De-ale ForeverFolk-ului

- Vineri, Alina Manole a lansat “Cu drag”, un maxi-single de iarna venit de pe planeta patrata. Cum a fost la lansare va spune Raluca. (eu va spun ca a fost frumos )

- La rubrica “Nu e folk, dar ne place” aflati cu e “o seara la Opera“. Poveste scurta despre baletul Giselle.

- Maine – concert Mircea Vintila& Brambura in Mojo Club / concert Tapinarii si Marius Matache (invitat special) in 100 Crossroads

- S-au incheiat votarile pentru Premiile ForeverFolk. Urmeaza analiza voturilor echipei si a juriului presei si in curand veti vedea si cine – ce a castigat.

Sa aveti o saptamana frumoasa si sanatoasa!

Ce am mai aflat azi

- că sistemul meu imunitar e în plop, şi plopul în aer. Din păcate, constatarea asta nu face nici să îmi scadă febra, nici să nu îmi mai curgă nasul, nici să îmi lămurească dilema: cum am reuşit să răcesc în halul asta, pentru a doua oară într-o lună?

- că trebuie musai să revin la agende şi la planificare timpului, înainte să ajungă un haos total în capul meu.

- că din ianuarie nu mai am loc de muncă.

- că am pierdut nişte oameni şi mi-e dor de ei. Că am alţi oameni aproape şi sunt fericită.

- că nu ştiu să reacţionez în situaţii în care sunt evitată, că trag de cei de lângă mine, şi că nu ştiu să pierd, chiar dacă e evident că am pierdut.

Una peste alta, sunt nesimţit de calmă dată fiind situaţia, îmi impun să cred că o să se rezolve toate şi că va fi bine, până la urmă sunt încă (destul de) sănătoasă, cu minţile întregi şi cu destulă forţă să o iau de la capăt.

A mai aflat cineva, ceva astăzi?

jurnalul ei (1)

[o durere de cap care se aproprie de 12 ore durata imi macina incet-incet gandurile si pornirile. scriu acum cu ochii semi-inchisi pentru ca nu suport lumina, albul calcultatorului, literele danseaza aberant. asa ca, azi, doar o bucata de copy-paste dintr-un jurnal care poate fi al meu, al ei, al unei oarecare femei. v-am pupat]

imi e dor sa scriu cuiva. sa am poezie in varf de degete. sa trimit mailuri la miez de noapte in care desciferz vise. sa zambesc frumos cand primesc raspuns. sa ma cert in cuvinte. sa iubesc in cuvinte. sa imbratisez virtual. sa imi insir dorul pe tastatura. si as putea face toate astea, si nu am cui.

o data, de mult, scriam scrisori si le furisam printre foile pe care le avea imprastiate pe masa de lucru in biblioteca. o data, mai aproape, am inceput o frumoasa prietenie prin schimbul de emailuri. scriam banalitati. scriam povesti. scriam despre cum vedeam o lume noua. o data, m-am indragostit scriind asa. ne puneam sufletul pe tava, si lirismul de miez de noapte ne tinea loc de dragoste in miez de zi. pana ne-am ciocnit in realitate. pana cand cuvintele sunau disonant si dezacordat cu ceea ce traiam. pana n-am mai iubit. nici eu, nici el.

acum as scrie cuiva, care la cap de fir si in fata monitorului sa taca si sa zambeasca. sa nu imi judece pornirile copilaresti si poezia care imi curge la fel de copilaresc prin degete. sa imi imbratiseze tristetile. sa imi descifreze visele. si mai prost e ca as stii cui sa ii scriu dar degetele mele nu apasa niciodata “send”. pentru ca el nu ar fi doar un om la capatul monitorului. asa ca scriu aici despre tot si toate. si parca nu pot fi sincera nici cu mine, nici cu pagina asta alba de ecran. asa ca ii scriu aici. lui sau oricui.

rasfoiam in drum spre casa o carte ce i-am cumparat-o maica-mii. se numeste “noi suntem zeite” si e semnata de alice nastase. si e o serie de scrisuri puse sub forma de email. si au inceput sa ma manace buricele degetelor.

“Nu stiu sa ma port cu tine, nu stiu sa te pastrez,  nu stiu sa te pierd. Nu-ti spun niciodata lucrurile pe care as vrea sa ti le spun, dar nici nu tac, atunci cand ar trebui sa tac. Indrug nerozii, intr-o fastaceala aiuritoare, pe care nu pot nici s-o explic, nici s-o stapanesc. Imi spun intruna ca nu te vreau, ca nu-mi lipsesti, ca nu mi-e dor de tine, dar fac asta clipa de clipa, minut de minut, vis de vis, cu o consecventa aberanta…”

si stau si ma intreb daca toate femeile sunt la fel de patetice cand li se frang vise, cand se indragostesc de “fructul interzis”, cand nu stiu cum sa clarifice o situatie care pana la urma pare normala si fara complicatii. si mai ales daca toate isi pun o tona de intrebari.

imi e dor sa visez litere si sa le impartasesc in complicitatea unui  doi, care nu trebuie sa fie un noi.

Concurs de înot (Bacău, noiembrie 2009, ziua 2 şi rezultate)

După ce sâmbătă seara echipa a avut parte de şedinţă (unde au fost punctate plusurile şi minusurile primei zile), băieţii au adormit repede, undeva în jurul ore 22.30. Fetele au fost mai greu de convins, dar doamna Ioana (antrenoarea lor) a avut ultimul cuvânt până la urmă. Duminică la şapte eram în picioare, pregăteam echipamente de concurs, în timp ce încercam să şi strângem tot, pentru că după-amiaza urma să plecăm cu toate bagajale în microbuz.

Dupa micul dejun am ajuns la bazin pentru încălzirea dinaintea competiţiei. Am fost primii (adică nici măcar nu era deschisă intrarea laterală de care aveam noi nevoie ). Tura de dimineaţă a însemnat fluture şi ştafetă 4X50 m liber. Pentru Gabi (şi pentru mine) a însemnat un progres. Adică la stilul fluture nu i-am cerut nimic, pentru că la Arad am văzut că nu se prea descurcă. Ei bine, mi-a (şi şi-a) demonstrat că poate. A înotat corect, frumos şi cu o îmbunătăţire a timpului de 10 de secunde (!!!). Adică avea timp de start 1.03 şi a scos 50. După cum am anunţat deja, fetele au luat locul trei la ştafetă. Ne-am încurajat fiecare pe fiecare, toţi pe toţi, deja la prânz nu mai puteam vorbi foarte bine.

Reuniunea de după amiază a însemnat spate şi 4X50 m mixt. Copilul a fost în parametrii, îmbunătăţirea nu a fost extrem de mare, dar tot îmbunătăţire e şi asta. Fetele au mai luat o diploma. Noi am mai raguşit un pic. Ceea ce m-a lăsat un pic cu gura cascată pe tot parcursul concursului a fost numărul de descalificări. Cred că nu e fost proba fără una-două descalificări. De la starturi luate greşit sau înainte de semnal, până la întoarceri greşite, făcut mişcări de alt stil decât cel care era în probă, sau nerespectarea regulamentului (aici a fost o poveste întregă, la ştafetă de mixt băieţi, la care s-a adunat juriul de apel, greşeala şi-a asumat-o antrenorul, echipa a rămas descalificată, părinţii prezenţi au inceput să huiduie, până la urmă totul s-a rezolvat).

A fost un concurs frumos. Rezultatele au fost poate mai puţin spectaculoase faţă de Arad, dar am putul observa că piticii au crescut, că încep să dea din ce în ce mai mult dacă sunt motivaţi, că au voinţă. Organizare (din punctul meu de vedere cel puţin) a fost de nota 10, probele s-au derulat cursiv şi nu au fost întârzieri, bazinul de la Bacău îşi merită titulatura de piscină olimpică. S-au făcut şi două noi recorduri naţionale (la băieţi, 10 ani, 50 m crowl şi 50 m bras). Despre oraşul Bacău nu prea am ce spune. Poate doar că are o biserică mare în construcţie undeva, aproape de centru, unde e şi un sens giratoriu mare de tot. Şi mai are un magazin fain cu pixuri (de unde mi-am luat stilou, am luat cadouri, şi unde am fost cu anterorii ploieşteni într-o pauză).

După toate aventurile celor două zile, copiii au fost duşi ls pizza, eu am fost luată cu maşina, şi am purces la drum lung spre Ploieşti. Acasă, mama mă aştepta, am mai schimbat vreo două vorbe şi am dormit tun până azi dimineaţă.

Iată şi listele cu rezultate, pe reuniuni.

Reuniunea 1.

Reuniunea 2.

Reuniunea 3.

Reuniunea 4.

Revin în curând şi cu pozele, după ce le descarc, selectez, şi  (mai) dorm puţin

Amuzamente [moment poetic]

Ce gluma buna suntem noi doi!

O potrivire

fara rost

a doua concepte

fara sens,

starnind

zambete, uneori

hohote

atunci cand un zeu

oarecare

da un chef

cu prea mult

fum, verde, alcool

Ne pastreaza altii in amintire

ne dau mai departe

ne modifica

ne arunca la alte mese

in alte contexte

pentru posteritate.

Ce gluma buna suntem noi doi…

(pacat ca am uitat poanta)

[jocuri de cuvinte insirate in ceata drumului spre ploiesti, dinspre bacau. pentru a ascunde taceri, frustarari, ignorari, te-am desenat in cateva feluri. acesta e unul dintre ele]