Si ce daca (iar) m-am impiedicat?

Si ce daca suntem cei mai buni balerini din lume? Pana la urma, tot sarind si valurind in jurul vorbelor nespuse vom ajunge sa ne aruncam, de mana, in tipatul de sub noi.

Si ce daca picam de obosela? Poate, asa, vom invata mai des sa ne sprijinim capul unul de celalalt.

Ne picuram reciproc momente in vene. Momente care ar trebui sa ne tina de cald, ca o apropiere binevenita, ca o mana pierduta intr-un buzunar iarna. uneori, ne picuram ganduri prea multe, intrebari sau linisti. atunci, scriem.

Pamantul se invarteste in jurul meu desenand dare pline de praf si timp. Alfel, mereu altfel. Nimic nu se compara, mai ales atunci cand inveti sa mergi. Pentru ca inainte sa stii sa mergi, doar te tarai de-a busilea printre picioare de scaun sau pe parchete prea alunecoase.

Mersul in picioare e greu si periculos. Picioarele iti tremura, din cand in cand iti julesti genunchii fiindca te impiedici de un gest sau de o tacere. Insa cel mai important moment atunci cand inveti sa mergi in picioare este sprijinul.

Asa ca lasa paharul de suc de portocale suspentant intre doua sfere de tacere sau cantec sau durere, si da-mi mana. O sa ma tin strans de ea, chiar si atunci cand voi sti a merge. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s