personala, dar confirmata de mai multe persoane. Si cine sta sa citeasca numai carti serioase e invitat sa arunce primul cu piatra (sau cu un comment rautacios). Revenind: ii avem pe Heaven si pe Brady. (mentionez ca fiecare captiol al cartii este scris alternativ de catre unul dintre ei, asa un fel de jurnal intercalat al celor doi). Ea este extrovertita, cu capul in nori, ferm convinsa ca va muri la 27 de ani daca nu se marita si ascultator de muzica buna. Fosta mare speranta in lumea PR-ului, acum ajunsa chelnerita. El este un om serios, care se ocupa de productia de muzica (ma rog, are o firma care mai are un pic si se inchide), destul de introvertit si tocmai iesit dintr-o relatie cu cea mai nebuna femeie posibila. El se muta in bloc cu ea si de aici incepe aventura. Ea ii deschide corespondenta, apoi o si duce, intra fara sa ciocane, il scoate din minti. El o agaseaza pe ea, pentru ca pare prea serios. Evident, ei se indragostesc, descopera o trupa de succes (care il va salva pe el financiar) al carei PR e facut pe ea (si o va salva pe ea profesional) si…happy end. Recomandare: a se citi intr-o duminica in care nu ai chef de nimic, ghemuita sub plamupa, cu un ceai langa tine. Dupa ce termini, poti continua seria siropoasa cu un film siropos sau o comedie cretina. Neaparat cu Hugh Grant in rol principal (Love Actually, ca e de sezon).

ultimele randuri: „Cele cinci lucruri pe care nu vrei sa le auzi la prima intalnire: bac, proces pentru tutela, dezalcoolizare, cearceafuri cu „Razboiul stelelor”, aciclovir”

[revenim la carti serioase]


Hocus-Pocus (Kurt Vonnegut, editura Polirom). Am citit pe coperta IV a cartii ca este cea mai realista realizare a autorului. Asa o fi, pentru mine a fost inceput de Vonnegut. Da, mi-a placut. Si mai vreau. Pe lista de inceput de an am „Leaganul pisicii” si „Abatorul cinci”. Personajul principal este Debs Hartke, care isi scrie autobiografia. O scrie pe diverse bucati de hartie (fiind prizonier in asteptarea procesului) si fiecare final e marcat de o linie in carte. Imi place pentru ca e ironic, pentru ca povesteste de parca nimic nu il afecteaza, pentru ca are o nevasta nebuna si toate ghinioanele din lume si nu se plange. A ajuns sa fac West Point Academy (adica academia militara) cand vroia sa dea la jurnalism si sa lupte in Vietnam in loc sa cante jazz. Mai apoi a ajuns profesor la Tarkington, un colegiu pentru copii cu probleme (dar care copiii cu toti detineau averi mari, prin intermediul parintilor, mostenirilor, sau afacerilor frauduloase). Dat afara de acolo, se muta peste lac, la Atena (adica o inchisoare de inalta siguranta pentru negrii). Detinutii evadeaza, sunt prinsi, lucrurile isi reiau mersul, este pentru o vreme director de inchisoare si apoi este inchis pentru ca ar fi avut un rol major in evadare. Despre toate astea povesteste el, la fel cum povesteste despre Vietnam, sau despre problemele din SUA, sau despre femeile pe care le-a iubit. E plin de umor, de cinism (moderat si numai bun de gustat), de povesti care nu plictisesc. Povestea e destul de coerenta cat sa nu te piarda si are destul de multe paranteze cat sa te tina in priza. Vonnegut rulez! Am zis!

„Alt defect care face parte din caracterul omului este faptul ca fiecare vrea sa construiasca si nimeni nu vrea sa se ocupe de intretinere” [asta e bonus, mi-a placut mie mult]

ultimele randuri: „Doar fiindca unii dintre noi stiu sa scrie si sa citeasca si se pricep cat de cat la aritmetica, asta nu inseamna ca meritam sa cucerim Universul”

[cu ce intru restanta in noul an]


Rubik (roman colectiv, editura Polirom) – am citit introducerea Simonei Popescu si cateva capitole pe sarite. Am abandonat-o cateva zile (prinsa cu brazi, cozonaci, cadouri) si am reluat-o. De la capat, capitol cu capitol. Om vedea ce iese pana la urma

Razboiul fluturilor (Paul Cernat si Andrei Ungureanu, ed. Polirom) – citit cam un sfert din ea pana acum. Nu imi place in mod special. Adica are multe puncte de plus: in primul rand ca e vorba despre fluturi, plus parti de proza ritmata, plus o poveste frumoasa, cu regate de flutri impartite pe ierarhii, comploturi, insecte aliate. In minus are…numele fluturilor (adica numele stiintifice folosite de autori, care te pierd pur si simplu in 1001 de familii, specii si sub-specii), plus anumite pasaje care…nu stiu daca erau facute sa fie amuzante, dar mie una imi inspira un pic de ridicol si absurd si ma fac sa zambesc. Dar nu isi au locul acolo. Precum „Cap de Mort se simti instrainat ca un Darth Vader ratacit in serialul Familia Adams„. Dar sa nu judecam inainte sa terminam si poate, deh!, nu oi fi eu destul de fina pentru subtilitatile artei contemporane…

[…LA MULTI ANI!…]

Anunțuri

Un gând despre &8222;Ultimele randuri din ultimele carti (de anul asta…)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s