Carti de vacanta II

Dupa cum unii pe plaja se delectau completand rebus sau facand sudoku, si datorita faptului ca nu mi-am luat la mine decat primele doua volume din Harry Potter (care s-au terminat in doua zile), am dat navala in geanta vecinei mele de camera si de cearceaf de plaja sa vad cu ce imi pot delecta mintile. Si uite asa am dat de The thirteenth tale”, Diane Setterfield (varianta in limba romana este publicata la editura Humanitas, cu titlul „A treisprezecea poveste”, in colectia Raftul Denisei). Si am inceput sa o citesc, in primul rand, pentru ca era destul de groasa cat sa cred ca imi va ajunge pentru restul vacantei. Recunosc ca era pe lista de „trebuie citit”, dar undeva dupa alte vreo 50 de carti pe care imi tot propun sa le achizitionez in perioada imediat urmatoare. Titlul imi ramasese infipt in amintire inca de prin martie, cand am primit invitatia de a merge la lansare, in club Lucky 13, si de atunci asocierea a ramas vie printre sinapsele neuronilor mei.

Dar nu vroiam sa va spun despre cum am ajus sa citesc cartea ci despre cum este cartea. Din punctul meu de vedere, delicioasa. Are ritm, are mister, are o poveste (de fapt, are mai multe povesti) ce te fac sa dai pagina dupa pagina doar ca sa vezi ce si cum si cine.

Povestea, in varianta „foarte pe scurt” este urmatoarea: Margaret Lea, o domnisoara cu o pasiune nebuna pentru carti, in special pentru cele ale secolului 19 si fara nici un interes pentru litaratura contemporana, care are o camera undeva, in anticariatul tatatlui ei, se trezeste intr-o dimineata cu o scrisoare de la Vida Winter, o celebra scriitoare contemporana. Scrisoare care o cheama sa ii scrie biografia doamnei Winter. Care doamna Winter, pe cat e de celebra si pe cat de multe interviuri daduse, pe atat de multe povesti inventase. Margaret, impinsa de curiozitate, deschide o prima carte a doamnei Winter. Carte pe care o devoreaza. Si prin, urmare pleaca spre resedinta acesteia, unde descopera o doamna aproape pe moarte, cu niste ochi verzi ce urmaresc firul povestii, cu un pisoi pe nume „Shadow”, care este martorul incursiunilor lui Margret prin camerele si gradinile casei. Si uite asa, avem in fata povestea spusa de Vida Winter, cu notitele facute de Margaret si cu cautarile in plus ale acesteia. Recunosc ca mi-a placut momentul in care Vida Winter incepe sa povesteasca la persoana I singular, eu remarc asta cu voce tare si trei randuri mai jos, Margaret nota acelasi lucru. 🙂 Oricum, povestea familiei din Angelfield e plina de ciudat, de nebuni, de nevroze, dar toate ingredintele astea sunt puse in asa fel incat de apropie de real. Oricat de ireal ar parea un real care sa aiba in el gemene nascute dintr-o dragoste nu prea frateasca intre doi frati lasati de izbeliste, o verisoara care apare pe parcurs si schimba totul, un copil mic si un incendiu. Si din care sa rezulte cea care in carte este cea mai faimoasa scriitoare a britaniei, Vida Winter. Oricum, trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam ca de fapt, surorile gemene sa fie…., sau ca Vida Winter sa fie…(ce, doar nu credetati ca va spun???).

Cartea asta are asa, un pic din aerul cartii care tot apare ca leitmotiv in desfasurarea actiunii, Jane Eyre, din atmosfera intunecata a caselor cu radacini nobile si secrete ascunse in sertare vechi si in jurnale prafuite. Si mai are un are un „ceva” fain: Margaret este o pasionata de carti. Iar pasiunea ei este una care farmeca si care prinde. Oricum,numai un personaj ca Margaret ar putea spune „Cititul poate fi periculos” si, poate recunoaste, in intimitatea jurnalului sau ca, intr-adevar cartile ii sunt mai apropiate decat oamenii si, mai degraba ar comite o crima pentru apararea unei biblioteci decat pentru apararea unui om. Si poate tocmai alaturarea asta, de cititor pasionat (pasionat pana spre obsesiv de ca inseamna carti cu finaluri neaseptate, dar fericite, desfasurate intr-o atmosfera de mister si intrebari), cu imagina unui scriitor ce, dincolo de toate povestile sale, mai are de spus Povestea, face cartea sa fie usor de citit si sa iti mentina interesul viu toate cele 400 de pagini.

Concluzie: de citit. Nu neaparat in vacanta, dar atunci cand aveti nevoie de un pic de mister, de poveste, de jucat cu imaginatia prin imaginatia altora. Merita!

Bineinteles, de retinut in-scrisul de pe prima pagina (care, de altfel, marcheaza multe din punctele cheie ale povestii): [parafrazare] Daca vrei sa afli totul despre un om, pune-l sa iti povesteasca despre nasterea lui. Pentru ca atunci iti va spune o poveste. Si cel mai bine poti cunoaste un om, din povestea sa [daca nu uit si nu pic de somn, o sa iau citatul diseara sa il pun in varianta completa].

Si, ca sa vedeti ce carti mai citesc altii in vacanta, pe malul marii, mergeti aici. Am scris si eu ce am vazut. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s