Bucatariile vietii mele

Mi-e frica de bucatarii. Bine, nu la maniera in care imi produc frisoane pe sira spinarii sau atacuri de panica, dar imi creaza asa, un sentiment anume de disconfort. Mentionez ca este vorba de bucatariile straine, in general. Nu suport, de exemplu, se merg in vizita la cineva care nu imi e apropiat si sa ma « gazduiasca » in bucatarie. Pentru ca bucatariile sunt intime. Cel putin asa le vad eu. Precum sertarul cu lenjerie al cuiva. Pe ala nu il vede toata lumea nu ? Recunosc, comparatia e un pic dusa la extrem dar incercati sa intelegeti fobia mea de bucatarii. De-asta atunci cand intr-o bucatarie ma simt capabila sa stau sa gatesc si sa sterg aragazul si sa fac curat, inseamna ca intre mine si bucataria respectiva este o legatura. Legatura proprietarului. Plus ca daca nu ma simt confortabil intr-o bucataria nici casa nu imi mai e prea draga. Pun pariu ca atunci cand o sa imi iau o casa, primul loc pe care il voi vizita va fi bucataria.

Bucataria de acasa de la Ploiesti. Daca ajung la Ploiesti la 12 noapte si sunt vase nespalate ma apuc sa le spal. Pentru ca nu suport sa imi beau ciocolata calda sau ceaiul de dimineata cu vase murdare in bucatarie.  De aproximativ 60% ori cand ajung acasa sterg geamurile. Pentru ca ma roaga mama. Si pentru ca sunt singura persoana de acasa care sterge geamurile fara sa ii fie frica ca va plonja de la etajul 4. Dar, acasa nu gatesc. Decat din an in paste, cand e mama la munca si vreau sa ii fac o surpriza si se intampla sa fiu in zona. Sau cele cateva dati cand am facut clatite pentru frate-miu. Acasa la Ploiesti nu gatesc. Pentru ca mama oricum face mancare mai buna decat mine si nu m-ar lasa sa ma apropii de aragaz cand e ea pe acolo. La Ploiesti sunt ajutor de bucatar, dar bucataria aia are impregnate orele tarzii de dupa schimbul doi ale mamei, cele mai ciudate confesiuni si cu siguranta cele mai frumoase amintiri pe care le-am aflat de la mama. La Ploiesti, bucataria e locul unde sunt prietena cu mama.

Bucataria Ioanei. Ioana este profa de filosfie cu care m-am pregatit pentru admitere la facultate. O femeie extraordinara. O femeie cum mi-as dori sa fiu la 50 de ani. Cand ajungeam la Ioana acasa, ma opream la filtru, imi turnam doua degete de cafea sau de ceai negru, terminam de umplut cana cu lapte, insipram fumul tigarilor ei de foi cu miros de vanilie, si vorbeam vreo ora. Peretii din bucataria Ioanei au fost martori la incercarile de a invata ce e cu teza-antiteza-sinteza. Martori la propriu, pentru ca Ioana mazgalea peretii cu markerul pentru a imi arata diverse scheme. Bucataria Ioanei este bucataria unde am ras, am plans, am invatat, am capatat o prietena-mentor. Bucataria Ioanei este locul ideal pentru propasire sufleteasca.

Bucataria Andei. Aia unde mergeam cand simteam nevoia acuta de a vedea o bucatarie dupa cateva saptamani de camin. Bucataria anului 1 si 2 de facultate. Bucatarie presarata cu Andreea, Piciu, Cata. Bucatarie unde am facut prima supa cu galuste (bune de spart capul) si a doua supa cu galuste (comestibila), unde am pus la cale petrecerea-surpriza pentru Andreea (petrecere centrata pe gatit diverse. Ne-a iesit genial. Si a fost cel mai bun tort de biscuiti pe care l-am facut vreodata), unde am facut crema de zahar (prea) ars. In rest, bucatarie cu povesti si confidente, cu fise pentru Solcan (incepute la 2 dimineata pentru ca pana atunci statusem de vorba), bucatarie pe care o voi lega intotdeauna de doi ani frumosi si de care mi se face dor din cand in cand. Acum, oamenii din bucataria Andei nici macar in oras nu se mai intalnesc.

Ar mai fi bucataria Cristinei, unde mancam la 5 dimineata in noapte cu pregatirile pentru nunta surorii ei si puneam tara la cale si unde spuneam povesti, bucataria Oanei unde mereu ma asteapta cu ceai si cu ceva de mancare din frigider, bucataria de la tara unde am avut primele experiente culinare, in vara cand am invatat cum sa fac si ciorba, si diverse macaruri, si snitele si prajituri (dar si cum sa plivesc gradina, sa fac suc de rosii pentru iarna, sa vopsesc un gard sau sa varuiesc un hol), bucataria de camin (care consta in frigiderul din coltul camerei, rafturile de plastic de langa el si reseul pe care gateam, in general pe holul caminului), bucatariile din taberele cu exploratorii (alea din corturi militare si unde faceam cu schimbul de serviciu)……

Si bucataria asta. Bucataria in care am intrat azi dimineata si m-am apucat sa sterg aragazul si cuptorul cu microunde si faianta. Aproape am tipat cand m-am vazut cu buretele in mana. Nu ca nu mi-ar placea curatenia in bucatarie, dar a face curat intr-o bucatarie este invadare spatiului intim al unei case. Revenind la bucataria asta si la legaturile din primul paragraf al acestui post prea lungi si fara concluzie. Deci, bucataria asta ma leaga cu ceva de ea. Poate pentru ca e bucataria de acasa (Acasa ?). E bucataria unde nu mi se pare un sacrilegiu sa ma ating de aragaz. Si unde mancarea are gust mai bun pentru ca o fac cu drag. Azi nu numai ca am facut curat in bucatarie, dar am facut si supa de rosii.

Conform relatiei mele cu bucatariile, actiunile de azi conduc catre concluzia ca iubesc bucataria asta. Care nu e a mea, dar care e bucataria de acasa. Pentru ca nici o casa nu e acasa daca nu te simti in largul tau in bucatarie.  

 

Si daca ati avut rabdare sa cititi pana aici si pentru ca vreau macar sa par sociabila (nu ca nu as fi 😛 )…voi ce bucatarii va doriti ?

Anunțuri

Un gând despre &8222;Bucatariile vietii mele&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s