Stări post-sărbătoare

Mi-a fost cald şi bine acasă zilele astea. Am ornat coroniţe, am aprins lumânări parfumate, am gătit bradul şi ne-am făcut cadouri. Am dat câteva mesaje, am vorbit cu câţiva oameni dragi la telefon, am zâmbit mult. Mi-am vizitat bunicii dragi, am revăzut colegi de liceu, am îngheţat cu Raluca în centrul Ploieştiului aştepându-l pe Alex.

De ieri am revenit în Bucureşti, împreună cu frate-miu (asta pe post de cadou pentru el). Plouă şi e urât afară şi încerc să fac o analiză a anului ce se petrece curând şi parcă a trecut mai mult decât un an din ianuarie anul trecut până acum. Pot doar spera că am crescut, ştiu sigur că mi-am rărit Oamenii cu adevărat importanţi (iar vouă, celor care îmi sunteţi aproape oricum şi oricând vă mulţumesc din suflet), am cunoscut şi alţi oameni, am căzut, m-am ridicat, am început să reînvăţ să privesc mai mult spre mine decât spre celălat şi să mă definesc prin ceea ce sunt nu prin ochii privitorului.

Îmi e bine zilele astea, când stau şi privesc pe geam şi îmi dau seama că am parte de o groază de lucruri frumoase. Pe care probabil nu le-aş fi apreciat dacă nu ar fi fost şi cele mai dureroase.

Să fiţi iubiţi!

[încă nu vă spun "La mulţi ani!" pentru că dincolo de tot ce a însemnat anul asta ca evenimente, trebuie să mai scriu ceva despre Oamenii care l-au însoţit]

Urare

Dragă cititorule,

Îţi doresc să nu rezumi Sărbatorile numai la alergătură, înghesuilă, cumpărături. Îţi doresc să nu pui mai mult preţ pe decorarea casei decât pe îmbraţişare oamenilor calzi.

Să nu uiţi că este Sărbătoarea Naşterii lui Isus. Aşa că lasă raza cerească să îţi lumineze casa şi inima, îmbracă-te în straie de sărbătoare şi bucură-te de fiecare moment, de fiecare om, de fiecare colind, de fiecare zâmbet. Şi nu uita să le dai mai departe celor care îţi ies în cale.

Să-ţi fie paşii purtaţi de lumină cerească,  gândul bun în inimă, oamenii dragi aproape, bucuria în privire şi zâmbetul pe buze!

Zile cu mulţumiri

Se întâmplară multe în ultima vreme, toate bune şi frumoase.

- concertul de sâmbătă susţinut de Corul LTA, şi de copiii de la ICC (de altfel, cei care erau scopul concertului), unde am mers cu Avalanşa. Mersul de la Palatul Copiiilor până la Unirea într-un Bucureşti aproape părăsit, prin zăpadă ce ne înconjura din toate părţile, de la cea aşezată pe trotuar, la cea care viscolea atât de frumos. Poveşti, promisiuni, planuri.

- seara de cabană, din aceeaşi sâmbătă. Cu Crisa, Jonnie, Mysha, Andra, Cristina, Cami, Alina, Fram, Comănel, Jenică, Sânziana et comp. Şi cu pretexul atât de bine venit, tocmai din Cluj, pe numele său Mishu.

- duminica cu petrecerea de Crăciun şi premiile ForeverFolk. Cu Make agitat, cu Raluca la intrare şi Sabina râzând, dând din mâini, din picioare. Toate trei asezonate în tonuri de Crăciun. Cu “mama din bucate” în sală (mama din bucate e mama oanei din bucate conform definitiei lui Misha). Premii, cântece, oameni faini, emoţii. A ieşit frumos. Şi pentru a multa oară în ultimul an de zile, am fost fericită că sunt membră a echipei FF, şi le-am mulţumit (atunci în gând, acum în scris) lui Make şi Ralucăi pentru că mă suportă şi mă sprijină. În rest, le mulţumesc celor care au fost acolo, care au votat, care ne susţin şi ne împing de la spate. Şi le mai mulţumesc şi tuturor celor care ne-au pus beţe în roate sau vorbe în spate. Aşa am mai crescut un pic. Şi îi mai mulţumesc Oanei pentru primul cadou de Crăciun şi pentru băscuţă

- luni de împachetat cadouri corporate. Luni de planuri şi cu surprize. Luni cu ceai şi limonadă şi poveşti. Luni aşa cum mi-aş dori să am măcar o dată pe săptămână.

Azi e marţi. Scriu încă de la calculatorul de la muncă. Care muncă s-a încheiat (de tot) în mod oficial acum 12 minute. Am primit şi azi cadouri. Unele, pentru că aşa e tradiţia. Altele, de suflet (mulţumesc Anda, Adelina, Dănuţa, Georgi, Dana). Plus un set de vase japoneze de ceai. De la şeful meu francez care merită titlul de “cel mai fain şef din lume”. S-a mai încheiat o etapă din viaţa mea profesională. Am zile în care mă bucur că e aşa. Am altele când ştiu că o să îmi fie dor de ciment. Merg înainte, cu aceeaşi stăruinţă şi încăpăţânare de berbec ce mă caracterizeză.

Mă aşteptă căutatul de cadouri, un film, bagajele. Şi acasă mă aşteaptă frate-miu să împodobim bradul, să ne bătem cu zăpadă, să aşteptăm înfriguraţi să vie Moşul.

Da, a început să se înmoaie zăpada şi e totul o mocirlă. Da, peste tot e aglomeraţie.

Dar în oamenii dragi ai mei e curat şi frumos. Şi sunt aprinse lumânări şi totul e aranjat de sărbătoare. Nu numai în perioada asta a anului, ci în fiecare zi. Doar că zilele astea, e un pic mai altfel totul. Şi îmi e bine aşa cum e.

Sper din tot sufletul să vă fie şi vouă la fel.

nimicuri

imi pare rau.

sunt prea ocupata sa imi traiesc dramele in viata ca sa le mai scriu si pe blog.

sunt si mai ocupata sa fac curat in mine, fara sa mai adun pic de noroi.

cel mai ocupata sunt cu activitati precum desenatul de mici felicitari, proiectatul de cadouri, aruncatul in lumea cartilor care zac triste pe un raft, in aburi de ceai, in linisti interioare.

in rest, sunt doar (pre)ocupata sa topesc gheata dintre mine si altii, macar azi, macar pentru o zi, sau pentru (inca) o saptamana.

aveti grija de voi, iesiti afara, faceti oameni de zapada.

e o iarna frumoasa.

“Mâine ninge!”

Andreea aseară (în timp ce eu făceam spume că minunaţii vecini fac party zgomotos luni seară, îmi juram un job care să îmi permită să mă mut din martie, şi mă gândeam că mi-ar fi prins bine nişte soluţii alternative gen sunat cineva şi autoinvitat la el acasă – evident, era o idee deloc viabilă şi total neproductivă, urmând să producă în cele din urmă mai mulţi nervi – gata, am terminat cu paranteza lungă): “Mâine o să ningă”. Ei bine, nu ştiu cum să vă spun, dar Andreea este cel mai tare meteorolog din lume. Cred că are o relaţie cu vibraţiile aerului, mişcările norilor sau ceva forţe nebănuite, că de vreo două luni încoce funcţioneză aproape perfect (dacă zice că nu plouă, păi chiar nu plouă. Şi viceversa. Şi eu ştiu cel mai bine, pentru că o dată nu am ascultat-o şi am păţit-o). Şi chiar dacă ştiam toate astea, n-am prea băgat-o în seamă, am zis că e doar starea de miez de noapte.

Andreea azi-dimineaţă (în timp ce eu încercam să îmi deschid ochii şi să mă auto-conving că e musai să ma dau jos din pat): “A nins”. Iniţial am crezul că e doar o stratagemă ca să mă convingă să-mi opresc alarma de la telefon, ce mergea repetitiv, la fiecare 5 minute. Văzând eu că totuşi prea sta lipită de geam, mi-am făcut curaj să trag şi eu o ochiadă. Ninsese. Puţin, frumos, aşa…să îmi încep ziua în acelaşi high-spirit de ieri (oricum, era diminuat de neuronii consumaţi cu o seară înainte).

Între timp, ninsoarea s-a transformat în un pic de vijelie, zăpada s-a aşezat peste tot, totul e fain frumos (execeptând traficul care este “naşpa de tot”, vorba Dolăraşului), am văzut şi ţurţuri, aş face oameni de zăpadă. Evident, conform unui vechi obicei, am prins fulgi de zapadă cu faţa şi am avut un moment de flashback dubios, legat de ultima zăpadă din februarie. A trecut repede, eu m-am transformat în gheaţă, şi…evident, a venit iarna (la fel de evident cum e şi replica “ne-a luat ninsoarea pe nepregătite”…că doar noi suntem o ţară de la Ecuador şi e anormal să ningă în decembrie ).

Concluzie: Andreea a avut iar dreptate, şi de data asta chiar sunt fericită că a fost  ca ea

Concluzie 2: Am observat, că o dată cu aglomeraţia de Sărbători şi cu nebunia alergatului după nimicuri care să ne facă să ne simţim mai bine şi mai darnici, oamenii tind să nu mai vadă alţi oameni din jurul lor. Se uită prin ei, peste ei, îi transformă în particule transparente. Nu îmi place treaba asta în mod general, dar şi mai tare mă supără când eu sunt obiectul unei bruşte trasferări de la o personalitate plăcută şi agreeabilă, la un geam prin care se priveşte şi care, în mod logic, se ocoleşte nu care cumva să te loveşti de el. Din fericire, nu mai am puterea şi starea să îmi bat capul cu aşa ceva, pentru că, final de an fiind sunt ocupată şi cu ceva curaţenie interioară, nu numai cu aia a casei. Şi vorba unui bun prieten, oamenii care te merită în jurul lor, vor fi lângă tine şi vor face ceva să te păstreze. Restul, sunt fie momente pe care se adună praful, fie se adună într-o cutie şi se închid bine.

Şi să nu uit: ne vedem diseara la concertul de iarnă susţinut de  Make din 100 Crossroads (la 8 jumătate). Alături de el, FBI (Folk Band Imperfect), de data asta în formula Radu Tudoroiu (percuţie), Dan Săndulescu (chitară)…plus ceva surprize.

V-am pupat, mergeţi/conduceţi cu grijă căci şi anume se patinează.