La masa cu Franz Kafka (sau cu Proust, Virginia Woolf si alti 11 scriitori)

Ce te faci daca esti Kafka si ai prieteni invitati la cina? Iti faci griji, cu siguranta. Frigiderul tau e gol, iar invitatii tai sunt, de fapt un juriu. Si atunci te joci un pic prin bucatarie, in timp ce analizezi situatia, si apari cu Supa rapida de miso (miso = aliment traditional japonez obtinut prin fermentarea unui amestesc de orez, orz si/sau soia, impreuna cu soia si un agent special de fermentare).

Daca esti Raymond Chandler relatia ta cu arta gastronomica e de alta natura: „Cu acelasi cutit am tocat ceapa si, inainte sa imi dau seama ce fac, un morcov zacea pe tocator, taiat si el”.

Scrisa si ilustrata de Mark Crick, Supa lui Kafka este o istorie a literaturii in 14 retete. Fiecare reteta este descrisa in stilul unui autor celebru, de la Fenkata a la Homer – „Canta acum, zeita, despre foamea fiului lui Peleus, Ahile.” – pana la Prajitura cu ciocolata a lui Irvin Welsh: „…torn deasupra zaharul , uitandu-ma cum granulele albe se dizolva in lichidul auriu. Se dizolva curat, e marfa buna”.  

Ouale cu tarhon ale lui Jane Austen conduc catre o lume in care pozitia sociala si potrivirea cu grupul sunt esentiale (de retinut urmatoarea fraza: „Este un adevar universal recunoscut ca ouale, daca sunt tinute prea mult, se strica”), iar pentru Marcel Proust mirosul de amaretto este prilej de evadare in trecut, inspre o reteta uitata de tiramisu (reteta a fost testata cu succes in bucataria mea J ).

Mi-a mai placut prajitura cu cirese (Virigina Woolf style), reteta frantuzeasca ce imbina amestecul de faina, zahar, lapte si cirese cu fluxul constiintei ce mediteaza la demoni, ingeri si trecerea timpului, totul in timp ce ea priveste la ciresele din castron, „puncte rosii pe fondul alb, atat de stralucitoare si de vesele, cu micul lor sambure tare ca piatra invizibil din afara”.

De departe cea mai amuzanta reteta este Puiul dezosat si umplut in maniera Marchizului de Sade: „-Acum, fetelor, ati fost bine dezosate, ce ati spune de putina umplutura?”.  Mai avem retete „gatite” de Marquez, Borges, Pinter sau Chaucer .

Mark Crick a si ilustrat cartea, intr-un stil ce se apropie de Warhol, De Chirico si  Hogarth. Iar dincolo de minunea faptului ca retetele chiar ies (am testat doua din ele, doar din curiozitatea de a vedea ce iese, si au fost savurate pe indelete 😀 ), mi-a placut cartea pentru ca amuzanta. Un umor fin si avand la baza un stil subtil pentru parodia literara. Nu e tipul de carte care sa te faca sa iti pui intrebari existentiale (poate doar „Draga, noi ce gatim azi?”) si nici nu raspunde unor profunde aspiratii sufletesti, dar e o carte pe care o recomand cu toata inima pe caldura asta, de savurat la umbra sau eventual in bucatarie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s