Miercurea fara cuvinte X

Alerg dinspre si inspre culori...

Pentru ca azi(noapte) iar m-a apucat dragul, dorul si cheful de a iesi din Bucuresti, fie si macar pentru a bea o cana cu ceai intr-un loc nou.

Mircurea fara cuvinte IX

Despre poduri si punti...(Suceava,2009)

Miercurea fara cuvinte VIII

sa (nu) vorbim despre somnul meu.*

[poza made by Cantafabule, la  FolkYou, cand ma prinsese toata oboseala zilelor trecute si toti nervii din ziua respectiva. Si care reprezinta cam ceea ce as avea nevoie si acum]

In rest, s-a incheiat micul joc cu premii. Am pus toate comentariile raspuns, maine va spun si cine/ce primeste. Le multumesc celor care s-au jucat cu mine

*adaptare aproximativa a unui Discurs despre taceri.

Miercurea fara cuvinte VI

[astazi totusi cu cateva cuvinte]

15 ani de cand am plecat in prima tabara. 15 ani de la primul traseu, primele nopti la cort, primele cantece invatate. 15 ani de la prima cravata de explorator (anul urmator am mai primit una, pentru ca s-au schimbat culorile; in 2003 am primit cravata de instructor – cu toate ca activam deja de ceva vreme in zona). A venit apoi facultatea, un an in care am incercat sa mentin si grupa de la Ploiesti si grupurile din Bucuresti, si apoi…am crezut ca pot renunta sa fiu explorator, ca la o piele veche si in care nu ma mai simt confortabil.

Totusi, sunt 15 ani de cand sunt explorator. Si dupa cum spunea cineva, a fi explorator e un talant daruit de Dumnezeu. A putea sa lucrezi cu copiii, e un altul. Am crezut, sincer, la un moment dat, ca talantii mei nu sunt reali. Dar de n-ar fi fost asa, nu as fi plans de dor privind poze. Si nu mi-as fi dorit atat de tare simpla prezenta la un careu de tabara. Si nu mi-ar fi venit idei despre cum sa mearga mai bine. Am primit un dar si de data aceasta o sa il pretuiesc.

Pentru ca imi e atat de dor de tabara, de careu, de stat fie in fata, fie printre copii: poza dintr-o tabara la care n-am participat, dar despre care am auzit numai de bine.

[sursa foto]

Miercurea fara cuvinte V

Suceava, iunie 2009

[cateodata, te apuca pofta de cirese in afara sezonului  asa cum te apuca pofta de oameni atunci cand sunt demult plecati de langa tine]

Pentru ca inca mai am momente in care vorbesc singura, pentru ca sunt legata de ce e scris acolo poate mai mult decat de ce e scris aici, pentru ca 360 nu mai exista dar exista un blog in profilul de yahoo, de ieri am revenit si AICI. Ca si inainte, o sa fie cu posturi rare si care urmaresc (r) evolutia mea emotionala