Posesiuni

pastrez intotdeauna un loc in care sa ma ascund. cand nu imi e bine, cand e frumos, cand imi rup o aripa, cand fac un nod, cand urc. cand eram mica era, inevitabil, ascunsul in podul bunicii. o bucata de foaie, un colt de camera, o parte din mine pe care am scris o data, de mult „interzis”. acolo nu intru decat eu, si asta cu picioarele desculte si restul sufletului curatit. din cand in cand, ma apuca facutul de curatenie pe acolo, mai arunc un gand urat, mai scot un vis prost, mai curat praful de pe visele uitate.

pastrez intotdeauna posibilitatea de a te primi acolo. Usa asta, stii prea bine, nu se deschide decat dinauntru atunci cand esti strain si vrei sa calci pe teritoriu de iluzii.cu toate astea, se intampla sa fiu in perioada de curatenie si sa vreau sa aerisesc ce e pe acolo. atunci, trecatori mai fura cate ceva, sau, in neglijenta lor, calca peste constructiile acelea plapande, puse frumos la intrare (sa le gasesc repede), numite iubire, speranta, muzica.

pastrez intotdeauna amintirea unei „primei dati”. atunci cand am deschis usa pentru tine. bateai de mult, obosisei uneori, si doreai un pahar de apa. cand ti-am dat voie sa intri si tu ai calcat cu grija, fara ca eu sa iti atrag atentia, cand mi-ai linistit asa frumos temerile acelea galagioase din colt si ai scop la iveala viata din sertare moarte. de atunci, impart cu tine acel colt. si intotdeauna cand fac curat te chem in ajutor.

pastrez intotdeauna un zambet. pentru tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s