Momente japoneze de liniste

 

Am gasit cartea vineri, la libraria Noi, printre alte carti cataolgate „Carti de vacanta”. Se numeste „Tara zapezilor”, Yasunari Kawabata (Ed. Humanitas).  Nu am intrat inca in concediu, dar nici de carti prea complicate nu simt nevoia (poate tocmai de-aia am ramas la pagina 30 cu Pamuk), si intrucat de mult nu imi mai umplusem timpul cu un scriitor japonez am zis ca merita sa incerc.

Surpriza a fost placuta. „Tara zapezilor” este (dupa cum am aflat abia dupa ce am citit-o 🙂 ) prima carte a lui Yasunari Kawabata, primul scriitor japonez laurat al premiului Nobel. Ceea ce loveste prima data in cartea asta e ca totul se desfasoara liniar. Nu tu introducere, crestere spre punct culminant, concluzie bine delimitata. De fapt, de fiecare data cand ai impresia ca ai prins momentul culminant, linia povestirii se linisteste si o ia de la capat.

Momentele de intalnire ale personajului principal-Shimamura- un domn cu pretentii, nevasta si sotie la Tokio cu fata ce devine gheisa -Komako – sunt momente in care destainuirile celor doua personaje curg lin (in special ale ei), in care totusi nu se spun multe si tocmai de acolo iluzia ca ea ba il iubeste, ba il uraste sau ca lui fie nu ii pasa de loc si ii pasa prea mult. Momentele in care ea navalaste in camera lui dupa petreceri unde era invitata, beata, si repetandu-se in fiecare an dupa acelasi model din anul in care s-au cunoscut sunt puncte care dau o idee de continuitate. Citind cartea povestea celor doi pare a fi cea a unei relatii continuue, nu a unei relatii interminente. De fapt, relatia lor se rezuma la trei intalniri, atunci cand el revine in Tara Zapezilor. Trei intalniri in trei ani diferiti.

Recunosc cu mana pe inima ca dincolo de cei doi, mi-a placut mult mai tare conturarea personajului Yoko. O ea cu un „ceva” misterios si atragator, care apare din prima pagina a cartii si care in toata cartea nu stiu daca are 5-6 fraze rostite. Cu toate astea, pare ca povestea graviteaza din ea, sau in jurul ei. Poate de aceea finalul cartii….neh, nu va spun, va las pe voi sa cititi :). Trebuie de asemenea sa reconsc ca pasajul preferat din carte este cel in care Yoko vine la Shimamura cu un mesaj de la Komoko si schimba cateva vorbe cu el. E un pasaj de vreo 3 pagini atat de intens povestit, cu un dialog liniar si simplu care totusi rascoleste.

„Tara zapezilor” e o carte care se citeste destul de repede, care curge lin prin voi si care are un iz de frumos simplu care o face sa semene mai mult cu o povestire decat cu un roman. De fapt, daca ma gandesc mai bine, e o carte compusa din momente. Momente simple, intense, eliberate de orice intrebari sau structuri epice bine definite. Momente care par a veni exact din Tara Zapezilor si din intimitatea sufletului de japonez obsedat de povesti de iubire cu final trist al lui Kawabata.

E o carte buna de vacanta si vara. Cu toate ca are momente in care singuratatea sau sfasierea personajelor e prezenta, toate acestea sunt atat de simplu expuse si povestite incat par a fi parte dintr-un moment de purificare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s