European CSR Lessons 2013 – concluziile

logoCred că dacă aș fi ajuns la ambele zile de conferință European CSR Lessons, aș fi avut materiale de scris pentru vreo jumătate de an. Așa am ajuns doar vineri, pentru câteva ore, așa că am de scris doar pentru vreo lună :) Am plecat spre Biblioteca Națională hotărâtă să privesc lucrurile cât pot de obiectiv, chiar dacă trebuie să recunosc că mă bucur când văd evoluția domeniului in țară. Am plecat înspre casă cu multe întrebări, 18 pagini de agendă cu notițe și încă una separată cu teme pe  care vreu să le mai studiez un pic înainte de a îmi da cu părerea despre ele și contexul lor în European CSR Lessons. La urma urmei, faptul că nu am avut un laptop cu mine s-a dovedit unul bun pentru că mi-a forțat atenția să se îndrepte spre scenă și ceea ce se spunea acolo.

O să râdeți, dar acest articol nu e despre ceea ce a fost European CSR Lessons, ci sunt concluziile personale după la finalul conferinței. Despre ceea ce s-a întâmplat voi scrie câteva articole separate pentru că informația e destul de multă și comentariile mele și mai multe.

Îmi place și apreciez ideea unor conferințe dedicate CSR-ului, în contextul în care din ce în ce mai multe companii îl folosesc ca și carte de vizită și în prezentările lor și din ce în ce mai puțini oameni au o idee concretă despre ceea ce înseamnă acesta, iar al treilea an la care au ajuns cei de la European CSR Lessons demonstrează că au capacitatea de a învăța și a se dezvolta în această direcție.

Am apreciat inițiativa ResponsabilitateSociala.ro de a aduce la un loc toți actorii implicați sau posibil implicați în ceea ce înseamna politici sustenabile și proiecte pe termen lung  de responsabilitate socială corportatistă: companii / reprezentanți ai statului / ong-uri.

Mi-a plăcut ideea de a se prezenta studii de caz, ca și exemplu concret de la care s-ar fi putut porni o discuție. Și diversitatea domeniilor din care proveneau demonstrează faptul că CSR nu fac doar marile companii petroliere (așa cum susținea unul din moderatorii celei de-a doua zile, ceea ce mi s-a părut oricum o remarcă fără niciun fel de justificare, dar asta e doar părerea mea personală).

Și acum partea aceea a concluziilor ce țin loc de ”ce se poate face mai bine”

  • Cred că avem o mare problemă în a înțelege ce înseamnă responsabilitatea socială corportatistă. Iar când ești un reprezentant al statului care susține demersuri de acest tip mi se pare o chestie de bun simț să cauți măcar pe Wikipedia, daca nu să citești o carte de domeniu. E bine că au fost la masă și companii și ong-uri și politicieni. Foarte bine. Acum trebuie doar să învețe un limbaj comun. Politicienii trebuie să învețe că responsabilitatea sociala nu e echivalentul responsabiliății publice (și să afirmi că e de datoria corporațiilor să se implice în construirea de centre de tineret mi se pare că e o extrapolare neadecvată). ONG-urile să învețe că ele nu fac CSR, ci susțin aceste activități. C din CSR vine de la Corporatist/Corporativ (nici în ziua de azi nu m-am lămurit care e exprimarea corectă). Lucruri aparent simple, dar care pot genera o serie de discuții în contradictoriu atunci când personajele implicate nu pornesc de la aceleași definiții
  • Un studiu de caz nu e o enumerare de slide-uri și proiecte CSR ale unei companii. Este tocmai alegerea unuia din acestea și prezentarea lui, de la context până la rezultate. Altfel, prezentarea riscă să devină o înșiruire de informații pe care le pot găsi cu ușurință și pe site-ul companiei și nu aduce nici un fel de valoare adaugată. Un studiu de caz arată nu numai părțile bune, ci și dilemele, problemele și modalități punctuale de rezolvare. Și oricât de tare nu ne plac cifrele, un studiu de caz le scoate în evidență. Nu poți veni să spui că un proiect X a îmbunătățit viața unor angajați dacă nu îmi demostrezi prin cifre concrete câți au fost. Poate sunt eu prea pragmatică, dar cred că în zona de CSR vorbim de și despre un mod de a coordona un business, ori în acest caz vorbim de cifre și profit, inevitabil
  • Dincolo de prezentări, care uneori au depășit timpul alocat, cred că și participanții din public mai au de învațat în ceea ce privește comportamentul la o conferință. Am observat timp dedicat întrebărilor pierdut pentru că se simțea nevoia unor comentarii ample cu privire la prezentările vorbitorilor. Sincer, cred că acestea puteau fi împărtășite în pauză, eu am ales abordarea aceasta și cred că am fost dublu câștigată: pe de o parte am avut ocazia să stau față în față cu oamenii care mă interesau, pe de altă parte am abordat subiecte punctuale care mi-au lămurit anumite aspecte pe care altfel mi-ar fi luat 5 minute numai să le explic. Din perspectiva vorbitorilor, cred că importat să se înțeleagă că, atunci când nu știi să răspunzi la o întrebare, sau nu o înțelegi, e mai bine să recunoști acest lucru decât să deviezi de la subiect.

Dincolo de toate aceste mici neajunsuri, cred că tocmai faptul că există o conferință unde ele pot fi observate (și corectate în timp) este ceea ce duce CSR Lessons mai departe de la an la an. Există lecții faine pe care le poți învăța, există posibilitatea de a schimba păreri și aceea de a pune întrebări oamenilor care îți prezintă activitatea de CSR. Probabil cel mai mare plus e că te pune în temă cu anumite discuții adiacente, că îți readuce în prim-plan o idee mai veche dar niciodată pusă în practică, și te obligă nu numai să analizezi, dar și să te informezi.  La nivel personal, am plecat de acolo cu faptul că trebuie să mă documentez serios asupra noilor politici ce se discută în UE legate de CSR și să îmi reiau studiul unor articole despre stakeholder-eri și modul în care aceștia sunt legați de orice tip de activitate socială a unei afaceri.

Mulțumesc, Dragoș, pentru invitație! O să încerc să revin cu un articol pe săptămână cu părerile personale despre prezentări, studii de caz și ce mai aflu între timp.

 

Blogger partener la European CSR Lessons 2013

logoAm ajuns în zona culturilor organizaţionale, a eticii în afaceri şi a responsabilităţii sociale corporatiste (RSC în restul textului) datorită unor oameni care au ştiut să-mi povestească frumoas despre ele. Atât de frumos că erau printre puţinele cursuri pe care le-am citit integral, nu doar pentru prezentări şi/sau examene. Am terminat masterul cu un pumn de vise strânse mănunchi şi o idee. M-am lovit de pereţi, de urechi surde, de companii care credeau că responsabilitatea socială înseamnă să plantezi trei copaci (şi atât), de antreprenori care susţineau că oricum CSR-ul e o mişcare de marketing şi atunci nu trebuie susţinută pentru că vezi tu, companiile mari oricum sunt malefice şi vor duce la sfârşitul omenirii.

M-am speriat, m-am ascuns în colţul meu de lume, am devenit angajat cu normă întreaga într-o corporaţie, am învăţat să analizez cifre şi să citesc printre rânduri. Numai că pasiunile vechi nu se uită uşor. Şi sunt unele idei care ţi se întorc repetitiv în minte, pentru a îţi aduce aminte că eşti dator să încerci să le pui în practică. Am re-început să citesc articole. Să urmăresc ce se întâmpla pe piaţă din România (şi nu numai) în zona dezvoltării unei practici sociale afiliată celei economice. Într-un fel, am urmărit ca observator obiectiv schimbările de mentalitate, de paradigmă, încercarea de a trece de dimensiunea simplistă cu care a fost (prea) multă vreme asociata RSC-ul în România.

Azi pot spune zâmbind că da, RSC-ul este un instrument de marketing si ce daca?. Sa fim realişti un pic: etica aplicată în genere (incluzând, dar fără a se reduce la RSC) este un mod de lucru care promovează anumite practici considerate moral bune ce au drept scop creşterea profitului companiei. Pentru că niciun SRL/ SA/ PFA nu va lucra exclusiv pentru ceilalţi, pentru că esenţa supravieturii lui este profitul.

Şi să coboram pe pământ, să vedem că dincolo de imagine, loialitatea angajaţilor şi/sau cumpărătorilor şi credibilitate, politicile de responsabilitate socială implementate corect, cu planuri de dezvoltare pe termen lung şi cu impact dublu (social şi economic) sunt cele care în timp creează comunităţi, oferă creşteri financiare în zone slab dezvoltate, şi dau o mâna de ajutor mediului acolo unde statul poate fi depăşit de situaţie. Astăzi, responsabilitatea socială corporatistă nu se mai rezumă la a plantă trei copaci sau a sponsoriză o casa de copii o dată pe an (ambele activităţi fiind, de altfel, importante în felul lor), ci la planuri pe termen lung, comunităţi şi departamente întregi care oferă soluţii.

Cu aceste gânduri voi fi prezenta vineri, în cea de-a doua zi a European CSR Lessons, la Biblioteca Naţională. La cum e structurat programul, cred că va voi povesti cel puţin o săptămână despre ceea ce învăţ acolo. Pentru că, uneori, când vrei să treci din postura de observator în cea de practician, e nevoie să o iei de la început cu învăţatul. Aşa că plec fără prejudecăţi, fără idei fixe şi doar un un bagaj teoretic suficient cât să nu fiu depăşită de un discurs tematic.

Ceea ce nu înseamnă că nu am aşteptări. Mă aştept la studii de caz interesante, sunt curioasă fără doar şi poate de rezultatul dezabaterii cu privire la politicile publice de CSR, vreau să văd oameni dincolo de business. Bineînţeles, le voi împărţi cu voi, aşa cum le voi vedea şi auzi.

Dacă aveţi întrebări pentru dezbateri sau pentru oamenii prezenţi acolo în cea de-a doua zi, lăsaţi un comentariu. Promit să fac tot posibilul să va răspund la ele.

Detalii despre eveniment, program, vorbitori gasiti aici.